joi, 20 decembrie 2012

Ganduri pentru alesi, numiti si ...ceilalti

" Păstoriţi turma lui Dumnezeu care se află în grija voastră! Vegheaţi asupra ei, nu pentru că aţi fi obligaţi, ci de bunăvoie, pentru că aşa vrea Dumnezeu! Nu o faceţi din lăcomie de bani, ci pentru că doriţi să slujiţi.Nu fiţi asemenea unor dictatori faţă de cei ce v-au fost daţi în grijă, ci fiţi un exemplu pentru cei din turmă! "


Parlamentul si-a inceput noua legislatura. Guvernul este gata-gata sa fie aprobat. Relatiile de coabitare au fost parafate si transmise inclusiv "mai marilor europeni". Se apropie sarbatorile de iarna si toata lumea a intrat in "febra cadourilor".

Toate acestea, insa, nu ar fi fost posibile daca, acum 23 de ani, Timisoara nu ar fi devenit primul oras liber. Si daca, mai apoi, Bucurestiul si intreaga tara nu s-ar fi ridicat pentru continuarea luptei pentru libertate, dreptate si adevar.

Lasand, deci, politica la o parte, cu toate considerentele doctrinare ce o separa, cu toate realizarile si neajunsurile cotidiene, gandurile de astazi se indreapta spre toti alesii nostri, de la Presedinte la ultimul parlamentar, spre cei care vor fi numiti in conducerea treburilor administrative, spre cei pusi sa apere drepturile si libertatile cetateanului, chiar daca stim ca "justitia e oarba", spre cei indriduiti sa carmuiasca, spiritual, destinele unui popor atat de usor influentabil si manevrabil cu singura intentie de a le spune:

OPRITI-VA SI ADUCETI-VA AMINTE !

Daca nu erau eroii din decembrie 1989 astazi nu v-ati fi putut bucura de locurile voastre calde, pline de oportunitati materiale si financiare si ati fi ramas niste anonimi intr-o lume plina de tenebre.

Daca nu erau eroii din decembrie 1989, toate planurile de rasturnare a dictaturii ar fi esuat, indiferent de interventia straina, care nu poate fi omisa.

Daca nu erau eroii din decembrie 1989 ... .

Dar, aduceti-va aminte de victimele colaterale, de pierderile gratuite de vieti omenesti, de distrugerile rauvoitoare si de jaful suportat de aceasta "saraca tara bogata" !

Opriti-va si aduceti-va aminte de toate acestea, si de multe altele stiute doar in sufletul vostru dar nespuse si faceti ca, cel putin de acum inainte, sa nu uitati  cui va datorati ascensiunea, functiile, statutul, bogatia.

Va invit, deci, sa meditati la randurile de la inceput, chiar daca ele par a fi scrise doar pentru cei indriduiti cu calauzirea spirituala.

Cu siguranta, Dumnezeu, cel care a permis schimbarea in tara noastra, va va deschide mintea si ochii si va va calauzi daca nu spre altceva, macar spre o autoevaluare si o autocenzurare existentiala. Mai ales acum, in preajma Sarbatorii Nasterii Domnului. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu