O poveste din Decembrie

 Este de o mie de ori mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate. (Jack Penn)

Avem Guvern !

Desi nu suntem in Vatican si nu avem privirea atintita spre vreun horn, dupa investirea de aseara avem, cu siguranta, un guvern.
Pentru ca la investire presedintele a spus:"Sunteţi condamnaţi să aveţi succes".(Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/noul-guvern-depune-juramantul-live-text_1078714.html#ixzz2FlaHKevq), nu stiu daca cu sau fara ironie, mi-am permis sa redau citatul de inceput. Si aceeasi idee am avut-o si cand am ascultat, cu cateva zile in urma, pe cineva spunand in fata camerelor (redau strict din memorie): "este mai bine sa fim mai pesimisti in ceea ce priveste viitorul" (poate nu chiar acestea au fost cuvintele).

Dar nu acesta este scopul postarii de astazi. Nu politic. Las treburile administrative in seama celor indriduiti si a monitorilor, mai mult sau mai putin, declarati.

Astazi, 22 decembrie, gandurile se indreapta spre acel decembrie pe care, astazi, aproape toata suflarea il rememoreaza. Dar nici despre Victoria Revolutiei nu vreau sa vorbesc, nici despre ce a urmat, cu toate ca am trait pe viu acele momente.

Astazi mi-am adus aminte de un fenomen extraordinar, poate trecut cu vederea de cei mai multi compatrioti participanti sau nu la acele evenimente, dar care merita readus in discutie.

Amintirea incepe cu cateva zile inainte de "inceputul sfarsitului". 11 Decembrie 1989. Iarna. Un ger de crapau pietrele, mai ales in centrul tarii unde, vremelnic, imi duceam existenta. Sa nu lasi afara nici un caine. Si asa a fost toata saptamana, asa a inceput si saptamana urmatoare. Cand, deja, se ordonase "Executati "Radu cel Frumos" situatia era tot rece si inghetata. Nici nu puteai sa stai prea mult pe strada. Cel putin asa era in Tara Barsei. 
Dar vremea a inceput sa se imbuneze. Treptat, treptat a inceput sa se incalzeasca. Dar tot era frig. Cel putin asa a fost cu ocazia "mitingurilor de solidaritate", din 21. Ziua. Spre seara, parca era mai cald. Cu toate acestea, soldatii primeau ceai cald de la demonstranti si li se punea, in gura armelor, flori.

Dimineata de 22 era o zi normala, de iarna.

In dupa-amiaza aceleiasi zile, pe strazile orasului, cu Tricolorul decupat, oamenii isi strigau bucuria victoriei in haine lejere. Venise primavara ?

Nu.

Invinsese OPTIMISMUL CELOR CARE SE RIDICASERA IMPOTRIVA DICTATURII.

Ce a urmat tine de alta poveste. Pesimista, ca si poezia lui Bacovia:

"Eu nu ma mai duc azi acasa…
 Potop e-napoi si nainte,
 Te uita cum ninge decembre…
 Nu rade… citeste nainte."