luni, 5 noiembrie 2012

O constatare socanta


„Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului
rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce
nu-l înţelege” şi nu-l va înţelege niciodată. „Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români, puţin îmi pasă!”
„Constituţia noastră, punând greutatea pe o clasă de mijloc, parte
străină, parte neexistentă, a dat loc la o declasare generală din cele mai dezastruase. Nu mai există o altă deosebire între oameni,
decât cea pe care o stabileşte banul, oricum ar fi câştigat”.

Am copiat acest scurt pasaj dintr-un material mult mai amplu, primit pe mail,
care mi se pare extraordinar de interesant, din mai multe motive. 
Vreau sa precizez, de la inceput, ca mi s-a transmis aprobarea pentru folosirea lui iar in postarile urmatoare am sa redau multe pasaje din el.

De ce aduc in atentie lucruri spuse cu mult timp in urma?

Deoarece ascultand si privind stirile cu care suntem confruntati, cotidian, imi dau seama cat de asemanatoare si de dificila, pentru popor, este realitatea inconjuratoare cu cea descrisa de autorul randurilor de mai sus.

Traim intr-un joc autodistrugator, un montagne-rousse importat postdecem-
brist  cu pretentii de libertate si democratie dar comandat si butonat, antiro- maneste, din cancelarii occidentale.
In tot acest timp, fara sa se tina cont de interesele, dorintele si aspiratiile poporului clasa politica, in totalitatea ei, isi cauta doar avantaje personale, este stapanita doar de ambitii egoiste si vizeaza, doar, razbunari revansarde, atitudini si stari straine oricaror reprezentanti democratici autentici.

Ideile de mai sus s-au nascut din MULTELE PROMISIUNI NEONORATE, desi parafate si semnate intr-o perioada foarte apropiata de USL si avute pe agenda de lucru a aliantei D.A., cu mult timp in urma. Injosirea unor lideri de sindicat incomozi, dar si "balansul" celor care isi, doresc mai mult, avantaje personale decat sa lupte pentru adevar si mambrii lor, ultimele stiri despre fraudele  descoperite la Paris, la alegerile din 2009, mascarada candidatilor la parlamentare, incercarea de minimizare a urmarilor recentei descoperiri a fraudelor bancare dar si tragediile de zi cu zi, pe care simplii mei conationali sunt obligati sa la traiasca ( ADUC IN ATENTIE CAZURILE DIN NEAMT unde, pentru calcule gresite la pensia de invaliditate, facute de functionari publici platiti din banii poporului, trebuie sa plateasca nefericitul benefiaiar) m-au determinat sa redau aceste ganduri, cu un puternic sentiment de frustrare.

Acest sentiment nu a rezultat din incapacitatea organelor statului de a-si face datoria fata de cetateanul onest, corect si simplu (cum nu a fost in cazul "avansarilor la apelul de seara" facute de "imaculatii cadristi" m.apn.-isti ai tov. Oprea &co) ci a faptului ca, ramanand doar vorbe, toate promisiunile electorale vor consfinti acel continuu fiasco al politicienilor romani si politicii lor, confirmand cunoscuta realitate a comediei shakespeariane MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC.   Care, in Romania anului 2012, nu mai are nimic romantic.  Doar grotesc.

Frustrant si, in acelasi timp, socant, nu-i asa ?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu