O zi de bucurie sau una trista? Daca ar fi sa iau ca reper "mica vacanta", este o zi a bucuriei. Daca iau ca reper sutele de mii de exploatati ai capitalismului romanesc privat, de jungla, care, din nefericire, nu pot si nu beneficiaza de "inlesnirile" facute bugetarilor, este o zi trista.
Oricum ar fi, insa, aceasta zi pentru mine ramane, din pacate, o zi a bagatelizarii. Si doar doua motive, din multele care ar fi, ma conduc spre aceasta remarca.
Mai intai pentru ca, atat mondial dar mai ales local, national, ziua de astazi reprezinta esecul luptei pentru un ideal. Wikipedia subliniaza: "Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia."
Curios cum nici un aparator de astazi al democratiei si contestatar al comunismului nu recunoaste ca democratia, insasi, a permis, cel putin pe dulcele nostru plai mioritic, ca cele 8 ore contractuale si visate sa fie ridiculizate si bagatelizate nu numai ca mod de exploatare a oamenilor de catre om ci si ca batjocura de remunerare prin gaselnita numita "salar minim garantat". Si aici ma gandesc doar la sectorul privat. Caci bugetarii sunt o cu totul alta "clasa".
Al doilea motiv, poate mai special si mai relevant decat primul se refera la modul in care, de douazeci si cinci de ani, ne tot batem joc de istoria noastra si de patriotii care au scris-o cu insasi viata lor.
Si imi amintesc, iar, de Ciprian Porumbescu la care faceam referire si acum un an si la minunatul sau cantec de primavara care, nefericit, a fost sters din "memoria" media si a noastra pentru aberantul motiv, probabil, ca este un cantec comunist.
Si tot asa cum aminteam si cu alta ocazie, nu pot sa nu ma gandesc la cate imnuri de stat nu au ramas pe aceeasi muzica, chiar daca versurile au fost prelucrate, exemplele cele mai elocvente fiind "Das Lied der Deutschen"
si "Государственный гимн Российской Федерации, Gasudarstvenîi Gimn Rasiskăi Federații", cu detalii pe Wikipedia.
De aceea astazi, ramanand la acest "Cantec de 1 Mai"
Muzica: Ciprian Porumbescu
Rîde iară primăvara,
Peste cîmpuri, peste plai,
Veselia umple ţara,
C-a venit Întîi de Mai!
Muncitorii au pornit
Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit!
Şi ei azi sărbătoresc
Unu Mai muncitoresc.
Înfrăţiţi azi cu ţăranii,
Muncitorii-n joc şi cînt,
Prăznui-vor în toţi anii
Libertatea pe pămînt.
Peste mări şi peste ţări,
Se adună pe cărări,
Lumea toată în alai
Pentru al nostru Întîi de Maï.Versuri de la: http://www.versuri.ro/
nu pot uita ceea ce inseamna adevaratul patriotism dar si ce ar trebui sa insemne adevarata lupta apararea adevarului istoric fara de care, asa cum sublinia si importantul om de cultura roman, suntem acesti orfani de care profita si pe care-i desconsidera toata lumea.
Printr-o bagatelizare de mileniul trei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu