Si cum disparitia patosului "revolutionar" certifica teoria conspiratiei dupa care totul a fost indreptat impotriva unuia singur iar schimbarea doar o regizare dupa un scenariu de mult discutat in culise bine protejate ale cancelariilor occidentale, incep sa ma gândesc cam cum va arata democratia originala romaneasca in viitorul an, an de lupta apriga pentru ciolan si nu pentru binele si propasirea acestei natiuni atat de zdruncinata de interesele meschine ale celor care, eludând vointa poporului, de asanare a clasei politice, ne tot dau cu tifla de peste 25 de ani, ridicând zicerea relevanta "cainii latra, ursul trece" la rang de lege.
In acest noian de devoalari degeaba, deci, m-am oprit la trei postari de pe Facebook pe care le voi reda prin copy-paste convins ca, desi nimic pare ca nu-i mai poate influenta pe alesii si numitii nostri, de toate culorile si gradele politice si nu numai, in ascensiunea lor continua spre ceea ce, popular se numeste mizerie, trebuie incercat.
Caci, " ... o lupta-i viata, deci te lupta!", nu?
Iata-o pe prima:
"Pe patul de moarte, Alexandru cel Mare a convocat generalii de armata si le-a spus ultimele lui dorinte:
1. Cei mai buni doctori sa ii care sicriul;
2. Bogatia pe care el o stransese (bani, aur, pietre pretioase) sa fie imprastiata in drumul lui catre cimitir;
3. Mainile lui sa fie lasate libere astfel incat sa stea in afara sicriului pentru ca toata lumea sa le vada.
Surprins de aceste cereri neobisnuite, unul dintre generalii lui a cerut sa ii explice de ce vrea asta. Iata ce a avut de spus Alexandru cel mare:
"Vreau cei mai buni medici pentru a transporta sicriul meu pentru a demonstra ca, in fata mortii, chiar si cei mai buni medici din lume nu au nicio putere de a vindeca;
Vreau ca pe drumul pana la cimitir sa imi aruncati averea astfel incat toata lumea sa vada ca bogatia materiala dobandita pe pamant va ramane pe pamant;Vreau ca mainile mele sa stea in aer astfel incat oamanii sa inteleaga ca am ajuns in aceasta lume cu mana goala si parasesc aceasta lume tot cu mainile goale...."
Nu luam nicio bogatie materiala cu noi in mormant. Timpul este comoara noastra pretioasa deoarece este limitat. Putem produce mai multa bogatie, dar niciodata nu putem avea mai mult timp.
Cand oferim cuiva timpul nostru, oferim o parte din viata noastra... o parte pe care nu o vom mai lua niciodata inapoi."
(http://www.kudika.ro/articol/Virale/42363/ultima-dorinta-o-poveste-despre-bogatia-vietii.html)
A doua este, de fapt, o fotografie mai mult decat sugestiva. Cel putin pentru mine. Ca si comentariul: " Atat!
P.S. sper sa nu se gaseasca destepti care sa ma anunte ca am scris gresit. :))) - cu Alin "Coiotu" Dinca.
Si pentru ca acest talmes-balmes mioritic pare sa ne mistuie fara sfarsit, nu pot sa nu o redau si pe a treia, niste versuri care, asa cum se spunea si in articolul de unde le-am copiat, ar merita si mai mult decat o postare in mediul virtual (sper ca autorul sa nu se supere pentru ... propaganda):
„Acuma că ne-ați despuiat și ne-ați vândut către streini
iar Țara noastră-ați confiscat și ne tratați ca și pe câini
acuma vreau să spun ce simt când văd că nu vă săturați
și din stăpâni ai Țării-acestea la Occident suntem argați !
