O declaratie facuta intr-un anumit context, pe care nu-l comentez, dar nu prea luata in seama m-a pus pe ganduri. Si nu pentru "profunzimea" ei ci pentru ca releva un adevar crud, pe care nu mi-l inchipuiam posibil dupa aproape un sfert de secol de democratie si libertate, adevar evidentiat si prin citatul de inceput.
"Cu toate acestea, nu am niciun complex faţă de intelectualitatea din România, pentru că sunt convins că niciunul din ei nu ar conduce un vapor de 300 de metri, aşa că asta e, fiecare la ce ne pricepem”, a spus preşedintele Traian Băsescu" (http://ampress.ro/stiri/basescu-nu-am-niciun-complex-fata-de-intelectualitatea-din-romania-niciunul-din-ei-nu-ar-conduce-un-vapor-de-300-de-metri/)
Am incercat sa "prind subtilitatea" din cuvintele respective dar, spre rusinea mea, nu am reusit. De ce?
Pentru ca amintindu-mi de importanta actului de comanda (si a fi comandant de nava presupune asumarea acestui act) mi-a revenit in memorie pregatirea pe care am facut-o pentru aceasta, pregatire pe care toti elevii scolilor militare de ofiteri au parcurs-o, indiferent de categorie sau arma. Si, cu scuzele de rigoare fata de toti colegii si fostii colegi, trebuie sa reamintesc ca in acest mediu si nu numai, a existat si exista celebrul postulat "ordinele se executa, nu se discuta". Chiar daca acest lucru poate aduce a dictatura, aspect care nu este prea departe de adevar, daca se tine cont ca, atat pe un vapor, ca si intr-o unitate militara, indeplinirea sarcinilor si obiectivelor depinde de modul in care comandantul isi exercita functia. Aceasta este realitatea si nu este nimic socant in ea.
Ce este socant, insa si la acest lucru vreau sa ma opresc, este ca exista o arta a conducerii, care presupune mai mult decat a-ti impune vointa, poate dictatoriala asupra subordonatilor. Si am cunoscut destui comandanti care au stiut sa respecte principiile care guverneaza militaria fara, insa, a deveni dictatori si a cadea in extreme.
Si mai este ceva care m-a socat.
Indiferent daca vrem sa recunoastem sau nu, una este sa conduci o unitate militara sau un vapor si alta un ... atelaj canin de sanie sau o tara.
Pare o comparatie greu de inteles, dar simplu de explicat.
Intr-o unitate sau pe un vapor comanda unica, fara nici o opreliste, il face pe cel pus "la carma" un mic despot, chiar daca nu se recunoaste acest lucru. Si nu-ti trebuie prea multa psihologie sa o realizezi, atata timp cat mijloacele de coercitie, de la arest pana la tribunalul militar, iti permit sa-ti exerciti "mica putere" cu care te-a investit statul. Pentru ca nu exista decat ordine si executari de ordine. Despre pericolul "nebuniei conducerii" nu vreau sa fac nici o remarca. Istoria a demonstrat unde si la ce poate duce.
Un atelaj de sanie, cu un numar de "personalitati" canine presupune a sti cum si pe cine sa pui lider, cum sa te comporti cu "partenerii" si cum sa le asiguri tot ce este necesar pentru a ajunge la destinatie. Despotismul si dictatura nu merg deoarece te poti trezi ori cu o "dezertare in masa" ori cu o "revolta a coltilor", aspecte intalnite in lumea celor care nu cuvanta. Doar ca acest credincios prieten al omului (si am mai facut remarca aceasta, ca singurul prieten al omului nu este omul ci cainele, omul fiind lup pentru om) nu tradeaza si nu se revolta decat in conditii cu totul si cu totul deosebite. Si dictatoriale.
Ce este o tara?
In afara unei suprafete delimitate cu granite terestre sau maritime, este o "mare" de suflete, personalitati si caractere diferite care, dintr-un numar de ani intr-altul isi alege conducatorii. Pentru crestere, prosperitate, progres.
Asta presupune un cu totul alt tip de conducere, decat cel cazon. Presupune o arta pe care, daca nu ai deprins-o de-a lungul carierei, nu o poti pune in valoare, oricate doctorate ai avea. In context, tara este vaporul care-si alege comandantul.
Acum, la aproape zece ani de la gresita perceptie a "sarcinii de serviciu" pentru care a candidat, aflam adevarul gol-golut despre deriva noastra, ca popor si tara: Romania a fost considerata un vapor si condusa ca o nava pe care "a pus mana" capitanul. Cu toate dezavantajele (pentru noi, simplii cetateni) ce au "emanat" de aici. Mai ales ca capitanul (sic!), stand atat de mult timp la "uscat" a uitat ce inseamna adevarata "arta a conducerii". Sau poate nu?
Oricum, a demonstrat ca se pricepe la orice altceva decat la conducerea unui popor, cu deosebirile si diferentierile lui specifice.
Dar, mai ales, a demonstrat ca se pricepe la "navigat pe uscat", chiar si in cele mai "insolente" imprejurari. Si a mai demonstrat ca a devenit un demn urmas al celui care stia totul, facea totul, conducea totul. Fara nici un complex de inferioritate. Sau, poate cu?
„Trebuie să înveți să asculți pentru a ști comanda.” — Aristotel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu