Despre ... ceva simplu: liniste

„Și chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Și chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina.” — Nicolae Titulescu

Asa cum specificam si anterior, mi-am propus sa astept in tacere "alegerea apelor" si, de ce nu, poate ceva mai bun caci, conform asteptarilor, majoritatea talk show-urilor au antamat "speta post-europarlamentarele&co".

Asa mi-am adus aminte de una din melodiile de "traditie" ascultate, cu infrigurare, la statia de radioamplificare si de o poezie veche, de cand se "cimenta" Romania Mare care merita, dupa parerea mea, atentie sporita. Normal ca pentru ce va fi.

Liniste - Lucian Blaga (1919) 

(http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/liniste.php)

Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

În piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cânta-n mine-un dor
ce nu-i al meu.

Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme,
cu sânge tânăr înca-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin sa-şi trăiasca mai departe
în noi
viaţa netrăita.

Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.

O, cine ştie - suflete,-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric - dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?

Astfel, in liniste si tacere ma gandesc, ca o mare "cestiune" a realitatii noastre, cati dintre "luminatii si iluminatii" nostri se pot alinia exemplului dat de marele nostru diplomat in citatul de inceput.

E liniste, nu?