Romania sanselor ratate

Una din cartile tineretii, citita "la foc automat", a fost "America ogarului cenusiu", scrisa de Romulus Rusan. Cartea  era descrierea calatoriei autorului in SUA, facuta in mare parte cu autobuzul. Titlul acestei carti continea unul din simbolurile americane: Greyhound (Ogarul Cenusiu), reteaua de transport cu autocarul, care este, alaturi de Coca-Cola si fraza “Without trucks, America stops“, cel mai vizibil cuvant pe cuprinsul autostrazilor americane (Interstates) iar autogarile cu acelasi nume constituie puncte de reper in toate orasele. Locurile, intamplarile si oamenii descrisi in aceasta calatorie, m-au familiarizat cu o alta America  decat cea cunoscuta doar din filme si, eventual, din propaganda antiimperialista a timpului. Ogarul cenusiu a ramas, emblematic, simbolul pe roti al  Americii, si acum la cei treizeci si cinci de ani de la aparitia memorabilelor amintiri si, probabil, va ramane inca multi ani, de acum inainte, un simbol.

Acesta este, de fapt, punctul de plecare al gandurilor mele de astazi: simbolul,  "semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc". - conform unei definitii din dexonline.

Trecand peste simbolurile oficiale, consfintite in Constitutie, regasite si pe http://www.simbolurilestatuluiroman.go.ro/, gandurile m-au purtat spre perioadele mai departa-te sau mai apropiate, incercand sa descopar, sau sa redescopar, acele elemente emblematice care se pot constitui in simboluri stabile, constante, capabile sa dea imaginii Romaniei acea vigoare pe care o da Americii Greyhound-ul (Ogarul Cenusiu).

Mai intai, m-am gandit la trio-ul de aur Nadia, Hagi si Nastase care, este adevarat, au promovat imaginea tarii noastre in lume si o mai promoveaza inca. Dar acest lucru nu este o constanta. Acesti mari maestrii apar atunci cand situatia o impune, iar imaginile cu ei sunt usor manipulabile.
M-am mai gandit, apoi, la diferitele brand-uri care popularizeaza reclamele de tot felul, dar dar multe dintre ele ori sunt incomplete, ori se adreseaza persoanelor cu cunostinte serioase de branding. Neintelegerile generate de aici fac ca brandul sa functioneze gresit, sau chiar sa nu functioneze deloc, iar simbolurile respective sunt, vrem sau nu vrem, reprezentarea unui producator, utilizate pentru a-l diferentia de competitie.
In sfarsit, m-am gandit la simbolul cel mai recent, brandul turistic al Romaniei, controversat si comentat atat de mult dar, in esenta, lipsit de consistenta unei prezente permanente din toate mijloacele de popularizare.

Care sa fie, atunci, simbolul emblematic cu care ne mandrim?

Din nefericire, nu am gasit o astfel de asemanare. Spre rusinea noastra, drumurile, inca tributare unei dezvoltari inegale si in salturi, nu satisfac cerintele unei retele de tipul celei Interstates. Autostrazile, atat cat exista, sunt nu numai insuficiente, dar si ineficiente. Iar utilizatorii si exploatatorii, exceptand accidentele mult mediatizate din cauza victimelor, fac mai mult rau decat bine in promovarea unui simbol capabil sa atraga atentia.
Si in celelalte domenii ne incadram, din pacate, in acelasi context nefavorabil.

Am gasit, totusi, in domeniul politic, un simbol care, desi nu ne face cinste, ne autocaracterizeaza : sansele ratate. Si cum in Romania postdecembrista politicul a dictat totul, inclusiv managementul sanselor, urmarile au fost, si sunt, mai mult decat vizibile.

Astfel, incepand cu 1990, am pierdut "tren dupa tren", din interese mai mult sau mai putin  oculte, dar cu impact foarte negativ pentru devenirea noastra ulterioara. Pentru aducere aminte, pot readuce in memorie mineriadele anilor '90, cond din cauza diferentei "noi muncim, nu gandim", am fost aruncati inapoi cu zeci de ani, in fata unui Occident mult mai conciliant decat cel de azi. Au urmat, apoi, alegerile din 1992, cand "cine nu a mancat salam cu soia, sa nu se vrea in conducerea tarii" (transcriere aproximativa din memorie). Un alt mare "tren pierdut" a fost inconsecventa guvernare a Conventiei Democratice si, mai ales, incapacitatea presedintelui si guvernului de atunci de a "exploata" ce 15.000 de specialisti, lasand sa biruie "odioasa securitate". Nu in ultimul rand, balbele si gafele in relatia cu Majestatea Sa, Regele Mihai si teama, nefireasca, de a readuce in discutie, prin referendum, problema monarhiei constitutionale, au configurat simbolul sanselor ratate, care au blocat drumul normal spre democratie al Romaniei sfarsitului de secol 20. 

A urmat nesansa confirmarii unui scenariu despre care, sper, voi vorbi maine, iar "cireasa de pe tort" a furnizat-o nesansa sustinerii celui care, barbar de speculativ si inuman, ne-a facut sa credem ca dorea, intr-adevar, "sa traim bine", cand el, de fapt ne persifla, asa cum face si in prezent, cand sansa transpunerii vointei poporului in practica a fost anulata de manipularea prin dezinformare.

Romania sanselor ratate se indreapta acum, in ceasul al doisprezecelea, spre o noua oportunitate.

Un simbol al anilor '60, John Lennon a lasat posteritatii un imn antirazboinic, care are acest refren: "All we are saying is give peace a chance".

Pentru toti politicienii romani, indiferent de nationalitate, de crez, credinta sau alta diferentiere, in acest ceal al doisprezecela, acel refren, usor modificat : "ALL WE ARE SAYING IS GIVE ROMANIA A CHANCE", ar trebui sa dea de gandit, daca se doreste, cu adevarat, ca Romania sa reprezinte ceva in lume.

Traducerea nu-si are rostul. Iar aplicarea le apartine !