Zilele trecute, aflandu-ma in fata tastaturii, nepotelul meu de aproape 8 ani m-a intrebat ce fac. Raspunzandu-i ca scriu ceva m-a intrebat, candid, de ce scriu. Nu ce scriu. O intrebare simpla, concreta si, de ce nu, interesanta.
Puteam sa-i insirui o sumedenie de motive, toate adevarate. Nu am facut acest lucru, pentru ca nu am vrut sa intru in "vria" nesfarsitului "dar de ce".
I-am raspuns ca scriu pentru el.
Cand va creste mare, daca va ingadui Domnul si va dori sa afle mai multe despre bunicul sau, cel care ... putea fi ceva dar a foat altceva, va avea singur posibilitatea sa-si gaseasca raspunsurile.
M-am oprit la aceasta "speta" dintr-un simplu motiv.
Am intrat, traditional, in "focul sarbatorilor de iarna".
Deunazi, la o televiziune se prezenta "fenomenul" aprinderii bradului din
Centrul Rockefeller, la aproape toate se prezenta "febra" cumparaturilor iar exemplele pe aceasta tema ar putea continua.
In schimb nu am vazut, inca, cel putin pe dulcele nostru plai mioritic, O ATITUDINE care sa contrazica citatul de la inceput.
Faptul acesta mi-a "determinat" gandurile de astazi.
Ca in fiecare luna de final de an postrevolutionar si ca rememorare, si cea de-a 24 aniversare va fi, sau poate nu, marcata de aceleasi "scheme" deja arhicunoscute. Si, la fel ca in fiecare an, va ramane o mare, grea si chinuitoare intrebare, "de ce?".
Anticipand, ma astept la aceleasi simulacre de raspuns, evitari si deturnari manipulante ale discutiilor legate de evenimentele din 1989 si de nesfarsita taraganare a aflarii adevarului.
De aceea, gasind acest inspirat citat care caracterizeaza din plin si aproape in totalitate clasa politica romaneasca mi-am adus aminte ca inainte de a sarbatori bradul, pe Mos Craciun sau pe comunistul Mos Gerila (o alta "idee" pe care sper sa o "dezvolt" cu alta ocazie) ar trebui sa ne intoarcem spre noi insine pentru a afla, cu adevarat, CE AR TREBUI SARBATORIT.
Nu de alta, dar nu degeaba "sta scris" (http://www.ebible.ro/biblia/paralel/cornilescu-ortodoxa/proverbe/23/):
23 Cumpără adevărul şi nu-l vinde, înţelepciunea, învăţătura şi priceperea. | 23 Aduna adevar si nu-l vinde, intelepciune si invatatura si buna chibzuiala. |
si (http://www.ebible.ro/biblia/paralel/cornilescu-ortodoxa/ioan/14/)
6 Isus i-a zis: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. | 6 Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine. |
Adevar pe care nepotelul meu nu-l intelege inca dar sper sa-l poata regasi, atunci cand va creste si in umilele mele incercari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu