Despre ... o poezie

„Trecutul nu poate fi șters, dar poate fi reparat.” — John LaFarge

John LaFarge (31 martie, 1835 – 14 noiembrie, 1910) a fost un pictor, decorator și scriitor american.

Cautand in urma pentru a intelege de ce este asa acum, am gasit un material extrem de interesant pe care-l postez, fara nici un alt comentariu decat cel relavat de citatul de inceput si cu o intrebare.

Iata sursa de unde l-am preluat, prin copy paste: http://www.rbnpress.info/wp/mihai-eminescu-doina-varianta-necenzurata/.

Iata intrebarea: mai putem repara ceva?

Mihai Eminescu -DOINA. Varianta necenzurata

Stiati ca aceasta poezie gravata la Putna, pe cartea deschisa din fata bustului lui Eminescu?

Spusa de profesorul nostru Fuscus si comfirmata mie chiar de arhimandritul manastirii.

Cred ca trebuie pastrata de fiecare roman, in inima.

DOINA – (varianta necenzurata)

  de Mihai Eminescu

De la Nistru pân’ la Tisa Tot Românul plânsu-mi-s-a Ca nu mai poate strabate De-atâta strainatate.

Din Hotin si pân’ la Mare Vin Muscalii de-a calare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o atin;

Din Boian la Vatra Dornii Au umplut omida cornii Si strainul te tot paste, De nu te mai poti cunoaste. Sus la munte, jos la vale Si-au facut dusmanii cale;

Din Satmar pâna ‘n Sacele Numai vaduri ca acele. Vai de biet Român saracul, Indarat tot da ca racul, Nici îi merge, nici se ‘ndeamna, Nici îi este toamna toamna, Nici e vara vara lui Si-i strain în tara lui.

Dela Turnu ‘n Dorohoiu Curg dusmanii în puhoiu Si s-aseaza pe la noi; Si cum vin cu drum de fier, Toate cântecele pier, Sboara paserile toate De neagra strainatate.

Numai umbra spinului La usa crestinului. Isi desbraca tara sânul, Codrul – frate cu Românul – De secure se tot pleaca Si isvoarele îi seaca Sarac în tara saraca!

Cine-au îndragit strainii Mânca-i-ar inima cânii, Mânca-i-ar casa pustia Si neamul nemernicia.

Stefane, Maria Ta, Tu la Putna nu mai sta, Las’ Arhimandritului Toata grija schitului, Lasa grija Sfintilor In sama parintilor, Clopotele sa le traga Ziua ‘ntreaga, noaptea ‘ntreaga, Doar s-a ‘ndura Dumnezeu Ca sa-ti mântui neamul tau!

Tu te ‘nalta din mormânt Sa te-aud din corn sunând Si Moldova adunând. De-i suna din corn odata, Ai s-aduni Moldova toata, De-i suna de doua ori Iti vin codri ‘n ajutor, De-i suna a treia oara Toti dusmanii or sa piara Din hotara în hotara, Indragi-i-ar ciorile Si spânzuratorile!

Cine ne-au dus Jidanii Nu mai vaza zi cu anii Ci sa-i scoata ochii corbii Sa ramâe ‘n drum cu orbii Cine ne-au adus pe Greci N’ar mai putrezi în veci Cine ne-au adus Muscalii Prapadi-l-ar focul jalei Sa-l arza sa-l dogoreasca Neamul sa i-l prapadeasca

Cine tine cu strainii Mânca-i-ar inima cânii Mânca-i-ar casa pustia Si neamul nemernicia

Si iata si o alta varianta a “Doinei”, extrem de putin cunoscuta astazi – dar apartinand tot lui Eminescu – se gaseste in cartea “Mihai Eminescu – poezii tiparite in timpul vietii”, vol. III, note si variante, editie critica ingrijita de Perpessicius cu reproduceri dupa manuscrise, Editura Fundatiei Regale, Bucuresti, 1944.

De la Nistru pân’la Tisa Tot românul plânsu-mi-s-a Că nu mai poate străbate De-atâta singurătate; Din Hotin si pân’la Mare Vin Muscalii de-a călare De la Mare la Hotin Calea noastră ne-o atin Si Muscalii si Calmucii Si nici Nistrul nu-i înneacă Săracă tară , săracă!

Din Boian la Cornu Luncii Jidoveste’nvată pruncii Si sub mână de jidan Sunt românii lui Stefan. Vai de biet român săracu Că-ndărăt tot dă ca racul Fără tihnă-i masa lui Si-i străin în tara lui.

Din Brasov pân’la Abrud Vai ce văd si ce aud Stăpânind ungurul crud Iar din Olt până la Cris Nu mai este luminis De greul suspinelor De umbra străinilor, De nu mai stii ce te-ai face Sărace, român, sărace!

De la Turnu-n Dorohoi Curg dusmanii în puhoi Si s-aseaza pe la noi; Si cum vin cu drum de fier Toate cântecele pier Zboară paserile toate De neagra singurătate Numai umbra spinului La usa crestinului Codrul geme si se pleacă Si izvoarele îi seacă Săraca, tară , săracă!

Cine ne-a adus jidanii Nu mai vază zi cu anii Si să-i scoată ochii corbii
Să rămâie-n drum ca orbii Cine ne-a adus pe greci N-ar mai putrezi în veci Cine ne-au adus Muscalii Prăpădi-l-ar focul jalei Să-l arză, să-l dogorească Neamul să i-l prăpădească, Iar cine mi-a fost misel Secă-i-ar inima-n el, Cum dusmanii mi te seacă Săracă, tară, săracă!

Stefane, Măria Ta, Lasă Putna, nu mai sta, Lasă Arhimandritului Toată grija schitului Iară grija gropilor Dă-o-n seama popilor La metanii să tot bată, Ziua toată, noaptea toată, Să se-ndure Dumnezeu Ca să-ti mântui neamul tău… Tu te-naltă din mormânt Să te-aud din corn sunând Si Moldova adunând Adunându-ti flamurile Să se mire neamurile; De-i suna din corn o dată Ai s-aduni Moldova toată De-i suna de doua ori Vin si codrii-n ajutor; De-i suna a treia oară Toti dusmanii or să piară Dati în seama ciorilor Ș-a spânzuratorilor.

Ștefane, Măria Ta, Lasă Putna, nu mai sta Că te-asteaptă litvele Să le zboare tigvele Să le spui motivele Pe câti pari, pe câti fustei Căpătâni de grecotei Grecoteii si străinii Mânca-le-ar inima câinii Mânca-le-ar tara pustia Si neamul nemernicia Cum te pradă, cum te seacă Saracă, tară, săracă!