John Champlin Gardner (21 iulie 1933 – 14 septembrie 1982) a fost un romancier, eseist critic literar și profesor universitar american.
Un gand imi da tarcoale in acest moment de tristete nationala. Si nu pentru ineficienta actiune de salvare recenta, in contradictie cu mobilizarea excelenta de forte si mijloace din "cazul" Muntenegru, ci din cu totul alta directie.
Ca fost militar imi aduc aminte de una din "maximele" care ne guvernau existenta antedecembrista si pe care multi au "vehiculat-o", cred, mai mult sau mai putin voalat: "Nu lasa pe maine ce poti face astazi. Lasa pe poimaine, poate nu mai trebuie facut!".
As fi vrut sa nu existe aceste ganduri dar in tot contextul recentei tragedii si a interventiei unor personalitati din lumea justitiei care afirmau, aproape in toata media, ca daca s-ar fi cerut mandat de interceptare a unui telefon in "speta", acesta s-ar fi obtinut in cel mai scurt timp, s-a nascut, in mintea mea, o ipoteza ce mi-as dori sa nu se confirme. Si tot spre aceasta ipoteza m-a dus si ideea, vehiculata tot pe un post tv, ca a fost o greseala de pilotaj.
Aceasta ipoteza tine cont de mai multi factori dar in primul rand de reactia mai mult decat intarziata a tuturor organelor abilitate si a modului in care s-au prezentat, la fata locului, primii salvatori "en titre":
"Dupa un asemenea accident nimeni nu s-a asteptat la supravietuitori!".
Si spun acest lucru ca unul care, pasionat de aviatie (atat cat am putut zbura si eu, ca elev de liceu militar, cu planorul Blanik), urmareste aproape permanent interesantul serial "Dezastre in aer".
Nu vreau sa fac alte comentarii sau alte speculatii dar, dupa modul impardonabil de actiune al organismelor statului cu abilitati in "managementul" unor asemenea situatii, este clar ca "veriga slaba" nu mai este in partea politicului (care oricum este mai slab decat orice alta zona slaba), a institutiilor si subordonarii ci, pur si simplu, a reactiei omenesti poate chiar involuntare.
Pentru ca daca niste moti autohtoni s-au putut mobiliza spre zona critica, fara multe ordine s.a.m.d., cu atat mai mult institutii care au cheltuit miliarde de lei pentru inzestrare (oare ce, dar mai ales PENTRU CE?) trebuiau sa-si faca simtita prezenta cu tot "arsenalul" din dotare. Cel putin asa gandesc eu, un simplu cetatean, capitan in rezerva nepensionar.
As vrea ca ipoteza asta sa nu se confirme.
Nu numai pentru memoria celor doua vieti pierdute cat, mai ales, pentru linistea supravietuitorilor care, sunt sigur, sunt socati si au mustrari de constiinta pentru ca nu si-au putut salva colegii.
Sa dea Dumnezeu ca sa nu se implineasca zicala romaneasca "vinovat este mortul" iar "speta" in sine sa fie impulsul (sau oricum vrem sa-i spunem) spre excelenta, mai ales in astfel de momente.
Cat despre demisii, ele ar trebui sa continue pana la cel mai inalt nivel, mai ales datorita implicarii acelei "supt-ordonari" despre care scriam anterior.
Dar, cum romanul este plin de umor, probabil ca asta se va intampla "la pastele cailor" pentru ca tragedia se va incheia, cu siguranta, tot dupa un proverb romanesc pentru care imi cer iertare familiilor indurerate: "mortii cu mortii, vii cu viile!".
Cat despre adevarata stare a lucrurilor din cotidianul nostru mioritic (si ma refer la cei din scaunele inalte, capitonate si cu "aghitanti de cabinet") nu pot scrie, parafrazat, decat ceea ce Cartea Cartilor spunea intr-un anume loc:
"Doamne, iarta-i, caci nu stiu ce fac!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu