Despre ... simboluri

„Pentru a fi de neînlocuit trebuie să fii diferit.“ - Coco Chanel

Am intarziat sa-mi mai "expun" gandurile din doua motive.
Primul, subiectiv, a fost legat de sirul evenimentelor, interne si internationale care au "conturat" saptamana recent incheiata. Accidente fatale, vizite datatoare de sperante, sperante spulberate si nelipsitele divergente mistocaresti dintre "palate", puteau face oricand subiectul unei postari la care, sincer, m-am tot gandit. Dar lipsea ceva.
A fost si un al doilea motiv, strict obiectiv. Impartim aceasta "scula" numita PC (de fapt un laptop vechi facut cadou de fiul nostru) cel putin patru persoane si toate cam in acelasi timp. Si acesta a fost cel mai "de impact", date fiind si turele pe care inca le fac.

A aparut, insa si evenimentul neferict care m-a readus in fata tastaturii: disparitia unui simbol al luptei pentru dreptate, libertate, democratie.

Rememorand, asadar, toate detaliile vietii acestui simbol, de la detaliile prezentate de canalele de specialitate si pana la mesajele de condoleanta evidentiate de media, mai mult sau mai putin standardizate, nu am putut sa nu-mi aduc aminte de un poem, drag mie care poate caracteriza, intrecand orice alta "intreprindere", personalitatea exceptionala si unica a celui care a fost Nelson Mandela si pe care-l redau, prin copy-paste:

Daca - Rudyard Kipling

Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea În jurul tău, şi spun că-i vina ta;De crezi în tine, chiar cînd Omenirea Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva; De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;  De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;  De nu răspunzi la ură tot cu ură
Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;

Dacă visezi - dar nu-ţi faci visul astru;
De poţi să speri - dar nu-ţi faci jindul ţel;
De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul  Mereu senin şi în acelaşi fel;
Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucităDe şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost;
De poţi ca munca vieţii, năruită,S-o faci de la-nceput precum a fost;

Dacă-ndrăzneşti agonisita-ţi toată S-o pui, făr'a clipi, pe-un singur zarŞi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată  Făr-să te plîngi cu un oftat măcar;  De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă,  Drept să rămîi, cînd ele june nu-s,  
Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă  Decît Voinţa ce le ţine sus;

Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată  Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea;
Amic sau nu, de nu pot să te-abată;De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea; 
Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,  Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare  şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!   

Dumnezeu sa-l odihneasca!