George Bernard Shaw (n. 26 iulie 1856, Dublin – d. 2 noiembrie 1950, Ayot Saint Lawrence) a fost un scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925, considerat de unii critici ca unul din cei mai importanți dramaturgi de limbă engleză de la William Shakespeare. Shaw s-a făcut cunoscut atât ca autor de piese de teatru, cât și în calitate de critic de artă și publicist politic.
Cand, in 1968, N.C. se impotrivea, atat si asa cum a fost mediatizat, invaziei in Cehoslovacia, lumea l-a privit ca pe un adevarat erou si disident al comunismului, l-a tratat cu onoruri iar Romania a primit "o bila alba".
Cand, in 1989, acelasi N.C. a fost lichidat, probabil pentru ca stia ca "agenturile" vor face varza aceasta tara si dorea s-o spuna de la cel mai inalt for, Marea Adunare Nationala, lumea a rasuflat usurata ca "cel mai mare tiran" a cazut. Chiar m-a mirat ca, nu mult dupa aceea, toata lumea se entuziasma de caderea comunismului cand, asa cum o dovedeste realitatea, comunismul exista bine mersi nu numai in tari "inchise" cum este Cuba ci si in cele "emancipate", cum este cazul Chinei.
Dar nu despre aceste aspecte ale experientei istorice m-am gandit de ieri, dupa citirea acelui articol despre care "am facut vorbire", fapte pe care istoria le va "diseca" cu siguranta peste cativa zeci de ani cand, asa cum s-a intamplat si cu alte "spete", adevarul va iesi la lumina ci la un anacronism pe care nu-l luam in seama dar pe care-l folosim si ne bucuram de el la toate evenimentele, atat interne cat si internationale.
Imnul de stat.
Nu mi-am propus sa iau in deradere unul dintre cele mai importante insemne ale statului nostru cu toate ca, asa cum am mai afirmat, inca ma "bantuie" "TRICOLORUL" original al patriotului Ciprian Porumbescu (nu cel "pervertit", s.s.m.d.-izat) ci sa subliniez un fapt pe care nu-l apreciem la adevarata valoare, mai ales atunci cand il intonam si-l traim. Redau versurile, asa cum le-am copiat de pe http://www.poezie.ro/index.php/poetry/Desteapta-te romane! subliniind, doar, pasajele care mi se par mai mult decat relevante pentru anacronismul pe care-l traim si suportam, desi ne laudam ca ne-am "desteptat":
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!
Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ!
Nu vreau sa fac, acum si aici, analiza textului cu toate ca actualii "barbari de tirani", mai rai si mai inumani decat N.C. ne-au facut mai mult decat "sclavi iarasi in vechiul nost'pamant". Las analistii, de toate felurile si gradele, sa spuna ce, cat si cum se-nchina la noi "cruzii dusmani".
Vreau, insa, sa evidentiez ca, in intreg, versurile spun un adevar crud si alarmat, ca o certificare a citatului de inceput si o critica la adresa celor care, iata ne arata, prin ele, care este fata reala a democratiei originale romanesti.
Doar daca nu se va spune ca altul era contextul, alta "speta".
Dar astazi este o sarbatoare pe care nu vreau sa o ratez aici.
Mantuitorul si-a facut intrarea triumfala in Cetatea Sfanta. Si nu la acest aspect ma gandesc, caci el este arhicunoscut si arhipredicat si explicat ci la ceea ce a a precedat intrarii:
"41 Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea.
42 El a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta lucrurile care-ţi puteau aduce pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi!
43 Vor veni zile peste tine când duşmanii tăi vor ridica rampe de asalt împotriva ta, te vor înconjura şi te vor asedia din toate părţile!
44 Te vor strivi de pământ pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea cercetării tale!“
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!
Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ!
Nu vreau sa fac, acum si aici, analiza textului cu toate ca actualii "barbari de tirani", mai rai si mai inumani decat N.C. ne-au facut mai mult decat "sclavi iarasi in vechiul nost'pamant". Las analistii, de toate felurile si gradele, sa spuna ce, cat si cum se-nchina la noi "cruzii dusmani".
Vreau, insa, sa evidentiez ca, in intreg, versurile spun un adevar crud si alarmat, ca o certificare a citatului de inceput si o critica la adresa celor care, iata ne arata, prin ele, care este fata reala a democratiei originale romanesti.
Doar daca nu se va spune ca altul era contextul, alta "speta".
Dar astazi este o sarbatoare pe care nu vreau sa o ratez aici.
Mantuitorul si-a facut intrarea triumfala in Cetatea Sfanta. Si nu la acest aspect ma gandesc, caci el este arhicunoscut si arhipredicat si explicat ci la ceea ce a a precedat intrarii:
42 El a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta lucrurile care-ţi puteau aduce pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi!
43 Vor veni zile peste tine când duşmanii tăi vor ridica rampe de asalt împotriva ta, te vor înconjura şi te vor asedia din toate părţile!
44 Te vor strivi de pământ pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea cercetării tale!“
Ma intreb, deci, la aceasta data si chemare postdecembrista spre desteptare, daca nu ar fi mai indicat sa plangem si sa ne pocaim de starea noastra, decat sa ne denigram si sa ne tot "sapam" pe toate planurile spre autodistrugere, mintindu-ne cat de patrioti suntem?
Depinde cine, ce si cum ne cerceteaza si, nu in ultimul rand, spre ce ne indreptam, in aceasta experienta de la care nu vrem sa invatam nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu