vineri, 7 decembrie 2012

Amintiri din(tr-o) ... democratie

" Nu stiu altii cum sunt, dar eu..."

Asa isi incepea marele nostru povestitor, Ion Creanga, al doilea capitol al "Amintirilor din copilarie" lectaura care ne-a incarcat, pe toti, cu bucurie si, de ce nu, cu invidie pentru sotiile facute in peisajul mirific si binecuvantat al Humulestilor judetului Neamt. Aceaste amintiri mi-au trezit si mie o nostalgie, nu numai dupa copilaria traita intr-o perioada atat de repede uitata ci si dupa adolescenta si tineretea petrecute intre educatia materialist-dialectica si istorica, pe care am primit-o in timpul cursurilor si audierea emisiunilor "Europei Libere" si "Vocii Americii", stindarde ale luptei pentru libertate si democratie in comunismul recent condamnat de regimul "democratiei originale romanesti", condus de constantul nostru presedinte "sustinut".

Iata de ce astazi, dand curs gandurilor nascute dupa o stire media, mi-am adus aminte de vremurile trecute, cand America era EXPONENTUL luptei pentru libertatea omului si democratie. 

"Secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, a menţionat în intervenţia sa la prima sesiune a reuniunii ministeriale anuale a OSCE, "provocările pentru procesele constituţionale din România". (http://www.mediafax.ro/externe/hillary-clinton-a-vorbit-la-osce-despre-provocarile-pentru-procesele-constitutionale-din-romania-10375341).
Am copiat stirea de pe Mediafax (cu sublinierile mele), dar contextul in care ea a fost prezentata la postul de radio pe care am reusit sa-l receptionez facea referire, expresa, la atitudinea discriminatorie a Guvernului Romaniei fata de opozitie.

De aici au plecat toate gandurile si mi-au aparut amintiri, cand Statele Unite ale Americii se nasteau din dorinta, fireasca, de a oferi libertate si drepturi egale in sanse oricui si oriunde; formulau o Constitutie de invidiat care se baza pe "Noi, Poporul..."; erau numite "tara tuturor posibilitatilor" si isi ofereau ajutorul tuturor luptatorilor pentru libertate si drepturile omului;militau pentru respectarea drepturilor omului in Romania si luau atitudine impotriva conducerii dictatoriale a cuplului Ceausescu, s.a.m.d.

Unde sunt acele State Unite ale Americii, astazi ?  Ce s-a intamplat cu democrata America ?
Aceaste intrebari nu mi-au dat pace si, inca, ma urmaresc.

Ca simplu cetatean nu pot sa uit multele greseli facute, in istorie, de aceeasi democratica America, dar nu despre asta am vrut sa scriu.

Am vrut sa scriu despre atitudinea TOTAL PARTINITOARE SI NEDEMOCRATA a secretarului de stat Clinton care, in marinimoasa sa sustinere a opozitiei actuale (fosta conducere pedelisto-udemeristo-uneperista) si a REPREZENTANTULUI EI deblususpendat, uita lucruri esentiale pe care Administratia Americana nu le-a facut cand:
- prin manevre de culise si de manipulari s-a confiscat tot ce insemna libertate si drepturi in aceasta tara.
- s-a fraudat votarea unor legi care au prabusit nu numai economia si finantele ci intregul nivel de trai al populatiei, minimizand acea clasa de mijloc pe care orice societate normala, inclusiv America, isi bazeaza dezvoltarea.
- prin manevre de culise s-a creat o "clientela politica" cu tentacule in toate domeniile publice care a capusat si a spoliat, practic, bruma de economie reala, printr-o concurenta subterana neagra si benefica doar "baietilor destepti".
- a permis, printr-o pasivitate cu origini in vechi "metehne" istorice ca, incalcand Constitutia, O SINGURA PERSOANA SA CONCENTREZE IN MAINILE SALE TOATA PUTEREA SI SA-SI SUBORDONEZE TOATE INSTITUTIILE STATULUI, institutii care, de altfel, sunt destinate doar slujirii poporului suveran. Una dintre acuzatiile pentru care a fost condamnat fostul presedinte privea chiar aceasta situatie.

Ca nu sunt de acord cum a procedat USL-ul, am scris si intr-o postare mai veche. Si am scris si de ce a facut asa. A raspuns dupa formula veche "Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte"formula cu care, cel putin eu, nu sunt de acord.

Dar unde era democratica America atunci sa ne apere de neo-dictatura "democrata" pe care a "zamislit-o" TOTAL NECONSTITUTIONAL liderul de la Cotroceni ?

Cu siguranta, Administratia Americana nu cunoaste Constitutia Romaniei. Altfel, fostul ei ambasador (ca si sefa sa) nu ar fi confundat atributiunile presedintelui nostru cu drepturile si atributiile presedintelui sau.
Sau, e o alta amintire din democratia americana: sa sprijine pe cel care are ea interesul, in speranta ca, odata, investitia va fi profitabila? 

Din pacate, istoria recenta ne-a demonstrat ca, uneori, rateurile de prognoza si strategie pot fi mortale, iar Statele Unite au trait, pe pielea lor, "rebeliunea sustinutului". 


Despre acest subiect am meditat mult in tura de ieri si am inteles ca, din pacate, democratia americana a ramas doar o amintire trecuta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu