Urmarind telenovela continua, pe care, totusi, nu vreau sa o numesc, care macina nervii si, in acelasi timp, tine pagina intai a marilor cotidiane, imi dau seama cat de departe de normalitate ne aflam in anul de gratie 2012. Si aceasta dupa ce serviciile si-au facut, in sfarsit, aparitia in media pentru a informa ca au fost facute, de-a lungul timpului,, peste 190 de informari, in speta in cauza, cu date si informatii care privesc siguranta economica nationala.
Acum, daca stau si ma gandesc numai la cei aproape OPT ani de conducere PDL-ista, imi dau seama ca guvernarea respectiva a primit aproape DOUA informari pe luna. Ca nu s-a facut absolut nimic, era previzibil. Daca era vorba sa se informeze pe Marte, era socant, cum socant era sa se intreprinda vreo masura de inchidere a unei "gauri negre" spre care au curs, si tot curs, banii contribuabililor. La fel de previzibila este si situatia conducerii acelei societati, cum socant era sa se ia masuri pentru normalizarea sistemului capusar din societatile comerciale cu capital de stat care sug si nu se mai satura.
Spun asta deoarece, in timp ce sute si mii de muncitori au fost disponibilizati, domnii directori - DIN TOATE ACESTE TIPURI DE SOCIETATI - si-au tras, nestingheriti, salarii de sute de milioane, dovedind ca sacul bogat al tarii inca nu este epuizat si ca obrazul gros, cu multa cheltuiala se tine.
Totusi, pentru democratia noastra original-mioritica, aceasta este o normalitate este socant de previzibila.
Socanta mi se pare stirea citita, pe o burtiera a a unui post Tv, cum ca rusii cumpara Grecia pe bucati.
Pai era previzibil. La cat de "scrupulosi in respectarea traditiilor" au fost prezentati ca sunt grecii, oamenii de afaceri si-au dat seama ca acum este momentul sa "ocupe Olimpul". Oare Zeus, al nostru, nu ar vrea sa ajunga si el pe acolo ? Nu ar fi socant sa descoperim o asemenea "intreprindere".
Socanta, pentru unii, stirea cum ca un roman s-a inscris in UDMR mi se pare normal de previzibila.
Indiferent care i-a fost motivarea, nu pot sa nu subliniez ca in toti cei peste 20 de ani de "facere si desfacere politica" singurul partid, cu toate ca este o formatiune etnica, care si-a stiut foarte bine scopul si, in acelasi timp, si-a servit votantii cu consecventa si seriozitate a fost, este si ramane UDMR-ul. Ca sunt si acolo personalitati controversate, e normal, peste tot "padurea are si uscaturi". Dar ce este important de subliniat trebuie subliniat: si-au desfasurat previzibil programul urmarind permanent atingerea scopurilor propuse chiar daca, uneori, mijloacele au socat (de exemplu saritul permanent dintr-o barca in alta). Dar asta este normal atunci cand, inca, anormalul politic roman ajunge conducator.
Un eveniment socant de previzibil in normalitatea lui este crearea A.R.D.-ului.
Ca dreapta romaneasca este in continua cautare spre definire si identitate nu mai socheaza pe nimeni. Este normal sa fie asa. Socant, insa, este cine reprezinta aceasta dreapta. Daca ar fi iesit in fata acei disidenti reali si nepatati, cu CV-uri inatacabile si nemanipulabile, care sa fie continuatori autentici ai lui Bratianu, Maniu sau intregiit pleiade a marilor personalitati anticomuniste, nu era nici o problema. Ducem lipsa de asemenea personalitati ? Nu, dar in normalitatea socanta din Romania s-a avut grija ca aceste personalitati sa fie cat mai marginalizate, sa li se gaseasca tot felul de hibe si, cum a spus nenea Iancu, previzibil, atunci cand scot capul "pac la Razboiu". Curat normal.
Ce mi se pare socant este ca tocmai fosti activisti comunisti, sau uasceristi, vopsiti acum intr-o spoiala democrata au facut aceasta alianta a Romaniei drepte. Ca Romania trebuia indreptata, este previzibil. Ce ma socheaza este, din pacate, sigla. Si pentru a-i trezi pe romani la realitate, vreau sa readuc in atentie, din memorie, realitatea sloganului din 2004, "Sa traiti bine!", slogan care a fost lansat doar ca sa socheze. Era previzibil sa ni se spuna, ulterior, ca "am facut asa, o gluma".
Deci, atentie romani, cu cine votati! Nu de alta, dar puteti constata, socant, ca previzibila A.R.D. poate fi tradusa, normal "ARDe-i pe fraierii votanti !". Asa cum, de fapt, s-a mai intamplat in istoria noastra foarte recenta.
Nu pot incheia gandurile de astazi fara o referire la o reala normalitate, asa cum mi-as dori sa fie toate momentele cotidiene.
Mi-am facut obiceiul ca atunci cand nu sunt in ture, multumesc "schingiuitorilor" legilor, sa urmaresc o emisiune interesanta, linistitoare si, din pacate, prea scurta si, nu inteleg de ce, ocolita de alte posturi TV, "ORA REGELUI". Astazi am luat contact cu marea pasiune a Majestatii Sale, Regele Mihai I, automobilismul.
Pentru 50 de minute am uitat toate socurile media, care-mi asalteaza retina si timpanul. Si am inteles ca, dincolo de tot ce am fost invatat in perioada comunista, o normalitate la care ar trebui sa ne intoarcem ar fi aceea a Monarhiei Constitutionale. Am simtit atata liniste si bun simt in toata prezentarea de astazi, am inteles de ce valorile au fost pastrate, cu sfintenie, acolo unde continuitatea fireasca a vietii nu a intalnit barda distructiva a comunismului, incat m-am vazut nevoit sa inchei aceste ganduri de fata cu aceasta referire.
Normal si previzibil pentru Romania anului 2012 este sa se intoarca la ceea ce a fost.
Socant este ca nu exista vointa politica pentru a se face acest lucru.
Ramane, totusi, o intrebare: pana cand ?
sâmbătă, 29 septembrie 2012
vineri, 28 septembrie 2012
Domnul GOE redivivus
Pentru ca l-au descoperit ca singurul elev din clasa credincios, constiincios si foarte riguros, Mam' Mare, Mamita si Tanti Mita au hotarat sa nu-si lase protejatul executat la examenul din vara, de catre plebea profilor autohtoni ci sa-i mai acorde un bonus, doi ani, spre a-si demonstra si duce pana la capat abilitatile si capacitatile manageriale si organizatorice deosebite, cu care a ajuns "primus inter pares" prin sloganul machiavelic "Sa traiti bine !".
Si asa a reanceput ...balciul.
Nici nu a apucat sa se usuce bine cerneala de pe decizia care-l repusese pe linia de plutire cand, ca un adevarat domn GOE, presedintele salvat de clopotelul intransigentei (pentru popor), dar atat de indulgentei (pentru el) C.C.R., si-a dat iar in petec. Desi propusese, el insusi, un pact de neagresiune, prin acea invitatie la coabitare si iertare crestineasca, iata ca la prima sedinta a C.S.A.T.-ului, ca un adevarat continuator al scrierilor caragialesti, si-a demonstrat adevarata natura, nedorind sa contrazica proverbul "lupu-si schimba parul, dar naravul ba".
Ca urmare, "Premierul Victor Ponta a declarat că a părăsit şedinţa de joi a CSAT deoarece nu a acceptat ca pe ordinea de zi, care i-a fost transmisă cu doar o zi înainte, să fie trecute documente prin care, de exemplu, era înfiinţat "un Megaminister de Externe al Administraţiei Prezidenţiale", potrivit Mediafax.", suna, sec, unul din comunicatele media, preluat de pe RL ONLINE.
Continuarea antologica a schitei lui nenea Iancu este mai mult decat cunoscuta.
Continuarea gestului plecarii premierului Ponta din sedinta organismului sus-amintit este deja istorie, acesta - gestul - fiind disecat si analizat pe toate fetele, de toate mijloacele media interne si, cu siguranta, de cele internationale, iar premierul fiind incondeiat din nou, probabil, de opozitie si declarat singurul vinovat al destabilizarii tarii (?).
Nu stiu cum se simte domnul salvat de clopotel, pentru ca va veni, cu siguranta, Controlorul care, mai mult ca sigur, nu va accepta spaga mioritica, traditionala.
Comparand cele doua momente pentru ca, nu-i asa, fiecare face parte dintr-o serie de "MOMENTE si SCHITE", nu pot sa nu ma gandesc la tragicomedia care ne urmareste si ne va urmari, atata timp cat interesul personal si de grup (de partid, de apartenenta, ocult) transcede interesului national, al suveranitatii poporului.
Ma gandesc, de pilda: aceasta struto-camila pe care repusul ilegal in drepturi doreste sa o infiinteze, este mijlocul cel mai eficient de a controla voturile la viitoarele alegeri ? Se doreste cresterea credibilitatii tarii, prin incalcarea grosolana a Constitutiei ? Trebuie recompensate acele persoane care au servit, perfect, intereselor triumviratului amintit la inceput ?
Sunt ganduri ale unui simplu cetatean care isi da seama ca, nici in ceasul al doisprezecelea, legea fundamentala a statului in care traieste, Constitutia, nu se cere respectata decat de plebea oropsita si batjocorita, in timp ce casta "baietilor destepti" respecta doar acel neegalat slogan "pohta ce-am pohtit", uitand ca sunt intr-o democratie care i-a "creat" prin sange si sacrificiu, in decembrie 1989.
Dar ce spun eu ?
Intr-o revista de divertisment citeam cateva dintre cele mai interesante... culmi.
Stiti care este culmea rabdarii ? Sa fii roman.
No comment!
Si asa a reanceput ...balciul.
Nici nu a apucat sa se usuce bine cerneala de pe decizia care-l repusese pe linia de plutire cand, ca un adevarat domn GOE, presedintele salvat de clopotelul intransigentei (pentru popor), dar atat de indulgentei (pentru el) C.C.R., si-a dat iar in petec. Desi propusese, el insusi, un pact de neagresiune, prin acea invitatie la coabitare si iertare crestineasca, iata ca la prima sedinta a C.S.A.T.-ului, ca un adevarat continuator al scrierilor caragialesti, si-a demonstrat adevarata natura, nedorind sa contrazica proverbul "lupu-si schimba parul, dar naravul ba".
Ca urmare, "Premierul Victor Ponta a declarat că a părăsit şedinţa de joi a CSAT deoarece nu a acceptat ca pe ordinea de zi, care i-a fost transmisă cu doar o zi înainte, să fie trecute documente prin care, de exemplu, era înfiinţat "un Megaminister de Externe al Administraţiei Prezidenţiale", potrivit Mediafax.", suna, sec, unul din comunicatele media, preluat de pe RL ONLINE.
Continuarea gestului plecarii premierului Ponta din sedinta organismului sus-amintit este deja istorie, acesta - gestul - fiind disecat si analizat pe toate fetele, de toate mijloacele media interne si, cu siguranta, de cele internationale, iar premierul fiind incondeiat din nou, probabil, de opozitie si declarat singurul vinovat al destabilizarii tarii (?).
Nu stiu cum se simte domnul salvat de clopotel, pentru ca va veni, cu siguranta, Controlorul care, mai mult ca sigur, nu va accepta spaga mioritica, traditionala.
Comparand cele doua momente pentru ca, nu-i asa, fiecare face parte dintr-o serie de "MOMENTE si SCHITE", nu pot sa nu ma gandesc la tragicomedia care ne urmareste si ne va urmari, atata timp cat interesul personal si de grup (de partid, de apartenenta, ocult) transcede interesului national, al suveranitatii poporului.
Ma gandesc, de pilda: aceasta struto-camila pe care repusul ilegal in drepturi doreste sa o infiinteze, este mijlocul cel mai eficient de a controla voturile la viitoarele alegeri ? Se doreste cresterea credibilitatii tarii, prin incalcarea grosolana a Constitutiei ? Trebuie recompensate acele persoane care au servit, perfect, intereselor triumviratului amintit la inceput ?
Sunt ganduri ale unui simplu cetatean care isi da seama ca, nici in ceasul al doisprezecelea, legea fundamentala a statului in care traieste, Constitutia, nu se cere respectata decat de plebea oropsita si batjocorita, in timp ce casta "baietilor destepti" respecta doar acel neegalat slogan "pohta ce-am pohtit", uitand ca sunt intr-o democratie care i-a "creat" prin sange si sacrificiu, in decembrie 1989.
Dar ce spun eu ?
Intr-o revista de divertisment citeam cateva dintre cele mai interesante... culmi.
Stiti care este culmea rabdarii ? Sa fii roman.
No comment!
miercuri, 26 septembrie 2012
Ganduri despre FOLK-ul de criza
" Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt!"
Ca orice iubitor al folk-ului am ascultat, si ascult, cu mare placere melodii mai noi, sau mai vechi, atat din repertoriul intern cat si din cel national. De pe vremea "Cenaclului Flacara" au ramas antologice melodiile interpretate de Stefan Hrusca, Mircea Vintila sau Gil Ionita (ca sa amintesc doar cativa "corifei"ai genului), iar mai aproape de zilele noastre, prin grupul Pasarea Colibri si nu numai, folk-ul si-a continuat existenta, bucurandu-ne sufletele, in momente tensionate si de criza. Unul dintre cei care m-au insotit si ma insoteste, permanent, in drumurile mele a fost si ramane marele Florian Pittis, detinatorul unui loc special pe suporturile mele muzicale, cu care plec in orice deplasare pe care o am de facut cu masina.
Gandindu-ma, astazi, la toata tarasenia care ne macina dupa "faimoasa privatizare OLTCHIM", la toate scuzele si acuzele care sunt aduse, atat de putere cat si de opozitie, unuia sau altuia dintre actorii "dramei nebune" care inseamna realitatea romaneasca, la toate conexiunile, licite sau ilicite, care se pot face in speta in cauza si, mai mult, la originea tuturor acestor lucruri, imi dau seama ca suntem mult prea departe de acea "luminita de la capatul tunelului", care sa insemne, de fapt, asezarea Romaniei intre tarile normale, civilizate si democrate ale Europei Unite si ale lumii.
Intrebarea fireasca este: de ce s-a ajuns aici ?.
In multe din postarile mele, gandurile au baleiat intre raspunsuri care tin de bunul simt uman (de multe ori negasit la clasa politica) sau de spiritualitate (prin enuntarea apartenentei noastre la lumea crestina, dar fara o traire reala a principiilor acesteia), de onoare sau nimicnicie, de cunoastere sau ignoranta si, nu in ultimul rand, de contextul intern si international care face ca tara noastra sa nu poata iesi din "vria" in care a intrat, mai mult sau mai putin intentionat, pentru a servi unor cauze oculte, total antinationale si antipupulare.
Urmarind realitatea politica si sociala care se releveaza in aceste zile, toate cele subliniate mai sus isi gasesc o sustinere reala, logica dar distrugator de dezavantajanta pentru ceea ce ni s-a propus intr-un "decembrie insangerat".
Astazi deci, trecand peste toate cele amintite pana acum, incercand sa ma debarasez de tot noroiul politic in care ma inglodez, ca simplu cetatean, si ne scufundam, ca natiune, gandurile mi-au evidentiat si un alt adevar, gasit in versurile unei melodii antologice, ale lui Bob Dylan, "Blowin' in the Wind", traduse de acelasi inconfundabil Motu Pittis.
Eu am analizat versurile respective, am facut o comparatie cu ceea ce exista in lumea anilor '60, cand Dylan isi lansa faimosele mesaje anti-razboi si pentru drepturi civile, si ceea ce exista acum in Romania si am gasit ca raspunsul, mai mult decat concludent atunci, este acelasi si acum:
"Raspunsul, prieteni, e vanare de vant,
Raspunsu-i vanare de vant."
Acesta este marele adevar si marele raspuns valabil, daca nu ma insel, de aproape 3000 - TREI MII - de ani.
Dar se gandeste cineva la aceasta realitate folk de criza ?
Ca orice iubitor al folk-ului am ascultat, si ascult, cu mare placere melodii mai noi, sau mai vechi, atat din repertoriul intern cat si din cel national. De pe vremea "Cenaclului Flacara" au ramas antologice melodiile interpretate de Stefan Hrusca, Mircea Vintila sau Gil Ionita (ca sa amintesc doar cativa "corifei"ai genului), iar mai aproape de zilele noastre, prin grupul Pasarea Colibri si nu numai, folk-ul si-a continuat existenta, bucurandu-ne sufletele, in momente tensionate si de criza. Unul dintre cei care m-au insotit si ma insoteste, permanent, in drumurile mele a fost si ramane marele Florian Pittis, detinatorul unui loc special pe suporturile mele muzicale, cu care plec in orice deplasare pe care o am de facut cu masina.
Gandindu-ma, astazi, la toata tarasenia care ne macina dupa "faimoasa privatizare OLTCHIM", la toate scuzele si acuzele care sunt aduse, atat de putere cat si de opozitie, unuia sau altuia dintre actorii "dramei nebune" care inseamna realitatea romaneasca, la toate conexiunile, licite sau ilicite, care se pot face in speta in cauza si, mai mult, la originea tuturor acestor lucruri, imi dau seama ca suntem mult prea departe de acea "luminita de la capatul tunelului", care sa insemne, de fapt, asezarea Romaniei intre tarile normale, civilizate si democrate ale Europei Unite si ale lumii.
Intrebarea fireasca este: de ce s-a ajuns aici ?.
In multe din postarile mele, gandurile au baleiat intre raspunsuri care tin de bunul simt uman (de multe ori negasit la clasa politica) sau de spiritualitate (prin enuntarea apartenentei noastre la lumea crestina, dar fara o traire reala a principiilor acesteia), de onoare sau nimicnicie, de cunoastere sau ignoranta si, nu in ultimul rand, de contextul intern si international care face ca tara noastra sa nu poata iesi din "vria" in care a intrat, mai mult sau mai putin intentionat, pentru a servi unor cauze oculte, total antinationale si antipupulare.
Urmarind realitatea politica si sociala care se releveaza in aceste zile, toate cele subliniate mai sus isi gasesc o sustinere reala, logica dar distrugator de dezavantajanta pentru ceea ce ni s-a propus intr-un "decembrie insangerat".
Astazi deci, trecand peste toate cele amintite pana acum, incercand sa ma debarasez de tot noroiul politic in care ma inglodez, ca simplu cetatean, si ne scufundam, ca natiune, gandurile mi-au evidentiat si un alt adevar, gasit in versurile unei melodii antologice, ale lui Bob Dylan, "Blowin' in the Wind", traduse de acelasi inconfundabil Motu Pittis.
Eu am analizat versurile respective, am facut o comparatie cu ceea ce exista in lumea anilor '60, cand Dylan isi lansa faimosele mesaje anti-razboi si pentru drepturi civile, si ceea ce exista acum in Romania si am gasit ca raspunsul, mai mult decat concludent atunci, este acelasi si acum:
"Raspunsul, prieteni, e vanare de vant,
Raspunsu-i vanare de vant."
Acesta este marele adevar si marele raspuns valabil, daca nu ma insel, de aproape 3000 - TREI MII - de ani.
Dar se gandeste cineva la aceasta realitate folk de criza ?
marți, 25 septembrie 2012
Ganduri despre PCR si continuitate in Romania anului 2012
Atunci cand scria "Ciocoii vechi si noi" autorul, Nicolae Filimon, cred ca nici nu-si inchipuia ca fresca realitatii de atunci, prezentata in roman si lasata posteritatii, avea sa corespunda, mai mult decat perfect, situatiei absolut identice, cel putin din punct de vedere al personajelor, prin care trece Romania secolului 21 si, mai ales comparatiei cu exponentii "capitalismului de jungla" care-i hotarasc destinul. Pentru convingere, redau doar un paragraf din rezumatul de pe Wikipedia (copy-paste, of course): "Eroii romanului sunt străluciți luceferi ai viciilor care se ridică pe ruinele acelora care nu i-au lăsat să moară."
Dar nu despre ciocoii vechi si noi ma indeamna gandurile de astazi sa postez.
In ultima seara de serviciu, asa e cand faci paza 24/48 ore, gandurile mi-au fost canalizate spre analiza unui fenomen care tine tot de vechi si nou, dar care are ca si componenta de baza o sigla usor trecuta in desuet, dar totusi de mare actualitate. Si aceasta, dupa ce am urmarit dezbaterea de pe postul national de radio cu privire la atat de controversata actuala privatizare a OLTCHIM-ului, dar si a celor vechi, mai mult sau mai putin paguboase.
Aceasta sigla mi-a dat de gandit, deoarece in ea isi are originea tot raul care ne urmareste de peste 20 de ani si, fatidic, nu ne lasa sa fim acea tara care se poate bucura, pe deplin, de apartenenta la o familie moderna, europeana.
Cand isi incepeau lucrarea, Marx si Engels afirmau :"„O stafie bantuie prin Europa – stafia comunismului." Transferat Romaniei, am avut parte pentru o lunga perioada de timp de sigla, ramasa in istorie, a P.C.R.
Ce a insemnat acesta sigla, P.C.R.?
Partidul Comunist Roman, la care nu mai fac referire. Detalii se regasesc, din plin, in toate mediile, inclusiv cel on-line.
Apoi, pentru multi si pentru multe Pile, Cunostinte si Relatii, sigla de trista amintire, care se perpetueaza, din pacate si in prezent.
Despre aceste doua evidentieri, cu conotatii negative in "iepoca" nu vreau sa amintesc decat in trecere. Dar daca analizati apartenenta la acel partid a majoritatii decidentilor de astazi, sau la structurile sale de tineret (U.T.C.) si studentesti (U.A.S.C.R.), veti intelege de ce acest vechi a devenit raul de astazi. Mai concret, proverbul "sangele apa nu se face" este mai mult decat edificator, pentru motivul care a stat la baza acestei postari, vicierea societatii romanesti, in ansamblul ei.
Dar nu numai vechiul, ca sigla, si-a pus amprenta pe situatia dezastroasa la care a fost adusa societatea romaneasca.
Si noul P.C.R., care nu mai are de a face cu partidul comunist are, din nefericire, continuitatea raului si impiedica dezvoltarea normala a societatii, in ansamblul ei.
Intre interpretari am gasit, ca parte a acestui rau, definirea urmatoarei situatii: Parvenire, Coruptie, Rapacitate. Gasiti oriunde definitiile si puteti trage singuri concluziile, la cate comentarii sunt facute doar pe tema amintitei privatizari.
Apoi aceeasi sigla mai poate insemna Prostie, Culpa, Renegare. Daca veti analiza istoria noastra, mai veche sau mai recenta, veti gasi nenumarate cazuri in care prostia executarii ordinelor, orbeste, cumulata cu vina non-gandirii si imbracata in traditionala tagaduire a realizarilor trecutului a facut din oameni unelte usor manipulabile, de tipul celor care ne-au cutremurat cu inepta lozinca: "noi muncim, nu gandim".
Si, bineinteles, extinderile pot continua, daca se doreste gasirea tuturor acelor exemple in care raul mostenit, a fost convertit, doar de suprafata, intr-un bine in care nu crede nimeni, esenta ramanand aceeasi imorala si inumana perpetuare a viciilor pe care adevaratul P.C.R. le-a promovat si implementat in structurile sale la nivel inalt, si ai carui reprezentanti de esalon doi, convertiti, ne dau, acum, lectii de democratie si capitalism.
Din cauza aceasta scriam, intr-o postare anterioara, despre pericolul unui cocktail Molotov pe care, din pacate, D.D. si l-a auto-pregatit.
Si tot din aceasta cauza, cu mult mai mult timp in urma marturiseam, intr-o alta postare, ca imi este DOR DE DICTATURA. Si de P.C.R., acea sigla care ar putea si ar trebui sa insemne: PATRIOTISM, CORECTITUDINE, RESPONSABILITATE.
Pacat, insa, ca aceste ultime concepte nu-si au continuitate pentru ciocoii noi, ai secolului 21.
Dar nu despre ciocoii vechi si noi ma indeamna gandurile de astazi sa postez.
In ultima seara de serviciu, asa e cand faci paza 24/48 ore, gandurile mi-au fost canalizate spre analiza unui fenomen care tine tot de vechi si nou, dar care are ca si componenta de baza o sigla usor trecuta in desuet, dar totusi de mare actualitate. Si aceasta, dupa ce am urmarit dezbaterea de pe postul national de radio cu privire la atat de controversata actuala privatizare a OLTCHIM-ului, dar si a celor vechi, mai mult sau mai putin paguboase.
Aceasta sigla mi-a dat de gandit, deoarece in ea isi are originea tot raul care ne urmareste de peste 20 de ani si, fatidic, nu ne lasa sa fim acea tara care se poate bucura, pe deplin, de apartenenta la o familie moderna, europeana.
Cand isi incepeau lucrarea, Marx si Engels afirmau :"„O stafie bantuie prin Europa – stafia comunismului." Transferat Romaniei, am avut parte pentru o lunga perioada de timp de sigla, ramasa in istorie, a P.C.R.
Ce a insemnat acesta sigla, P.C.R.?
Partidul Comunist Roman, la care nu mai fac referire. Detalii se regasesc, din plin, in toate mediile, inclusiv cel on-line.
Apoi, pentru multi si pentru multe Pile, Cunostinte si Relatii, sigla de trista amintire, care se perpetueaza, din pacate si in prezent.
Despre aceste doua evidentieri, cu conotatii negative in "iepoca" nu vreau sa amintesc decat in trecere. Dar daca analizati apartenenta la acel partid a majoritatii decidentilor de astazi, sau la structurile sale de tineret (U.T.C.) si studentesti (U.A.S.C.R.), veti intelege de ce acest vechi a devenit raul de astazi. Mai concret, proverbul "sangele apa nu se face" este mai mult decat edificator, pentru motivul care a stat la baza acestei postari, vicierea societatii romanesti, in ansamblul ei.
Dar nu numai vechiul, ca sigla, si-a pus amprenta pe situatia dezastroasa la care a fost adusa societatea romaneasca.
Si noul P.C.R., care nu mai are de a face cu partidul comunist are, din nefericire, continuitatea raului si impiedica dezvoltarea normala a societatii, in ansamblul ei.
Intre interpretari am gasit, ca parte a acestui rau, definirea urmatoarei situatii: Parvenire, Coruptie, Rapacitate. Gasiti oriunde definitiile si puteti trage singuri concluziile, la cate comentarii sunt facute doar pe tema amintitei privatizari.
Apoi aceeasi sigla mai poate insemna Prostie, Culpa, Renegare. Daca veti analiza istoria noastra, mai veche sau mai recenta, veti gasi nenumarate cazuri in care prostia executarii ordinelor, orbeste, cumulata cu vina non-gandirii si imbracata in traditionala tagaduire a realizarilor trecutului a facut din oameni unelte usor manipulabile, de tipul celor care ne-au cutremurat cu inepta lozinca: "noi muncim, nu gandim".
Si, bineinteles, extinderile pot continua, daca se doreste gasirea tuturor acelor exemple in care raul mostenit, a fost convertit, doar de suprafata, intr-un bine in care nu crede nimeni, esenta ramanand aceeasi imorala si inumana perpetuare a viciilor pe care adevaratul P.C.R. le-a promovat si implementat in structurile sale la nivel inalt, si ai carui reprezentanti de esalon doi, convertiti, ne dau, acum, lectii de democratie si capitalism.
Din cauza aceasta scriam, intr-o postare anterioara, despre pericolul unui cocktail Molotov pe care, din pacate, D.D. si l-a auto-pregatit.
Si tot din aceasta cauza, cu mult mai mult timp in urma marturiseam, intr-o alta postare, ca imi este DOR DE DICTATURA. Si de P.C.R., acea sigla care ar putea si ar trebui sa insemne: PATRIOTISM, CORECTITUDINE, RESPONSABILITATE.
Pacat, insa, ca aceste ultime concepte nu-si au continuitate pentru ciocoii noi, ai secolului 21.
duminică, 23 septembrie 2012
REMEMBER (orice comentariu este de prisos)
Fa-ti timp - Rudyard Kipling
În trecerea grabita prin lume, catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzând,
Fa-ti timp sa poti cu mila sa te alini oricând!
Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti lânga izvor,
Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!
Fa-ti timp pentru-adevaruri si adâncimi de vis,
Fa-ti timp pentru prieteni cu sufletul deschis!
Fa-ti timp, pe-un munte seara, stând singur, sa te rogi,
Fa-ti timp, frumoase amintiri, de unul sa invoci!
Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tatal tau – batrâni,
Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru câini!
În trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa fii aproape de cei iubiti, voios,
Fa-ti timp sa fii si-al casei si-n slujba lui Hristos!
Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat,
Fa-ti timp, ca esti de multe mistere-nconjurat!
Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai,
Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai!
Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa înveti,
Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul pret!
Fa-ti timp acum, sa stii, zadarnic ai sa plângi –
Comoara risipita a vietii n-o mai strângi!
Rudyard Kipling
nascut la Bombay (India) 1865 - mort la Londra (Anglia) 1936
autorul celebrei carti " Cartea Junglei"- 1894
sâmbătă, 22 septembrie 2012
Snooker, balciuri si cocktail-uri
Urmaresc de cateva zile unele dintre cele mai importante evenimente media si gandurile sunt, intr-un fel, tributare acestora, indiferent daca ele, evenimen-
tele, sunt culturale, politice, sportive sau din sfera can-canului de orice fel, interne sau internationale. Regasindu-se in presa scrisa si on-line, in programele televiziunilor de stiri sau radio, toate aceste evenimente demonstreaza, fara nici un dubiu ca, trecand peste orice criza, cataclism sau alte dezastre, viata isi urmeaza cursul. Din multitudinea acestora, voi incerca sa punctez doar cateva, fara a avea pretentia unor analize "imbatabile" cum doar profesionistii in materie stiu sa faca.
Sunt, totusi, un simplu cetatean.
Se apropie finala unui evenimet important, din punctul meu de vedere, Shanghai Masters Snooker, prima provocare competiţională a sezonului curent, care acordă puncte în clasamentul internaţional.
Probabil va veti intreba de ce nu am evidentiat alta disciplina sportiva. Voi motiva alegerea mea prin doua aspecte. Primul se refera la insasi aceasta disciplina. O scurta incursiune pe Wikipedia poate sugera de ce am ales acest sport, dar pentru a nu va deranja foarte mult, voi reda, prin copy-paste esentialul (asa cum am precizat, pentru mine):"Snookerul rămâne foarte popular în Regatul Unit, numai fotbal-ul fiind mai urmărit la TV de către britanici." De aici deriva al doilea aspect. Din tot ce am vazut pana in prezent, chiar daca in culise situatia este alta (dar nu cred, din moment ce multi dintre profesionistii sportului sunt si prieteni), acest sport are in el spiritul si traditia gentleman-ului, disciplina in sine fiind una "stilata", "rasata".
Va veti intreba ce legatura are snooker-ul cu situatia noastra sociala si politica.
Pai, la cat de grobiana a devenit clasa noastra reprezentativa, din toata paleta sferelor puterii (sa ma ierte acele exceptii onorabile care exista, dar sunt eclipsate de trivialismul traditional mioritic), organizarea unui campionat de snooker, intre reprezentantii acestora, inaintea alegerilor generale din decembrie, ar demonstra capacitatea organizatorica, tactica si psihica de a merita si primi conducerea profitabila a tuturor "afacerilor" tarii, spre satisfactia intregului public spectator. Cu acel spirit cavaleresc, de gentleman, caracteristic snooker-ului, dar si cu respectarea unor reguli foarte importante si stricte, pe care oricare dintre "greii" mondiali le-a respectat si le respecta cu sfintenie. Nu se joaca la cacealma sau la "masa verde", desi asa e masa de joc.
A inceput scoala, o noua sesiune parlamentara si, bineinteles, a inceput balciul. Nu cel traditional, al sarbatorilor de toamna-iarna, ci balciul motiunilor. Pentru ca nu stiu cum altfel sa spun intentiilor PDL de a lansa, cum au prezentat in media, cel putin doua motiuni impotriva Guvernului: pe invatamant si pe agricultura.
Ca PDL-ul vrea sa "se revanseze", nu este nici o noutate. Doar asa s-a procedat de peste douazeci de ani, atunci cand au avut loc schimbari politice.
Ce ma mira este faptul ca uita. Si uita un lucru esential: presedintele "lor" sustinut facea, acum cateva saptamani, apel la intelegere, reconciliere, coabitare. Si nu in ultimul rand, iertare crestineasca. Parca asa imi aduc aminte ( daca gresesc, sa viu iertat).
Pai ce crestinism mai gasesti la PDL cand, trecand peste "sefu", ei se arunca tot in razbunare, cu deviza arhicunoscuta, comunista, "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte"? (in treacat fie spus, aceast enunt face parte din poruncile divine transmise poporului ales, spre convietuirea vechi-testamentara). Nu seamana starea aceasta, pe care o genereaza capii unui partid, ce se doreste si democrat, cu o reantoarcere la inchizitie, la vanatoarea de vrejitoare?
Spun acest lucru, deoarece ma gandesc la ineptia acestui demers. Se por arde singuri.
Pentru ca, nu-i asa, daca vor lasa USL-ul sa-si duca pana la alegeri guvernarea si aceasta nu va reusi, nu va plati altcineva decat USL-ul.
A, le este frica sa nu reuseasca demersul acestei aliante acum, cand tot mai multe matrapazlacuri financiare ies la suprafata? Sau nu mai reusesc sa-si puna la punct "masina de vot" atat de bine unsa si evidentiata de Dl Videanu la ultimele alegeri prezidentiale?
Uita un singur lucru: nu mai pot manipula voturile. Si, cum sunt mai putin de trei luni, cred ca cel mai bine e sa se abtina. Daca vor sa realizeze ceva. Mai ales sa se apropie de popor.
Un evenimet mult comentat, disecat, digerat (sau poate nu) s-a intamplat in ultimele zile: Dan Diaconescu a preluat OLTCHIM.
Trecant peste stirea media, ma surprind doua lucruri.
Primul este legat de marea analiza care se face peste tot si de toti: averea lui Dan Diaconescu si cine-l sustine. Pai acum trebuie puse aceste intrebari?
De cand a aparut in media si, mai ales, dupa fulminanta sa ascensiune politica, era clar ca exista o baza de discutii, mai ales ca erau publice toate realizarile sale din domeniul afacerilor si finantelor. Ca este sprijinit si ca va fi sprijinit, este o realitate. Care se poate intelege. Ce nu inteleg distinsii analisti, si nu-mi permit eu sa-i critic, este ca acest Dan Diaconescu "a facut priza" la mase situatie cu care, din pacate, nu se mai prea poate lauda nici un lider de partid, nici macar UDMR-ist (caci au aparut si acolo dezidentii si spargatorii de partid).
Al doilea lucru care ma surprinde aici este modul in care s-a prezentat aceasta privatizare (si redau din memorie, cerandu-mi din nou scuze pentru greseli):"s-a acceptat privatizarea, dar noi vom ii vom imprumuta cateva zeci de milioane, pentru sustinerea fortei de munca, pe care ni le va returna".
Cum adica, iarasi facem privatizare pe vorbe?
Sunt sau nu sunt banii? Dar, va rog sa ma scuzati. Am uitat implicarea dlui Videanu, care se pare ca l-a sustinut pe D.D. si consilierea unui fost director, chestiune care clarifica, mai mult decat era nevoie, speta. Dar unde sunt organele abilitate cu "apararea intereselor poporului" ? (detalii reale se gasesc pe toate site-urile media).
Respectandu-l pe D.D. pentru tot ce a realizat (si nu am spus cum a realizat) nu pot, insa, sa nu ma gandesc la greul cocktail pe care el insusi si l-a pregatit. Sper sa nu fie unul "Molotov" ci de bun augur, digerabil si, nu in ultimul rand, profitabil.
Altfel, degeaba a ajuns unde este acum.
Tragand linie peste o asa incurcata realitate romaneasca, nu pot incheia decat cu un citat spiritual, bun pentru meditatia de duminica:
"Apoi, cand m-am uitat cu bagare de seama la toate lucrarile pe care le facusem cu mainile mele si la truda cu care le facusem, am vazut ca in toate este numai desertaciune si goana dupa vant, si ca nu este nimic trainic sub soare. (Ecl.2:11)"
tele, sunt culturale, politice, sportive sau din sfera can-canului de orice fel, interne sau internationale. Regasindu-se in presa scrisa si on-line, in programele televiziunilor de stiri sau radio, toate aceste evenimente demonstreaza, fara nici un dubiu ca, trecand peste orice criza, cataclism sau alte dezastre, viata isi urmeaza cursul. Din multitudinea acestora, voi incerca sa punctez doar cateva, fara a avea pretentia unor analize "imbatabile" cum doar profesionistii in materie stiu sa faca.
Sunt, totusi, un simplu cetatean.
Se apropie finala unui evenimet important, din punctul meu de vedere, Shanghai Masters Snooker, prima provocare competiţională a sezonului curent, care acordă puncte în clasamentul internaţional.
Probabil va veti intreba de ce nu am evidentiat alta disciplina sportiva. Voi motiva alegerea mea prin doua aspecte. Primul se refera la insasi aceasta disciplina. O scurta incursiune pe Wikipedia poate sugera de ce am ales acest sport, dar pentru a nu va deranja foarte mult, voi reda, prin copy-paste esentialul (asa cum am precizat, pentru mine):"Snookerul rămâne foarte popular în Regatul Unit, numai fotbal-ul fiind mai urmărit la TV de către britanici." De aici deriva al doilea aspect. Din tot ce am vazut pana in prezent, chiar daca in culise situatia este alta (dar nu cred, din moment ce multi dintre profesionistii sportului sunt si prieteni), acest sport are in el spiritul si traditia gentleman-ului, disciplina in sine fiind una "stilata", "rasata".
Va veti intreba ce legatura are snooker-ul cu situatia noastra sociala si politica.
Pai, la cat de grobiana a devenit clasa noastra reprezentativa, din toata paleta sferelor puterii (sa ma ierte acele exceptii onorabile care exista, dar sunt eclipsate de trivialismul traditional mioritic), organizarea unui campionat de snooker, intre reprezentantii acestora, inaintea alegerilor generale din decembrie, ar demonstra capacitatea organizatorica, tactica si psihica de a merita si primi conducerea profitabila a tuturor "afacerilor" tarii, spre satisfactia intregului public spectator. Cu acel spirit cavaleresc, de gentleman, caracteristic snooker-ului, dar si cu respectarea unor reguli foarte importante si stricte, pe care oricare dintre "greii" mondiali le-a respectat si le respecta cu sfintenie. Nu se joaca la cacealma sau la "masa verde", desi asa e masa de joc.
A inceput scoala, o noua sesiune parlamentara si, bineinteles, a inceput balciul. Nu cel traditional, al sarbatorilor de toamna-iarna, ci balciul motiunilor. Pentru ca nu stiu cum altfel sa spun intentiilor PDL de a lansa, cum au prezentat in media, cel putin doua motiuni impotriva Guvernului: pe invatamant si pe agricultura.
Ca PDL-ul vrea sa "se revanseze", nu este nici o noutate. Doar asa s-a procedat de peste douazeci de ani, atunci cand au avut loc schimbari politice.
Ce ma mira este faptul ca uita. Si uita un lucru esential: presedintele "lor" sustinut facea, acum cateva saptamani, apel la intelegere, reconciliere, coabitare. Si nu in ultimul rand, iertare crestineasca. Parca asa imi aduc aminte ( daca gresesc, sa viu iertat).
Pai ce crestinism mai gasesti la PDL cand, trecand peste "sefu", ei se arunca tot in razbunare, cu deviza arhicunoscuta, comunista, "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte"? (in treacat fie spus, aceast enunt face parte din poruncile divine transmise poporului ales, spre convietuirea vechi-testamentara). Nu seamana starea aceasta, pe care o genereaza capii unui partid, ce se doreste si democrat, cu o reantoarcere la inchizitie, la vanatoarea de vrejitoare?
Spun acest lucru, deoarece ma gandesc la ineptia acestui demers. Se por arde singuri.
Pentru ca, nu-i asa, daca vor lasa USL-ul sa-si duca pana la alegeri guvernarea si aceasta nu va reusi, nu va plati altcineva decat USL-ul.
A, le este frica sa nu reuseasca demersul acestei aliante acum, cand tot mai multe matrapazlacuri financiare ies la suprafata? Sau nu mai reusesc sa-si puna la punct "masina de vot" atat de bine unsa si evidentiata de Dl Videanu la ultimele alegeri prezidentiale?
Uita un singur lucru: nu mai pot manipula voturile. Si, cum sunt mai putin de trei luni, cred ca cel mai bine e sa se abtina. Daca vor sa realizeze ceva. Mai ales sa se apropie de popor.
Un evenimet mult comentat, disecat, digerat (sau poate nu) s-a intamplat in ultimele zile: Dan Diaconescu a preluat OLTCHIM.
Trecant peste stirea media, ma surprind doua lucruri.
Primul este legat de marea analiza care se face peste tot si de toti: averea lui Dan Diaconescu si cine-l sustine. Pai acum trebuie puse aceste intrebari?
De cand a aparut in media si, mai ales, dupa fulminanta sa ascensiune politica, era clar ca exista o baza de discutii, mai ales ca erau publice toate realizarile sale din domeniul afacerilor si finantelor. Ca este sprijinit si ca va fi sprijinit, este o realitate. Care se poate intelege. Ce nu inteleg distinsii analisti, si nu-mi permit eu sa-i critic, este ca acest Dan Diaconescu "a facut priza" la mase situatie cu care, din pacate, nu se mai prea poate lauda nici un lider de partid, nici macar UDMR-ist (caci au aparut si acolo dezidentii si spargatorii de partid).
Al doilea lucru care ma surprinde aici este modul in care s-a prezentat aceasta privatizare (si redau din memorie, cerandu-mi din nou scuze pentru greseli):"s-a acceptat privatizarea, dar noi vom ii vom imprumuta cateva zeci de milioane, pentru sustinerea fortei de munca, pe care ni le va returna".
Cum adica, iarasi facem privatizare pe vorbe?
Sunt sau nu sunt banii? Dar, va rog sa ma scuzati. Am uitat implicarea dlui Videanu, care se pare ca l-a sustinut pe D.D. si consilierea unui fost director, chestiune care clarifica, mai mult decat era nevoie, speta. Dar unde sunt organele abilitate cu "apararea intereselor poporului" ? (detalii reale se gasesc pe toate site-urile media).
Respectandu-l pe D.D. pentru tot ce a realizat (si nu am spus cum a realizat) nu pot, insa, sa nu ma gandesc la greul cocktail pe care el insusi si l-a pregatit. Sper sa nu fie unul "Molotov" ci de bun augur, digerabil si, nu in ultimul rand, profitabil.
Altfel, degeaba a ajuns unde este acum.
Tragand linie peste o asa incurcata realitate romaneasca, nu pot incheia decat cu un citat spiritual, bun pentru meditatia de duminica:
"Apoi, cand m-am uitat cu bagare de seama la toate lucrarile pe care le facusem cu mainile mele si la truda cu care le facusem, am vazut ca in toate este numai desertaciune si goana dupa vant, si ca nu este nimic trainic sub soare. (Ecl.2:11)"
joi, 20 septembrie 2012
Dilema "Oameni de onoare"
"Afacerea Watergate este denumirea generică atribuită unui scandal politic și al unui succes mediatic al anilor 1970 din Statele Unite care a dus la o criză politică majoră care a culminat cu demisia președintelui Statelor Unite, Richard Nixon. Ziarul Washington Post și reporterii Bob Woodward și Carl Bernstein au primit premiul Pulitzer pentru ancheta desfășurată."
"Afacerea Augusta sau Scandalul Agusta-Dassault este provocat de corupția unor funcționari de stat. Concret scandalul este provocat în anii 1988, în urma livrării forțelor militare belgiene a unor elicoptere de luptă fabricate de firma italiană Agusta. În urma scandalului au fost nevoiți să se retragă din funcție mai mulți politicieni belgieni. În anul 1994 în Senatul belgian a fost votat cu majoritate de voturi ridicarea imunității parlamentare a miniștrilor Guy Spitaels (PS) și Guy Mathot (PS). Ministrul apărărării belgian Guy Coëme (PS), ministrul de externe Franck Vandenbroucke (SP) și secretarul general NATO, Willy Claes, sunt nevoiți să-și dea demisia. Industriașul francez Serge Dassault a fost condamnat la la trei ani la probațiune. Firmele Agusta și Dassault a plătit politicienilor corupți belgieni peste 160 milioane de franci belgieni, din care sumă Partidul Socialist Belgian a fost obligat să restituie 49 de milioane de franci."
http://www.zf.ro/business-international/cele-mai-mari-scandaluri-politice-internationale-galerie-foto-8003837/poze/?p=4
Procedez in acest fel, la postarea de astazi, deoarece sunt intr-o mare dilema.
Gandurile care m-au preocupat in aceste ultime zile sunt legate, intrinsec, de seria dezvaluirilor care vizeaza personalitati politice romanesti de la nivelul cel mai inalt dar si de neputinta statului de drept de a le clarifica si finaliza, asa cum nu a reusit, nici pana in prezent, sa finalizeze spete importante din "socanta democratie postdecembrista" punctata de privatizari mai mult decat paguboase, devalizari de miliarde fara autori sau suicide "mai mult decat misterioase", demne de romane antologice. Desi in toata aceasta aglomerare de "evenimente" implicarea unor actori ai scenei politice sau economice a fost reliefata de media, investigatiile, documentarile si probele administrate nu au putut convinge institutiile abilitate sa pronunte adevaratele verdicte, marea majoritate inscriindu-se in categoria, mult gustata de public, can-can.
Am plecat, deci, de la speta prin care un fost comandant de nava, cu state si grade vechi in navigatie, care a facut mai mult de 1001 "matrapazlacuri marinaresti" cu care s-a si laudat, de altfel, a ajuns sa fie descoperit si ca un
piroman, lucrand mana in mana cu si pentru securitatea romaneasca ( http://www.antena3.ro/romania/fostul-inspector-de-la-transporturi-care-il-acuza-pe-basescu-de-incedierea-unui-vas-revine-cu-noi-dezvaluiri-184530.html).
Nu mai este nici un secret ca la vremea respectiva, Romania se ocupa si cu traficul de armament, asa cum se cunosc, foarte bine si cazurile unor nave "disparute subit cu intreg echipajul" pe marile lumii, desi in zona nu fusesera semnalate furtuni. Si, tot asa, nu mai trebuie sa mire, pe nimeni, subordonarea comandantilor acestor nave, cel putin formal, intereselor de partid si de stat puse in practica, stralucit, de intreg aparatul securitatii statului.
Ce ma mira este, din pacate, insuficienta si limitata documentare a cazului respectiv (ca sa nu spun a cazurilor respective, daca amintim doar "zborul secret"). Spun acest lucru deoarece atunci cand prinzi un capat al unei posibile "magarii", deontologia profesionala te obliga, pentru adevar si corectitudine, sa mergi pana "in panzele albe". Si chiar mult mai mult decat pana "in panzele albe". Trebuie mers, daca vreti, pana la origini si la arhive, oriunde ar fi ele. Ori aceasta "intreprindere" implica mult mai mult decat simpla apartenenta la un grup media. Si cere mai mult decat o simpla implicare. Cere sacrificii si, nu in ultimul rand, oameni dedicati.
Cred, insa, ca exista inca posibilitati de a destructura tot ce s-a incercat sa se faca pentru a proteja imaginea unei anumite persoane. Asa cum cred ca, inca, mai exista o sansa si pentru poporul acesta, batut continuu de soarta.
Ceea ce nu stiu, din pacate, este daca in Romania mai exista oameni care sa poata duce pana la capat demersurile legale incepute, in "afaceri" asemanatoare cu cele prezentate la inceput, indiferent de "comenzile politie externe".
Adica oameni de onoare. Aceasta-i dilema.
"Afacerea Augusta sau Scandalul Agusta-Dassault este provocat de corupția unor funcționari de stat. Concret scandalul este provocat în anii 1988, în urma livrării forțelor militare belgiene a unor elicoptere de luptă fabricate de firma italiană Agusta. În urma scandalului au fost nevoiți să se retragă din funcție mai mulți politicieni belgieni. În anul 1994 în Senatul belgian a fost votat cu majoritate de voturi ridicarea imunității parlamentare a miniștrilor Guy Spitaels (PS) și Guy Mathot (PS). Ministrul apărărării belgian Guy Coëme (PS), ministrul de externe Franck Vandenbroucke (SP) și secretarul general NATO, Willy Claes, sunt nevoiți să-și dea demisia. Industriașul francez Serge Dassault a fost condamnat la la trei ani la probațiune. Firmele Agusta și Dassault a plătit politicienilor corupți belgieni peste 160 milioane de franci belgieni, din care sumă Partidul Socialist Belgian a fost obligat să restituie 49 de milioane de franci."
http://www.zf.ro/business-international/cele-mai-mari-scandaluri-politice-internationale-galerie-foto-8003837/poze/?p=4
Procedez in acest fel, la postarea de astazi, deoarece sunt intr-o mare dilema.
Gandurile care m-au preocupat in aceste ultime zile sunt legate, intrinsec, de seria dezvaluirilor care vizeaza personalitati politice romanesti de la nivelul cel mai inalt dar si de neputinta statului de drept de a le clarifica si finaliza, asa cum nu a reusit, nici pana in prezent, sa finalizeze spete importante din "socanta democratie postdecembrista" punctata de privatizari mai mult decat paguboase, devalizari de miliarde fara autori sau suicide "mai mult decat misterioase", demne de romane antologice. Desi in toata aceasta aglomerare de "evenimente" implicarea unor actori ai scenei politice sau economice a fost reliefata de media, investigatiile, documentarile si probele administrate nu au putut convinge institutiile abilitate sa pronunte adevaratele verdicte, marea majoritate inscriindu-se in categoria, mult gustata de public, can-can.
Am plecat, deci, de la speta prin care un fost comandant de nava, cu state si grade vechi in navigatie, care a facut mai mult de 1001 "matrapazlacuri marinaresti" cu care s-a si laudat, de altfel, a ajuns sa fie descoperit si ca un
piroman, lucrand mana in mana cu si pentru securitatea romaneasca ( http://www.antena3.ro/romania/fostul-inspector-de-la-transporturi-care-il-acuza-pe-basescu-de-incedierea-unui-vas-revine-cu-noi-dezvaluiri-184530.html).
Nu mai este nici un secret ca la vremea respectiva, Romania se ocupa si cu traficul de armament, asa cum se cunosc, foarte bine si cazurile unor nave "disparute subit cu intreg echipajul" pe marile lumii, desi in zona nu fusesera semnalate furtuni. Si, tot asa, nu mai trebuie sa mire, pe nimeni, subordonarea comandantilor acestor nave, cel putin formal, intereselor de partid si de stat puse in practica, stralucit, de intreg aparatul securitatii statului.
Ce ma mira este, din pacate, insuficienta si limitata documentare a cazului respectiv (ca sa nu spun a cazurilor respective, daca amintim doar "zborul secret"). Spun acest lucru deoarece atunci cand prinzi un capat al unei posibile "magarii", deontologia profesionala te obliga, pentru adevar si corectitudine, sa mergi pana "in panzele albe". Si chiar mult mai mult decat pana "in panzele albe". Trebuie mers, daca vreti, pana la origini si la arhive, oriunde ar fi ele. Ori aceasta "intreprindere" implica mult mai mult decat simpla apartenenta la un grup media. Si cere mai mult decat o simpla implicare. Cere sacrificii si, nu in ultimul rand, oameni dedicati.
Cred, insa, ca exista inca posibilitati de a destructura tot ce s-a incercat sa se faca pentru a proteja imaginea unei anumite persoane. Asa cum cred ca, inca, mai exista o sansa si pentru poporul acesta, batut continuu de soarta.
Ceea ce nu stiu, din pacate, este daca in Romania mai exista oameni care sa poata duce pana la capat demersurile legale incepute, in "afaceri" asemanatoare cu cele prezentate la inceput, indiferent de "comenzile politie externe".
Adica oameni de onoare. Aceasta-i dilema.
luni, 17 septembrie 2012
Emotii de toamna, examene in iarna
De fiecare data cand incepe scoala, imi dau seama ca toamna a venit cu adevarat, iar tot ce a insemnat vara, sezon estival, zile fierbinti, vacante mai mult sau mai putin exotice, sau delac, ramane de domeniul trecutului.
Faceam in cateva postari anterioare, o referire la ceea ce a insemnat "lunga vara fierbinte romaneasca" iar ieri aminteam ca mai sunt putine zile pana la o noua proba de foc pentru actuala putere.
Trecand in revista tot ce s-a intamplat in ultima saptamana, dar mai ales urmarind aparitia dlui Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor, pe un anumit post TV, gandurile mele nu si-au gasit linistea, datorita aceleiasi iluzorii utopii pe care domnia sa o afisa.
Foarte pe scurt, asa cum au facut si alte distinse personalitati USL-iste, amintirea "succesului" obtinut la referendul, prin acea prezenta nemaiintalnita, de peste 8 milioane de votanti, este inca vie in "partida" actualei puteri si da aripi, poate chiar prea multe, celor care cred ca urmatorul examen este, de fapt, "floare la ureche". Chiar dl Zgonea afirma ca tinta de 50 procente plus unu este foarte usor de atins si ca nu vor fi probleme, in realizarea acelei victorii care sa consfinteasca unitatea si soliditatea USL.
Nu veau sa par defetist si nici sa-l contrazic pe stimabilul domn presedinte. Nu vreau nici sa analizez tot ce se intampla acum cu aparitia acelei forte unite de dreapta.
Ceea ce doresc, prin aceste randuri, este sa aduc in atentie un fapt usor trecut cu vederea, probabil aruncat, deja, in groapa uitarii verii proaspat incheiate dar care, totusi, ar trebui sa dea mult mai mult de gandit aliantei puterii: victoria mult dorita din vara a fost oprita de "usoara" lipsa a celor 600.000 de absenti. Atat a lipsit pentru obtinerea victoriei !
Ca au fost indecisi, ca nu i-a interesat, ca... multe alte variante trebuiau analizate deja si luate in calcul, nu mai este un secret acum.
Realitatea usturatoare, indiferent ce si cum s-a intamplat ulterior este dura, trista, dar amara: aceasta a fost diferenta intre rezultatul scontat si infrangerea organizatorica. 600.000 voturi.
A venit toamna.
Desi vara este trecuta si uitata, cred ca pentru politicieni, si in special pentru cei ai USL-ului, inceperea scolii ar trebui sa le puna in fata o noua provocare: recapitularea esecului, cu o analiza foarte atenta si serioasa, pentru examenul ce va urma.
La scoala, tezele incep in decembrie. Elevii mai au, inca, mult pana in acel moment.
Pentru politicieni, insa, e cazul sa se inceapa, deja, pregatirile pentru acel examen decembrist.. Si sa nu se uite acel numar fatidic, care putea sa insemne o alta sansa pentru cei care sperau intr-o schimbare.
Altfel, s-ar putea ca 600.000 sa fie un numar nu numai fatidic, dar si greu de depasit.
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Faceam in cateva postari anterioare, o referire la ceea ce a insemnat "lunga vara fierbinte romaneasca" iar ieri aminteam ca mai sunt putine zile pana la o noua proba de foc pentru actuala putere.
Trecand in revista tot ce s-a intamplat in ultima saptamana, dar mai ales urmarind aparitia dlui Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor, pe un anumit post TV, gandurile mele nu si-au gasit linistea, datorita aceleiasi iluzorii utopii pe care domnia sa o afisa.
Foarte pe scurt, asa cum au facut si alte distinse personalitati USL-iste, amintirea "succesului" obtinut la referendul, prin acea prezenta nemaiintalnita, de peste 8 milioane de votanti, este inca vie in "partida" actualei puteri si da aripi, poate chiar prea multe, celor care cred ca urmatorul examen este, de fapt, "floare la ureche". Chiar dl Zgonea afirma ca tinta de 50 procente plus unu este foarte usor de atins si ca nu vor fi probleme, in realizarea acelei victorii care sa consfinteasca unitatea si soliditatea USL.
Nu veau sa par defetist si nici sa-l contrazic pe stimabilul domn presedinte. Nu vreau nici sa analizez tot ce se intampla acum cu aparitia acelei forte unite de dreapta.
Ceea ce doresc, prin aceste randuri, este sa aduc in atentie un fapt usor trecut cu vederea, probabil aruncat, deja, in groapa uitarii verii proaspat incheiate dar care, totusi, ar trebui sa dea mult mai mult de gandit aliantei puterii: victoria mult dorita din vara a fost oprita de "usoara" lipsa a celor 600.000 de absenti. Atat a lipsit pentru obtinerea victoriei !
Ca au fost indecisi, ca nu i-a interesat, ca... multe alte variante trebuiau analizate deja si luate in calcul, nu mai este un secret acum.
Realitatea usturatoare, indiferent ce si cum s-a intamplat ulterior este dura, trista, dar amara: aceasta a fost diferenta intre rezultatul scontat si infrangerea organizatorica. 600.000 voturi.
A venit toamna.
Desi vara este trecuta si uitata, cred ca pentru politicieni, si in special pentru cei ai USL-ului, inceperea scolii ar trebui sa le puna in fata o noua provocare: recapitularea esecului, cu o analiza foarte atenta si serioasa, pentru examenul ce va urma.
La scoala, tezele incep in decembrie. Elevii mai au, inca, mult pana in acel moment.
Pentru politicieni, insa, e cazul sa se inceapa, deja, pregatirile pentru acel examen decembrist.. Si sa nu se uite acel numar fatidic, care putea sa insemne o alta sansa pentru cei care sperau intr-o schimbare.
Altfel, s-ar putea ca 600.000 sa fie un numar nu numai fatidic, dar si greu de depasit.
Poetul Nichita Stănescu, a lasat posteritatii aceasta frumoasa "Emotie de toamnă", pe care o redau, prin copy paste:
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.
Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.
Mi-ar placea ca aceste versuri sa constituie, pentru cat mai multi politicieni ai poporului, o analiza a ceea ce urmeaza: cel mai important examen al anului.
duminică, 16 septembrie 2012
2 luni, 3 saptamani si 2 zile
"4 luni, 3 săptămâni și 2 zile este un film realizat de regizorul român Cristian Mungiu, care a primit premiul Palme d’Or la a 60-a ediție aFestivalului de la Cannes și un Premiu FIPRESCI acordat în cadrul festivalului. Acțiunea filmului este plasată în ultimii ani ai regimului Ceaușescu și urmărește, pe parcursul unei singure zile din anul 1987, povestea a două studente.".
"Otilia şi Găbiţă împart aceeaşi cameră dintr-un cămin studenţesc. Ele sunt colege la universitatea dintr-un oraş din România, în timpul ultimilor ani ai regimului comunist. Otilia închiriază o cameră într-un hotel ieftin. După-masă, ea şi Găbiţă se vor întâlni cu un anumit domn Bebe: Găbiţă este însărcinată, avortul este ilegal şi niciuna dintre ele n-a mai trecut prin aşa ceva până acum.
4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile face parte dintr-un proiect mai mare, intitulat Amintiri din epoca de aur - o istorie subiectivă a comunismului în România spusă prin intermediul legendelor urbane. Ţelul proiectului este acela de a vorbi despre această perioadă fără referiri directe la comunism, ci doar prin diferite poveşti concentrate pe opţiuni personale într-un timp al întâmplărilor nefericite pe care lumea trebuia să le trăiască de parcă ar fi fost fireşti."
Am redat dupa Wikipedia si http://www.cinemagia.ro/filme/4-luni-3-saptamani-si-2-zile-18011/ cele cateva referinte pentru a va aduce aminte idea unui film romanesc premiat, dar si a readuce in atentie ca nu mai este mult pana la un nou examen, pentru clasa politica romaneasca.
La aceste lucruri m-am gandit atunci cand, urmarind diversele aparitii ale liderilor USL, mai ale ale tandemului Antonescu-Ponta (am amintit pur alfabetic), am inteles ca, din pacate, domniile lor iau acest viitor examen ca pe o chestiune de rutina uitand, parca, esecul organizatoric suferit cu putin timp in urma. Intepaturi de liceeni imberbi, aluzii mai mult sau mai putin voalate, aparente glume nevinovate, toate pe fundalul unei automultumiri fata de "marea realizare" din alegerile locale. Impartindu-si colegiile electorale ca pe "un drept cuvenit" si nu dupa interesul si necesitatea reprezentarii cetatenilor, cei care le-au acordat cele peste 8 milioane de voturi invalidate fraudulos, trio-ul conducerii USL face, din nou, aceasi mare greseala ca cea din vara: nu-si analizeaza corect si real sansele (oare stiu ce-i aia analiza SWOT, ca sa enumar doar un model de luat in calcul).
Aici amintesc, doar in treacat, cele scrise pe blog, in alte postari: in majoritatea localitatilor unde primarii au trecut de la PDL la USL, prezenta la referendul a fost sub orice critica. Neimplicarea celor proaspat convertiti la USL a fost analizata cu seriozitate? S-au luat masurile necesare pentru ca viitoarele alegeri sa nu mai fie "ampretate" de acele "sincope" nascute, tocmai, timp timpul scurt de acomodare la strategia si planurile USL? Aminteam, chiar, de situatia (neverificata, din pacate) cand reprezentantul unui staf, deplasandu-se cu autobuzul la un miting de sustinere USL, le cerea participantilor ori sa boicoteze prezenta, ori sa voteze altfel decat milita alianta.
Stim ca pe 9 decembrie a.c. vor avea loc alegerile parlamentare.
Titlul de astazi reprezinta tocmai timpul pe care USL-ul il mai are la dispozitie pentru a-si pune "in priza" strategii, pentru intocmirea unui "planul de bataie" BETON, cum ma exprimam intr-o alta postare, ca am fost invatat sa-mi planific activitatile. Si pentru clarificarea strategiei GENERALE si UNITARE de urmat.
Dar exista o astfel de strategie si un astfel de plan ?
Filmul amintit la inceput prezinta povestea celor doua colege care sunt confruntate cu o problema extrema, ilegala, dar vitala.
2 luni, 3 saptamani si 2 zile reprezinta timpul ramas pentru ca strategia si tactica triumviratului Antonescu - Constantin - Ponta sa duca la un rezultat cu totul diferit, decat cel de la referendul.
Altfel, totul va ramane o simpla 'prietenie' politica, de suprafata si de "ochii lumii", devenind, in realitate, inca o sansa ratata pentru acest popor nenorocit si batjocorit.
Apoi nu mai urmeaza alceva.
Restul e tacere.
"Otilia şi Găbiţă împart aceeaşi cameră dintr-un cămin studenţesc. Ele sunt colege la universitatea dintr-un oraş din România, în timpul ultimilor ani ai regimului comunist. Otilia închiriază o cameră într-un hotel ieftin. După-masă, ea şi Găbiţă se vor întâlni cu un anumit domn Bebe: Găbiţă este însărcinată, avortul este ilegal şi niciuna dintre ele n-a mai trecut prin aşa ceva până acum.
4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile face parte dintr-un proiect mai mare, intitulat Amintiri din epoca de aur - o istorie subiectivă a comunismului în România spusă prin intermediul legendelor urbane. Ţelul proiectului este acela de a vorbi despre această perioadă fără referiri directe la comunism, ci doar prin diferite poveşti concentrate pe opţiuni personale într-un timp al întâmplărilor nefericite pe care lumea trebuia să le trăiască de parcă ar fi fost fireşti."
Am redat dupa Wikipedia si http://www.cinemagia.ro/filme/4-luni-3-saptamani-si-2-zile-18011/ cele cateva referinte pentru a va aduce aminte idea unui film romanesc premiat, dar si a readuce in atentie ca nu mai este mult pana la un nou examen, pentru clasa politica romaneasca.
La aceste lucruri m-am gandit atunci cand, urmarind diversele aparitii ale liderilor USL, mai ale ale tandemului Antonescu-Ponta (am amintit pur alfabetic), am inteles ca, din pacate, domniile lor iau acest viitor examen ca pe o chestiune de rutina uitand, parca, esecul organizatoric suferit cu putin timp in urma. Intepaturi de liceeni imberbi, aluzii mai mult sau mai putin voalate, aparente glume nevinovate, toate pe fundalul unei automultumiri fata de "marea realizare" din alegerile locale. Impartindu-si colegiile electorale ca pe "un drept cuvenit" si nu dupa interesul si necesitatea reprezentarii cetatenilor, cei care le-au acordat cele peste 8 milioane de voturi invalidate fraudulos, trio-ul conducerii USL face, din nou, aceasi mare greseala ca cea din vara: nu-si analizeaza corect si real sansele (oare stiu ce-i aia analiza SWOT, ca sa enumar doar un model de luat in calcul).
Aici amintesc, doar in treacat, cele scrise pe blog, in alte postari: in majoritatea localitatilor unde primarii au trecut de la PDL la USL, prezenta la referendul a fost sub orice critica. Neimplicarea celor proaspat convertiti la USL a fost analizata cu seriozitate? S-au luat masurile necesare pentru ca viitoarele alegeri sa nu mai fie "ampretate" de acele "sincope" nascute, tocmai, timp timpul scurt de acomodare la strategia si planurile USL? Aminteam, chiar, de situatia (neverificata, din pacate) cand reprezentantul unui staf, deplasandu-se cu autobuzul la un miting de sustinere USL, le cerea participantilor ori sa boicoteze prezenta, ori sa voteze altfel decat milita alianta.
Stim ca pe 9 decembrie a.c. vor avea loc alegerile parlamentare.
Titlul de astazi reprezinta tocmai timpul pe care USL-ul il mai are la dispozitie pentru a-si pune "in priza" strategii, pentru intocmirea unui "planul de bataie" BETON, cum ma exprimam intr-o alta postare, ca am fost invatat sa-mi planific activitatile. Si pentru clarificarea strategiei GENERALE si UNITARE de urmat.
Dar exista o astfel de strategie si un astfel de plan ?
Filmul amintit la inceput prezinta povestea celor doua colege care sunt confruntate cu o problema extrema, ilegala, dar vitala.
2 luni, 3 saptamani si 2 zile reprezinta timpul ramas pentru ca strategia si tactica triumviratului Antonescu - Constantin - Ponta sa duca la un rezultat cu totul diferit, decat cel de la referendul.
Altfel, totul va ramane o simpla 'prietenie' politica, de suprafata si de "ochii lumii", devenind, in realitate, inca o sansa ratata pentru acest popor nenorocit si batjocorit.
Apoi nu mai urmeaza alceva.
Restul e tacere.
vineri, 14 septembrie 2012
(IN)Evolutii dupa un scenariu dat
" Somnul ratiunii naste monstri. "
Aminteam in postarea de ieri de nesansa confirmarii unui scenariu aparut cu ani in urma, cand un post TV facea analiza situatiei postcomuniste a tarilor est-europene, aici incluzand si Romania.
Pe scurt, doar din ce imi aduc aminte, negasind detalii despre acele referinte, situatia se prezenta astfel:
Caderea comunismului in Europa a fost o "lucrare" de anvergura planificata si executata de KGB, in total acord cu CIA si celelalte servicii ale "lumii libere". Ce urma sa se intample, insa, cu fostele tari comuniste a fost tot un scenariu, implementat de acelasi serviciu secret, dar in conditii mult mai "speciale". Scenariul tinea cont de situatiile cu care aceste tari urmau sa se confrunte si, nu in ultimul rand de afirmarea, pe scena politica, a fortelor democratice, constranse la tacere si distrugere de teroarea comunista.
In fapt, scenariul arata ca, dupa miscarile revolutionare prin care regimurile comuniste vor cadea, cei care vor face tot posibilul sa ajunga la putere, vor fi tocmai fortele democratice, reduse la tacere de sistem.
Schimbarea regimului va necesita, implicit, organizarea alegerilor libere.
Totusi, primele alegeri libere nu vor fi castigate de fortele democratice, ele neavand "puterea" sa-si depaseasca statutul de "marginalizati" cu care s-au confruntat aproape jumatate de secol. Astfel, aceste prime alegeri libere vor fi castigate de esalonul doi comunist care, dispunand de toate oportunitatile oferite de acele miscari revolutionare, s-au "convertit" rapid si eficient la democratie.
Fortele democratice reale, intr-o continua crestere, numerica dar mai ales ideologica, vor crea o puternica opozitie, astfel incat urmatoarul ciclu electoral sa fie adjudecat cu rezultate maxime. Guvernarea va cunoaste principii democratice si vor fi create premisele dezvoltarii real-remocratice al tarilor. Dar in aceasta perioada ele se vor confrunta cu foarte multe lipsuri, in special organizatorile si de personal, cu logistica ineficienta si cu carente in rezolvarea preblemelor pe care tocmai opozitia, nomenclaturistii de rang doi, le vor crea prin aparatul de stat inca nereciclat si ramas subordonat.
In acest fel, noile alegeri care vor urma vor inlocui incapabilele forte democratice neocomunistii travestiti, acum, in "reali" reprezentanti ai democratiei acaparand puterea pentru o lunga perioada de timp.
Gandindu-ma ieri la sansele noastre ratate am analizat si acest scenariu care, cel putin pentru Romania, a functionat perfect.
Daca analizam cine si cum a ajuns la putere, de-a lungul anilor, vom avea surpriza sa constatam ca, in marea lor majoritate, reprezentantii si fostii reprezentanti au facut parte din structurile importante ale fostului partid comunist, nu mai jos de esalonul doi al acestuia. Iar mai tinerii politicieni "democrati" s-au nascut si crescut in familii din categoria celor prim mentionate. Exceptiile, care confirma regula, nu au ajuns niciodata intr-un for decizional ci, mai mult, au fost promovate si manipulate tocmai pentru propaganda si dezinformare.
Las cititorul sa-i analizeze pe fiecare dintre presedintii care ne-au reprezentat, pe premieri si pe reprezentantii celor mai importante institutii ale statului, pentru a se convinge de realitatea afirmatiilor mele.
Si cum vechiul proverb prin care "sangele apa nu se face" este de foarte mare actualitate, nu ne mai mira de ce, in loc sa evoluam, ca societate, drumul nostru a fost directionat, mai bine de douazeci de ani, tot spre aceleasi teluri marete de edificare si dezvoltare multilaterala, dar nu a tarii, ci a refulatilor neocomunisti, inglodandu-ne si afundandu-ne, nefericit, in mizeria traditional revansarda a scopului fara finalitate.
Caci ce altceva decat un scop meschin i-a calauzit pe vajnicii nostri reprezentanti, decat acela al parvenirii si imbogatirii fara limite, situatie normal de exploatat, cand ai la dispozitie "butoiul cu miere" numit bugetul de stat. Asa s-a procedat in epoca mult hulita, asa au continuat sa procedeze toti cei care, obisnuiti cu "mica ciupeala" comunista, si-au schimbat doar numele consfintind, irational, existenta unei forme de democratie in Romania, dar lipsita de orice fond democratic, ultimele evenimente din aceasta fosta vara fierbinte pecetluind aceasta stare inconfundabila, de reusita totala a acelui scenariu care, din pacate pentru Romania, s-a dovedit mai mult decat real.
Inchei aceste mici ganduri cu un citat interesant al celui care a fost Octavian Paler, care completeaza si, parca, amplifica citatul de inceput: "Goya zicea că somnul raţiunii naşte monştri. Da, e adevărat probabil. Dar şi somnul dragostei naşte monştri. Şi somnul încrederii în ceilalţi."
Aminteam in postarea de ieri de nesansa confirmarii unui scenariu aparut cu ani in urma, cand un post TV facea analiza situatiei postcomuniste a tarilor est-europene, aici incluzand si Romania.
Pe scurt, doar din ce imi aduc aminte, negasind detalii despre acele referinte, situatia se prezenta astfel:
Caderea comunismului in Europa a fost o "lucrare" de anvergura planificata si executata de KGB, in total acord cu CIA si celelalte servicii ale "lumii libere". Ce urma sa se intample, insa, cu fostele tari comuniste a fost tot un scenariu, implementat de acelasi serviciu secret, dar in conditii mult mai "speciale". Scenariul tinea cont de situatiile cu care aceste tari urmau sa se confrunte si, nu in ultimul rand de afirmarea, pe scena politica, a fortelor democratice, constranse la tacere si distrugere de teroarea comunista.
In fapt, scenariul arata ca, dupa miscarile revolutionare prin care regimurile comuniste vor cadea, cei care vor face tot posibilul sa ajunga la putere, vor fi tocmai fortele democratice, reduse la tacere de sistem.
Schimbarea regimului va necesita, implicit, organizarea alegerilor libere.
Totusi, primele alegeri libere nu vor fi castigate de fortele democratice, ele neavand "puterea" sa-si depaseasca statutul de "marginalizati" cu care s-au confruntat aproape jumatate de secol. Astfel, aceste prime alegeri libere vor fi castigate de esalonul doi comunist care, dispunand de toate oportunitatile oferite de acele miscari revolutionare, s-au "convertit" rapid si eficient la democratie.
Fortele democratice reale, intr-o continua crestere, numerica dar mai ales ideologica, vor crea o puternica opozitie, astfel incat urmatoarul ciclu electoral sa fie adjudecat cu rezultate maxime. Guvernarea va cunoaste principii democratice si vor fi create premisele dezvoltarii real-remocratice al tarilor. Dar in aceasta perioada ele se vor confrunta cu foarte multe lipsuri, in special organizatorile si de personal, cu logistica ineficienta si cu carente in rezolvarea preblemelor pe care tocmai opozitia, nomenclaturistii de rang doi, le vor crea prin aparatul de stat inca nereciclat si ramas subordonat.
In acest fel, noile alegeri care vor urma vor inlocui incapabilele forte democratice neocomunistii travestiti, acum, in "reali" reprezentanti ai democratiei acaparand puterea pentru o lunga perioada de timp.
Gandindu-ma ieri la sansele noastre ratate am analizat si acest scenariu care, cel putin pentru Romania, a functionat perfect.
Daca analizam cine si cum a ajuns la putere, de-a lungul anilor, vom avea surpriza sa constatam ca, in marea lor majoritate, reprezentantii si fostii reprezentanti au facut parte din structurile importante ale fostului partid comunist, nu mai jos de esalonul doi al acestuia. Iar mai tinerii politicieni "democrati" s-au nascut si crescut in familii din categoria celor prim mentionate. Exceptiile, care confirma regula, nu au ajuns niciodata intr-un for decizional ci, mai mult, au fost promovate si manipulate tocmai pentru propaganda si dezinformare.
Las cititorul sa-i analizeze pe fiecare dintre presedintii care ne-au reprezentat, pe premieri si pe reprezentantii celor mai importante institutii ale statului, pentru a se convinge de realitatea afirmatiilor mele.
Si cum vechiul proverb prin care "sangele apa nu se face" este de foarte mare actualitate, nu ne mai mira de ce, in loc sa evoluam, ca societate, drumul nostru a fost directionat, mai bine de douazeci de ani, tot spre aceleasi teluri marete de edificare si dezvoltare multilaterala, dar nu a tarii, ci a refulatilor neocomunisti, inglodandu-ne si afundandu-ne, nefericit, in mizeria traditional revansarda a scopului fara finalitate.
Caci ce altceva decat un scop meschin i-a calauzit pe vajnicii nostri reprezentanti, decat acela al parvenirii si imbogatirii fara limite, situatie normal de exploatat, cand ai la dispozitie "butoiul cu miere" numit bugetul de stat. Asa s-a procedat in epoca mult hulita, asa au continuat sa procedeze toti cei care, obisnuiti cu "mica ciupeala" comunista, si-au schimbat doar numele consfintind, irational, existenta unei forme de democratie in Romania, dar lipsita de orice fond democratic, ultimele evenimente din aceasta fosta vara fierbinte pecetluind aceasta stare inconfundabila, de reusita totala a acelui scenariu care, din pacate pentru Romania, s-a dovedit mai mult decat real.
Inchei aceste mici ganduri cu un citat interesant al celui care a fost Octavian Paler, care completeaza si, parca, amplifica citatul de inceput: "Goya zicea că somnul raţiunii naşte monştri. Da, e adevărat probabil. Dar şi somnul dragostei naşte monştri. Şi somnul încrederii în ceilalţi."
joi, 13 septembrie 2012
Romania sanselor ratate
Una din cartile tineretii, citita "la foc automat", a fost "America ogarului cenusiu", scrisa de Romulus Rusan. Cartea era descrierea calatoriei autorului in SUA, facuta in mare parte cu autobuzul. Titlul acestei carti continea unul din simbolurile americane: Greyhound (Ogarul Cenusiu), reteaua de transport cu autocarul, care este, alaturi de Coca-Cola si fraza “Without trucks, America stops“, cel mai vizibil cuvant pe cuprinsul autostrazilor americane (Interstates) iar autogarile cu acelasi nume constituie puncte de reper in toate orasele. Locurile, intamplarile si oamenii descrisi in aceasta calatorie, m-au familiarizat cu o alta America decat cea cunoscuta doar din filme si, eventual, din propaganda antiimperialista a timpului. Ogarul cenusiu a ramas, emblematic, simbolul pe roti al Americii, si acum la cei treizeci si cinci de ani de la aparitia memorabilelor amintiri si, probabil, va ramane inca multi ani, de acum inainte, un simbol.
Acesta este, de fapt, punctul de plecare al gandurilor mele de astazi: simbolul, "semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc". - conform unei definitii din dexonline.
Trecand peste simbolurile oficiale, consfintite in Constitutie, regasite si pe http://www.simbolurilestatuluiroman.go.ro/, gandurile m-au purtat spre perioadele mai departa-te sau mai apropiate, incercand sa descopar, sau sa redescopar, acele elemente emblematice care se pot constitui in simboluri stabile, constante, capabile sa dea imaginii Romaniei acea vigoare pe care o da Americii Greyhound-ul (Ogarul Cenusiu).
Mai intai, m-am gandit la trio-ul de aur Nadia, Hagi si Nastase care, este adevarat, au promovat imaginea tarii noastre in lume si o mai promoveaza inca. Dar acest lucru nu este o constanta. Acesti mari maestrii apar atunci cand situatia o impune, iar imaginile cu ei sunt usor manipulabile.
M-am mai gandit, apoi, la diferitele brand-uri care popularizeaza reclamele de tot felul, dar dar multe dintre ele ori sunt incomplete, ori se adreseaza persoanelor cu cunostinte serioase de branding. Neintelegerile generate de aici fac ca brandul sa functioneze gresit, sau chiar sa nu functioneze deloc, iar simbolurile respective sunt, vrem sau nu vrem, reprezentarea unui producator, utilizate pentru a-l diferentia de competitie.
In sfarsit, m-am gandit la simbolul cel mai recent, brandul turistic al Romaniei, controversat si comentat atat de mult dar, in esenta, lipsit de consistenta unei prezente permanente din toate mijloacele de popularizare.
Care sa fie, atunci, simbolul emblematic cu care ne mandrim?
Din nefericire, nu am gasit o astfel de asemanare. Spre rusinea noastra, drumurile, inca tributare unei dezvoltari inegale si in salturi, nu satisfac cerintele unei retele de tipul celei Interstates. Autostrazile, atat cat exista, sunt nu numai insuficiente, dar si ineficiente. Iar utilizatorii si exploatatorii, exceptand accidentele mult mediatizate din cauza victimelor, fac mai mult rau decat bine in promovarea unui simbol capabil sa atraga atentia.
Si in celelalte domenii ne incadram, din pacate, in acelasi context nefavorabil.
Am gasit, totusi, in domeniul politic, un simbol care, desi nu ne face cinste, ne autocaracterizeaza : sansele ratate. Si cum in Romania postdecembrista politicul a dictat totul, inclusiv managementul sanselor, urmarile au fost, si sunt, mai mult decat vizibile.
Astfel, incepand cu 1990, am pierdut "tren dupa tren", din interese mai mult sau mai putin oculte, dar cu impact foarte negativ pentru devenirea noastra ulterioara. Pentru aducere aminte, pot readuce in memorie mineriadele anilor '90, cond din cauza diferentei "noi muncim, nu gandim", am fost aruncati inapoi cu zeci de ani, in fata unui Occident mult mai conciliant decat cel de azi. Au urmat, apoi, alegerile din 1992, cand "cine nu a mancat salam cu soia, sa nu se vrea in conducerea tarii" (transcriere aproximativa din memorie). Un alt mare "tren pierdut" a fost inconsecventa guvernare a Conventiei Democratice si, mai ales, incapacitatea presedintelui si guvernului de atunci de a "exploata" ce 15.000 de specialisti, lasand sa biruie "odioasa securitate". Nu in ultimul rand, balbele si gafele in relatia cu Majestatea Sa, Regele Mihai si teama, nefireasca, de a readuce in discutie, prin referendum, problema monarhiei constitutionale, au configurat simbolul sanselor ratate, care au blocat drumul normal spre democratie al Romaniei sfarsitului de secol 20.
A urmat nesansa confirmarii unui scenariu despre care, sper, voi vorbi maine, iar "cireasa de pe tort" a furnizat-o nesansa sustinerii celui care, barbar de speculativ si inuman, ne-a facut sa credem ca dorea, intr-adevar, "sa traim bine", cand el, de fapt ne persifla, asa cum face si in prezent, cand sansa transpunerii vointei poporului in practica a fost anulata de manipularea prin dezinformare.
Romania sanselor ratate se indreapta acum, in ceasul al doisprezecelea, spre o noua oportunitate.
Un simbol al anilor '60, John Lennon a lasat posteritatii un imn antirazboinic, care are acest refren: "All we are saying is give peace a chance".
Pentru toti politicienii romani, indiferent de nationalitate, de crez, credinta sau alta diferentiere, in acest ceal al doisprezecela, acel refren, usor modificat : "ALL WE ARE SAYING IS GIVE ROMANIA A CHANCE", ar trebui sa dea de gandit, daca se doreste, cu adevarat, ca Romania sa reprezinte ceva in lume.
Acesta este, de fapt, punctul de plecare al gandurilor mele de astazi: simbolul, "semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc". - conform unei definitii din dexonline.
Trecand peste simbolurile oficiale, consfintite in Constitutie, regasite si pe http://www.simbolurilestatuluiroman.go.ro/, gandurile m-au purtat spre perioadele mai departa-te sau mai apropiate, incercand sa descopar, sau sa redescopar, acele elemente emblematice care se pot constitui in simboluri stabile, constante, capabile sa dea imaginii Romaniei acea vigoare pe care o da Americii Greyhound-ul (Ogarul Cenusiu).
Mai intai, m-am gandit la trio-ul de aur Nadia, Hagi si Nastase care, este adevarat, au promovat imaginea tarii noastre in lume si o mai promoveaza inca. Dar acest lucru nu este o constanta. Acesti mari maestrii apar atunci cand situatia o impune, iar imaginile cu ei sunt usor manipulabile.
M-am mai gandit, apoi, la diferitele brand-uri care popularizeaza reclamele de tot felul, dar dar multe dintre ele ori sunt incomplete, ori se adreseaza persoanelor cu cunostinte serioase de branding. Neintelegerile generate de aici fac ca brandul sa functioneze gresit, sau chiar sa nu functioneze deloc, iar simbolurile respective sunt, vrem sau nu vrem, reprezentarea unui producator, utilizate pentru a-l diferentia de competitie.
In sfarsit, m-am gandit la simbolul cel mai recent, brandul turistic al Romaniei, controversat si comentat atat de mult dar, in esenta, lipsit de consistenta unei prezente permanente din toate mijloacele de popularizare.
Care sa fie, atunci, simbolul emblematic cu care ne mandrim?
Din nefericire, nu am gasit o astfel de asemanare. Spre rusinea noastra, drumurile, inca tributare unei dezvoltari inegale si in salturi, nu satisfac cerintele unei retele de tipul celei Interstates. Autostrazile, atat cat exista, sunt nu numai insuficiente, dar si ineficiente. Iar utilizatorii si exploatatorii, exceptand accidentele mult mediatizate din cauza victimelor, fac mai mult rau decat bine in promovarea unui simbol capabil sa atraga atentia.
Si in celelalte domenii ne incadram, din pacate, in acelasi context nefavorabil.
Am gasit, totusi, in domeniul politic, un simbol care, desi nu ne face cinste, ne autocaracterizeaza : sansele ratate. Si cum in Romania postdecembrista politicul a dictat totul, inclusiv managementul sanselor, urmarile au fost, si sunt, mai mult decat vizibile.
Astfel, incepand cu 1990, am pierdut "tren dupa tren", din interese mai mult sau mai putin oculte, dar cu impact foarte negativ pentru devenirea noastra ulterioara. Pentru aducere aminte, pot readuce in memorie mineriadele anilor '90, cond din cauza diferentei "noi muncim, nu gandim", am fost aruncati inapoi cu zeci de ani, in fata unui Occident mult mai conciliant decat cel de azi. Au urmat, apoi, alegerile din 1992, cand "cine nu a mancat salam cu soia, sa nu se vrea in conducerea tarii" (transcriere aproximativa din memorie). Un alt mare "tren pierdut" a fost inconsecventa guvernare a Conventiei Democratice si, mai ales, incapacitatea presedintelui si guvernului de atunci de a "exploata" ce 15.000 de specialisti, lasand sa biruie "odioasa securitate". Nu in ultimul rand, balbele si gafele in relatia cu Majestatea Sa, Regele Mihai si teama, nefireasca, de a readuce in discutie, prin referendum, problema monarhiei constitutionale, au configurat simbolul sanselor ratate, care au blocat drumul normal spre democratie al Romaniei sfarsitului de secol 20.
A urmat nesansa confirmarii unui scenariu despre care, sper, voi vorbi maine, iar "cireasa de pe tort" a furnizat-o nesansa sustinerii celui care, barbar de speculativ si inuman, ne-a facut sa credem ca dorea, intr-adevar, "sa traim bine", cand el, de fapt ne persifla, asa cum face si in prezent, cand sansa transpunerii vointei poporului in practica a fost anulata de manipularea prin dezinformare.
Romania sanselor ratate se indreapta acum, in ceasul al doisprezecelea, spre o noua oportunitate.
Un simbol al anilor '60, John Lennon a lasat posteritatii un imn antirazboinic, care are acest refren: "All we are saying is give peace a chance".
Traducerea nu-si are rostul. Iar aplicarea le apartine !
marți, 11 septembrie 2012
Puterea actelor vs ... vorbele frumoase
"Verba volant, scripta manent"
Vorbele se pierd in vant, in timp ce scrisul ramane pe hartie: expresie latina folosita atunci cand vrem sa avem dovada celor spuse, stabilite intr-o intelegere, negociere etc. Aceste cuvinte ii sunt atribuite lui Caio Titus intr-un discurs sustinut de acesta in fata Senatului Roman.Gandurile de astazi, legate de acest citat celebru, s-au nascut din vizionarea,"pe ultima suta de metri" a emisiunii "Subiectiv", de ieri, 10 septembrie. Ca un adevarat profesor, Razvan Dumitrescu a adresat o intrebare dlui ministru Dan Sova (si redau din memorie) : " A venit delegatia Comisiei de la Venetia. Sunteti pregatiti ?". Raspunsul dluiu Sova mi s-a parut, cel putin, hilar (redau tot din memorie): "Avem in spate cele peste 7 milioane si jumatete de voturi".
Si mi-am dat seama cat de nepregatiti si cat de superficiali sunt (si, cu siguranta, au fost) cei care au pornit un razboi pentru care nu s-au pregatit.
In filmul "Tora, Tora, Tora", aparatut in anii '70, se prezinta intr-o forma, aproape reala, atacul japonez de la Pearl Habour. din 7 decembrie 1941. Artizanul acestui atac a fost una dintre personalităţile remarcabile ale lumii militare japoneze, comandantul Isoroku Yamamoto (1884-1943), spranumit şi “Nelsonul forţelor navale japoneze”. Pregatirea si executarea atacului, au fost exemplare, cu o singura mare exceptie: in rada portului nu au fost surprinse si portavioanele, tinta principala a marelui comandant. Iar, ca urmare a unor neantelegeri cu amiralul Nagumo, deşi o parte a înalţilor demnitari din cadrul forţelor armate au considerat oportună înlăturarea respectivului, pentru a putea lansa un al doilea atac, Yamamoto s-a opus, temându-se ca acesta să nu fie ofensat, şi să comită hara-kiri. Din cauza unor asemenea reţineri, amiralul american Edwin T. Layton observa că Pearl Harbour fusese un dezastru, însă era departe de a fi lovitura fatală, care anihileze forţele navale americane. (am redat prin copy-paste cateva pasaje din http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/isoroku-yamamoto-nelsonul-fortelor-navale-japoneze).
Doua lucruri mi-au ramas, insa, in memorie: planul perfect de actiune, pus la punct pana la cel mai mic detaliu si recunoasterea, personala si "artistica" (nu am avut posibilitatea sa-i citesc memoriile amiralului Yamamoto), la punerea planului in practica, prin declansarea atacului (redau tot din memorie): " Am trezit un urias".
Situatia pe care a generat-o si a gestionat-o USL-ul se poate asemana cu cele prezentate, pe scurt, mai sus. Cu o singura exceptie: nu s-a vazut si nici nu s-a simtit existenta unui plan, "beton" cum spuneam intr-o postare mai veche, care sa cuprinda toate variantele posibile si imposibile si, in acelasi timp, sa prevada riposta si contrariposta la atacurile posibile.
Ca ulterior Japonia a pierdut razboiul, este arhicunoscut. Uriasul abia trezit era cu mult mai puternic decat anticipasera aprigii conducatori militaristi fanatici japonezi. Dar era vorba de o cu totul alta situatie, un razboi planerat, unde coalitia Natiunilor Unite depasea, din toate punctele de vedere, inclusiv al dezvoltarii tehnologice, Puterile Axei.
Astazi, in razboiul intern neancheiat, inceput cu putin timp in urma, se observa cum un beligerant, pregatit si bine pus la punct din toate punctele de vedere, acumuleaza continuu "bile albe" in catalogul exigentilor supervizori straini (?) in timp ce, de partea cealalta, oponentii (de fapt initiatorii acestei confruntari) se pare ca nu-si fac nici acum temele, asteptand "o minune" dintr-o realitate pe care, aproape nimeni, nu o mai ia in seama.
Mai inseamna, in fond, ceva cele peste 7 milioane si jumatate de voturi ale poporului, cand faptele, chiar daca sustinute de acte incorecte si falsificate, demonstreaza in fata "stapanilor" corectitudinea aberanta a celui importiva caruia s-a pus in miscare actiunea in cauza ?
Cu siguranta nu, atata timp cat acesta, chiar daca sprijinit de un intreg aparat de stat, a reusit de-si devanseze in toate privintele contestatarii, in timp de acestia din urma, din nefericire, n-au reusit sa-si depaseasca conditia de diletanti in "arta unui razboiului" necontrolat si total atipic.
Daca sustinerea ramane, in continuare, bazata numai pe vorbe, probabil, acum in pragul inceperii noului an scolar, toti acesti initiatori diletanti trebuie sa se rescoleasca, pentru ca, in conformitate cu realitatea romaneasca, urmeaza o noua confruntare: PARLAMENTARELE.
Si, din nou, confruntarea cu realitatea va demostra ca vorbele zboara, faptele raman. Fapte probate in documente, acte, planuri si situatii concrete.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)