Ficioarele ne-au fost icoane ce le-nrămam de sărbători
iar voi ni le-ați făcut cadâne prin case pline de orori ;
feciorii dragi și nalți ca brazii acum sunt vite de povară
și robotesc prin lumea largă de parcă nu au loc în Țară ;
Femeile ne stau ciopor și-s duse în Apus drept sclave
iar peste câmp scaieții goi hrănesc doar vitele bolnave ;
iar noi, țărani din tată-n fiu, care hrăneam cândva popoare
privim la lună uneori, neputincioși, cum Ţara moare…
Iar voi ?…tot voi veniți la sate, din patru-n patru ani smeriți
și ne priviți cu milă mare, dar pentru voturi ne mințiți
și ne promiteți mângâiere și viață plină de huzur
dar după ce luați puterea, de-ai noști țărani, vă doare-n cur…
Decât al Țării grâu curat să-l plămădim în pâine caldă
mai bine adunați arginți, iar Țara poate să și ardă…
iar hrana ne-o aduc streinii în vase bine ambalate
şi din avutul nostru dacic, aceștia și-au făcut palate…
Iar noi răbdăm și ne hrănim, cu guma lor de mestecat
că se topeau de ciudă toți, când noi mâncam doar grâu curat…
și ne-nțolesc cu haine scumpe ce stau pe noi ca pe strigoi
mai bine am muri-n țărână, cum am venit pe lume…goi !…
Că umiliți suntem acuma de parcă noi suntem streini
iar Țara asta-I raiul vostru, aleși nemernici și haini…
Iar voi copii din mame reci și tați ce nu v-au alintat
voi nu vedeți cum arde Țara, că nu mai e nici de furat ?…
Că ne-ați furat tot ce-am avut și ce-am muncit de generații
și din țărani și oameni demni, suntem mai rău decât argații…
Acum că ne-a ajuns cuțitul, din rărunchi și pân la gât
Eu, țăran și fiu din țarini, vă voi spune doar atât :
Dați-ne ”napoi argintul, aurul și ce-ți furat
și ne-om face noi ”palatul” pe un vârf de deal curat
dați-ne ”napoi trecutul și țărani ce-ați îngropat
și ne-om face iarăși viața, chiar de n-om avea ”palat”
dați-ne iar demnitatea de-a fi cei ce-am fost cândva
și plecați în lumea largă … că noi nu v-om căuta…”(http://www.voceatransilvaniei.ro/scrisoarea-emornici-si-haini/)
Se mai poate spune ceva?
Da. O rugaciune, dar nu ca cele facute de complezenta, ca da bine la ... public.
Poate ca asta:
"1. (Catre mai marele cantaretilor: catre Iedutun. Un psalm al lui David.) Ziceam: "Voi veghea asupra cailor mele, ca sa nu pacatuiesc cu limba; imi voi pune frau gurii, cat va sta cel rau inaintea mea."
2. Am stat mut, in tacere; am tacut, macar ca eram nenorocit; si totusi durerea mea nu era mai putin mare.
3. Imi ardea inima in mine, un foc launtric ma mistuia; si atunci mi-a venit cuvantul pe limba si am zis:
4. "Doamne, spune-mi care este sfarsitul vietii mele, care este masura zilelor mele, ca sa stiu cat de trecator sunt."
5. Iata ca zilele mele sunt cat un lat de mana, si viata mea este ca o nimica inaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricat de bine s-ar tine. (Oprire)
6. Da, omul umbla ca o umbra, se framanta degeaba, strange la comori, si nu stie cine le va lua.
7. Acum, Doamne, ce mai pot nadajdui eu? In Tine imi este nadejdea.
8. Izbaveste-ma de toate faradelegile mele! Nu ma face de ocara celui nebun!
9. Stau mut, nu deschid gura, caci Tu lucrezi.
10. Abate-Ti loviturile de la mine! Imi iese sufletul sub loviturile mainii Tale.
11. Tu pedepsesti pe om si-l lovesti pentru faradelegea lui: ii prapadesti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare. (Oprire)
12. Asculta-mi rugaciunea, Doamne, si pleaca-Ti urechea la strigatele mele! Nu tacea in fata lacrimilor mele! Caci sunt un strain inaintea Ta, un pribeag, ca toti parintii mei.
13. Abate-Ti privirea de la mine si lasa-ma sa rasuflu, pana nu ma duc si sa nu mai fiu! "
(http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/psalmi/39)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu