Astazi voi reda, prin copy-paste si, sper, cu permisiunea autorului o postare de mare actualitate. Marita citita, analizata, rumegata si, de ce nu, utilizata ca studiu de caz si nu numai.
Iat-o:
"CÎRDĂȘIA PSD-PNL by Stelian Tănase— 24 Noi, 2015
"Nenea Iancu Caragiale a avut perfectă dreptate. A ghicit ce va să zică – geniul nostru național. A avut intuiția că atunci cind interesele o cer se cade la pace. Adică trădare să fie dacă interesele partidului o cer dar să știm și noi. In România lucrurile nu sunt niciodată grave, niciodată serioase. E o comedie. Orice dramă, orice bătălie politică inverșunată se termină, neicușorule, cu „pupat toți Piața Endependenți!” Mă înțelegi!?…
Pînă la urmă se ajunge la un banchet, la zaiafet, la o chermeză, la un chef, cum vreți să-i spuneți. Unde se adună laolaltă la o masă puterea și opoziția. Exact ca in finalul Scrisorii pierdute cu Cațavencu pe post de maestru de ceremonii la victoria adversarilor săi implacabili, Zoe, Tipătescu, Trahanache și a candidatului lor parașutat de la Centru – Agamiță Dandanache. La București nu se întîmplă nimic grav. Rivalitățile ascund coterii, complicități, cîrdășii. Afacerile sunt afaceri, nu o să se certe excelențele lor pentru atîta lucru. Și cînd interese superioare o cer ne reunim, lăsăm toate idiosincraziile pentru a juca hora națională în miros de grătare cu mititei și fleici, cu cremwurști și bere. Cu fanfare, imn și aplauze. Bravos, națiune, halal să-ți fie, că e de bine !
Așa și cu PSD și PNL, după ce s-au ciomăgit un an de zile împărțindu-și de ochii lumi rolurile de putere și respectiv opoziție, au regăsit brusc concordia sub mantia lui Klaus Iohannis și pajului său Dacian Cioloș. Să fie oare vechiul spirit al USL!? Se pare că toți o regretă – și social-democrații și liberali. Au divorțat și au scăpat din ghiare marea pradă – România. Ce bine era atunci, mi-a zis de curînd un PSD-ist și a doua zi un PNL-ist. Parcă erau vorbiți. Dacă nu apărea acest Victor Ponta malefic și infantil ca să strice tot, mi-a spus, și azi am fi fost împreună. Dar și Antonescu al vostru ce a făcut! Și-a pus palma în cur și-a plecat la Bruxelles, nu mai vrea să facă politică. Se dă scîrbit.
Bref, azi 24 nov 2015 nimeni nu e-n opoziție. Toată lumea sprijină guvernul. Induioșător! Cică o cer comandamentele și urgențele momentului. O cere și patria. Cum știm, dragilor, politicienii noștri, or fi ei cum or fi, dar cînd este vorba de țărișoara lor, sunt mari patrioți. Sunt în stare de orice sacrificiu. Pentru că vibrează extraordinar cînd e vorba de simțămintele cele mai sfinte ! Să-i vezi cum își fac cruci, cum lacrimează la ridicarea steagului, cum țin mîna la inimă atunci cind se cînta imnul! Mai ales cînd sunt camerele tv ațintite asupra lor. Uite ce se întimplă în Europa, ce atentate! Cu migranții din Orientul Mijlociu și cu amenințarea Rusiei. Kto kogo!?
În plus, e și ciolanul baban cu cărniță și os care se anunță pentru 2016. Ce rost are să se certe marii protagoniști ai vieții noastre politice cînd e de furat pentru toată lumea!?… Ar fi o prostie. Climatul de dușmănie, de controverse, nu face bine. Mai bine unitate și prieteșug.
Nu cred deloc că nostalgia pentru USL a produs această cîrdășie între PSD si PNL la care asistăm. Sursa acestei franternizări neașteptate este sperietura pe care au tras-o politicienii, șefii lor mai ales, de la protestele din Piața Universitații. Lumea le-a cerut pur și simplu să plece acasă. Clasa politica go home! Politicienii și-au dat brusc seama că pentru a supraviețui ( la vremuri noi, tot noi!!!) trebuie să uite vechile certuri. Să bată palma, să coabiteze, să se solidarizeze (nu numai protestarii ). Altfel vor dispărea cu toții și adio ciolan.
Odată trecută sperietura, cînd oamenii s-a retras pe la casele lor, politicienii și-au reluat vechile lor obiceiuri. Suntem la faza tactică – joc de glezne, temporizare. Clasa politică, dragii mei, nu se va reforma cu o iota. Va sta un pic la cutie, low-profile, cu ciocul mic. Cam din aprilie politicienii își vor face din nou apariția. În campaniile de la anul vor fi din nou f vocali. Vor asalta ecranele televizoarelor, vor ține mitinguri în piețele publice, vor mărșălui pe bulevarde. Vor organiza chermeze populare cu mici și bere gratis. Vor strînge copii în brațe. Vor pupa babele. Se vor prezenta smeriți la biserică să se închine la icoane. În schimb, vor pretinde să le dăm votul. Vor face promisiuni nebunești. Aceleași personaje cu aceleași metehne.
Pe scurt clasa politică românească nu se poate reforma. Sunt gogorițe. Doar înlocuită în întregime sub acțiunea energică a unui lider luminat și autoritar. E Klaus Iohannis unul în devenire !? Nu prea cred. La anul vor defila aceiași păpușari și marionete. Iertați pesimismul, dar am trăit și văzut/auzit multe în ultimii 25 de ani și nu văd nicio speranță. Suntem niște păguboși.
STELIAN TĂNASE
copyright www.stelian-tanase.ro"
Concluziile apartin fiecaruia dintre noi.
Mie mi-a ramas in minte aceeasi morala dintr-un banc redat mai de mult, dupa care ...
"DEMOCRATIA E SUS! jos e ..........."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu