Aceste randuri au fost scrise tot de acelasi autor care a lasat si poezia fascinanta care urmeaza:
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!"
Uitandu-ma la tot ce s-a intamplat pana acum si, mai ales, in ultimele zile nu-mi dau seama care dintre cele doua pasaje este mai relevant si de actualitate pentru democratia noastra originala. Din pacate, insa, coincidentele ultimelor "evenimente" certifica valabilitatea citatului de la inceput in contradictie totala cu viziunea mareata pe care "Luceafarul" poeziei noastre o intrevedea pentru Romania.
Si mai trist este ca aceasta realitate nu supara pe nimeni din importantii nostri lideri care, doar electoral si propagandistic tip caragialesc, spun ca se gandesc (daca se mai gandesc) la ... "scumpa noastra tarisoara".
Ne mai poate "surprinde" ceva pe dulcele nostru plai mioritic?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu