Despre ... spectacol

„Vrei să cunoști lumea? Privește-o de aproape. Vrei să-ți placă? Privește-o de departe.” — Ion Luca Caragiale

Pentru ca vreau sa raman "in spiritul" gandurilor de ieri, poate si pentru ca ploua, las astazi un scurt comentariu vizavi de ce aud ca se tot intampla la noi si cu noi, simplii cetateni" (pentru ca tot la snooker ma uit).

Privind la scena total anapoda care ne umple cotidianul mioritic, politic bineinteles, mi-am adus aminte de un cantec bine primit de audienta, cantec care incheia, tipic, recitalul a ceea ce a ramas in constiinta noastra ca "Pasarea Colibri".

Si pentru ca privesc de departe "spectacolul nesfarsitei bufonerii" care ne ocupa tot timpul, las versurile respective ca subiect de meditatie, pentru noi si pentru ei:

Cantecul bufonului (indiferent cine ar fi el sau ei)

Cand eram flacau la mama
hei ce ploaie si ce vant
Dam si eu prin fete iama
fiindca ploua pe Pamant.
Iar cand mi-a mijit mustata
hei ce ploaie si ce vant
Tot in ras am luat viata
fiindca ploua pe Pamant
Dar de cand m-a ars napasta
hei ce ploaie si ce vant
Si mi-am luat si eu nevasta
ploua intr-una pe Pamant
Si de-atunci batuar gaia
fie ploaie fie vant
Beau si eu cat toata ploaia
care cade pe Pamant.

~Piesa ii gata
Drago blonda
hei ce ploaie e afara
Daca v-au placut bufonii mai poftiti si ïn alta seara! ~

Versuri de la: http://www.versuri.ro/ 

Orice asemanarea cu realitatea nu este intamplatoare!