In preajma Sarbatorii Nasterii Mantuitorului crestinii din toata lumea se pregatesc.
Unii dupa traditie, altii dupa invataturile spirituale iar cativa, mai putini dar mai afectati si mai deznadajduiti, dupa modul in care au trecut 23 (douazeci si trei) de ani si nu li s-a raspuns, inca, la intrebarea cea mai simpla si mai apasatoare: DE CE.
Pentru ca mijloacele media acorda aceleasi minute stirilor despre evenimente-le ce au urmat victoriei Revolutiei, pentru ca aceleasi personaje fac obiectul interviurilor si exprimarii unor "adevaruri" neclarificante, pentru ca au ramas, inca, arhive secrete necercetate, gandurile de astazi se indreapta spre acesti deznadajduiti, care-si striga disperarea si spre acele intrebari la care nu s-a raspuns inca.
Macelul de la Otopeni, accidentele aviatice cu disparitia unor posibili vectori de adevat, masacrul din fata Marelui Stat Major sunt doar cateva din filele ascunse si neclarificate ale acelor vremuri. Nu stiu cat conteaza faptul ca un ofiter, sau subofiter, gasiti "tapi ispasitori" au trebuit sa plateasca pentru unele din acele crime. Conteaza ca, inca, este o ceata totala peste modul in care aceste actiuni au fost gandite, planificate si coordonate.
Si spun acest lucru, datorita paradoxului pe care il cunoaste o tara intreaga: in noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, s-a putut transmite IN DIRECT, din faimoasa piata a CC-ului, modul in care a fost preluata puterea. Ulterior, toate au intrat in acea stare de ceata totala, persistenta, neclarificata.
Care a culminat cu acel "proces" despre care acum incep sa apara clarificari si cu acea executie fara de care...
Dar ma opresc.
In memoria celor declarati "victime colaterale" ale acelor vremuri, cu toate ca se stie foarte bine ca trebuia sa fie victime, caci fara victime nu ar fi fost victorie, vreau sa inchei randurile de astazi cu o singura constatare.
Asa a inceput EPOCA CONTEMPORANA, cu origini controversate si contradictorii dar cu un principiu care, si astazi, o guverneaza: DE CE SIMPLU CAND SE POATE COMPLICAT ?
De 23 de ani, tot acest principiu ne spune ca nu putem afla adevarul, iar intrebarile la care nu s-a raspuns inca vor fi uitate pentru ca, asa cum se vehicula cu un banc, la Revolutie "fortele de ordine au tras in aer, iar revolutionarii au tras aer in piept."
Simplu. Sau ... poate ca nu !
Sarbatori linistite !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu