Astazi, da, voi fi scurt.
Si nu pentru ca nu as avea ce scrie ci pentru ca, pur si simplu, mi-am adus aminte de niste versuri deosebite care, parca, vin sa completeze meditatia de ieri despre DEMNITATE, in contextul cotidianului mioritic la fel de intunecat ca "intunecatele eminente cenusii" care populeaza culoarele puterii fara a intelege ca sunt asa pentru ca sunt singuri.
Pentru alte comentarii, las pe altadata placerea de a-mi exprima simplele mele ganduri.
Voi sublinia, totusi, prin alte caractere versurile relevante pentru sublinierea ideii desprinse din poezia si cantecul:
Ce ar fi făptura-mi fără Tine
(http://www.versuricrestine.ro/muzica-crestina/1547/Ce-ar fi faptura-mi faraTine.html)
1. Ce-ar fi fãptura-mi fãrã Tine, Mântuitorul meu slãvit
Ce-as fi, de n-ai fi Tu în mine cu harul Tãu nemãrginit
As fi un bulgãre de gheatã, un chip de humã fãrã viatã,
O stâncã-nvãluitã-n ceatã si-o noapte fãrã dimineatã.
2. As fi un far fãrã luminã, pustie de nisipuri plinã,
Cu vânturi fãrã de odihnã, cu serpi si scorpii ce-nveninã;
As fi o albie uscatã pe unde-a fost un râu odatã,
O frunzã smulsã si purtatã fãrã de scop, prin lumea toatã.
3. Asa as fi, dar, slavã Tie, Tu-mi esti a vietii bogãtie,
Comoara harurilor vie ce mã inundã pe vecie;
Eu n-as sti azi ce-i strãlucirea vietii-n mii si mii de fete,
Si n-as fi cunoscut iubirea cu-nfiorãri si frumusete.
4. De n-ai fi fost, Tu, Bunãtate, Începãtorule-a-toate,
Cu taine-adânci si minunate, ce totul vrea si totul poate;
Tu m-ai suit în slãvi divine din locu-ntunecatei tine,
Isuse, sunt ce sunt prin Tine, si-acum, si-n veacul care vine!
1. Ce-ar fi fãptura-mi fãrã Tine, Mântuitorul meu slãvit
Ce-as fi, de n-ai fi Tu în mine cu harul Tãu nemãrginit
As fi un bulgãre de gheatã, un chip de humã fãrã viatã,
O stâncã-nvãluitã-n ceatã si-o noapte fãrã dimineatã.
2. As fi un far fãrã luminã, pustie de nisipuri plinã,
Cu vânturi fãrã de odihnã, cu serpi si scorpii ce-nveninã;
As fi o albie uscatã pe unde-a fost un râu odatã,
O frunzã smulsã si purtatã fãrã de scop, prin lumea toatã.
3. Asa as fi, dar, slavã Tie, Tu-mi esti a vietii bogãtie,
Comoara harurilor vie ce mã inundã pe vecie;
Eu n-as sti azi ce-i strãlucirea vietii-n mii si mii de fete,
Si n-as fi cunoscut iubirea cu-nfiorãri si frumusete.
4. De n-ai fi fost, Tu, Bunãtate, Începãtorule-a-toate,
Cu taine-adânci si minunate, ce totul vrea si totul poate;
Tu m-ai suit în slãvi divine din locu-ntunecatei tine,
Isuse, sunt ce sunt prin Tine, si-acum, si-n veacul care vine!
Cred ca acreala politica aici isi are sorgintea. Dupa cum o demonstreaza realitatea care nu poate contrazice versurile subliniate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu