"Homo homini lupus" Plaut
In incercarea de a da o finalitate gandurilor de ieri, pentru ca mi s-a parut normal sa nu le las in suspans, am incercat sa caut explicatii la o stare de fapt care, departe de a fi finalizata devine, din pacate, prin cronicizarea conflictului politic premier - presedinte (am trecut acest tandem in ordine strict alfabetica), o piatra de moara la gatul subredei noastre democratii.
Din nefericire explicatiile, atat cat se pot ele regasi in analizele politice din media, nu reprezinta decat tratari partinice si partizane care, oricum, nu acopera toata sfera de cuprindere a sintagmei "nu e pace sub maslini".
Care este motivul ?
Incercand sa gasesc o baza de plecare, am dat peste un articol, "Lege si moralitate", aparut pe http://www.sferapoliticii.ro/sfera/131-132/art11-tohaneanu.html, din care radau (cu sublinierile mele): “Este foarte important de ştiut, scrie Levinas, dacă statul, societatea, legea şi puterea sunt necesare deoarece omul este o bestie pentru semenul lui (homo homini lupus) sau deoarece eu sunt responsabil pentru semenul meu. Este foarte important să ştim dacă ordinea politică defineşte responsabilitatea omului, sau pur şi simplu îi controlează bestialitatea.”
Este posibil ca plecand de la acest citat sa descoperim adevaratele cauze ale lipsei pacii sociale care ne macina tara de aproape douazeci si trei de ani.
Dar, oare, in perioada comunista nu eram aceeasi oameni ?
Aceasta intrebare m-a urmarit de ieri dupa ce, urmarind mai multe posturi tv, am inteles ca, indiferent care ar fi pozitia si relatia dintre opozitie si putere (iarasi trecute in ordine alfabetica), undeva, acolo sus, nu se doreste o pace sociala acum, in preajma unor zile si evenimente importante pentru devenirea noastra.
Departe de a fi un nostalgic, nu pot uita sentimentul de mandrie patriotica pe care-l aveam in diferitele momente ale afirmarii Romaniei socialiste, fara referirile la "cel mai si cea mai". Si acum ma impresioneaza o melodie, pe care anumiti reprezentanti ai democratiei noastre originale au blamat-o si au aruncat-o in cosul de gunoi al uitarii (se intoarce in mormant Ciprian Porumbescu, cel care a compus-o pentru tara si neam). Imi aduc aminte, de asemenea, de solidaritatea si legatura - parca de nebiruit - pe care le-a incercat acest popor in diferitele momente grele, cu care a fost obligat sa se confrunte. Si multe alte asemenea amintiri in revin in minte. Atunci, omul nu era lup pentru om ?
Ce ne face, atunci, sa fim atat de deosebiti de cei care eram cu peste doua decenii in urma ?
Libertatea prost inteleasa ?
Democratia "de fatada" si "de parada" ?
Falsitatea si minciuna cu care s-a pornit in "edificarea noii societati" ?
Sau faptul ca toate cele de mai sus, la un loc, prost aplicate si conduse, au permis "bestiei din noi" sa-si manifeste refularea fata de trecutul sec, inchistat si manipulat in care a trait ?
Toate acestea pot fi potentiale raspunsuri dar, nefericit, iar ne indeparteaza de miezul problemei.
Si atunci, pentru ca prima zi care se apropie este o zi de sarbatoare spirituala, m-am gandit ca, probabil, toata aceasta zbatere si tragedie pe care o traim isi are originea in ignorarea celui mai important fapt care, in democratie, ar fi trebuit sa se constituie ca un far al parcursului nostru postcomunist: credinta.
Ne consideram crestini de aproape doua mii de ani si il vom sarbatorii pe cel care a adus aceasta credinta in spatiul nostru national, Sfantul apostol Andrei.
Marele Eminescu, cel care sta la originea citatelor pe care le-am folosit pana acum, si pe care le voi mai folosi, care spunea: "Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră." (Mihai Eminescu,Suita Idei şi gânduri, Munca literară şi ştiinţifică, nr.10/1905, în Mihai Eminescu, Opere, vol. XVII, Ediţie critică întemeiată de Perpessicius,
Editura Academiei, Bucureşti, 1999, pag. 322)Nu pot si nu vreau sa contrazic aceasta idee care este foarte des imbratisata de parintii spirituali ai neamului.
Dar daca suntem o natiune cu credinta si frica de Dumnezeu, atunci acel Dumnezeu din inima noastra ne va constientiza ca: "oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine, vanzatori, obraznici, ingamfati; iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu; avand doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea."
Din aceasta cauza si din aceasta perspectiva omul este, intra-adevar, lup pentru om si produce tragediile cu care ne confruntam acum. Aceste cuvinte, spuse acum aproape doua mii de ani de Sfantul apostol Pavel, definesc si certifica nimicnicia umana din cauza careia astazi, in secolul 21, noi nu putem trai acea pace sociala de care avem atata nevoie.
Care ar putea fi remediul ?
Acelasi Mihai Eminescu, gandindu-se la Romania, si dorindu-i :
"Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mîndrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!"
considera, cu siguranta, ca Dumnezeul din noi, facandu-ne mai buni, ne va ajuta sa ajungem acolo unde trebuie.
Un singur lucru a uita "Luceafarul poeziei romanesti" : " daca dragoste nu e, nimic nu e !".
Dar nu o dragoste senzuala, erotica, pe care o experimenteaza tot pamantul si care bucura inimile si firea ci acea dragoste sacrificatoare, crestina, de care ne vorbeste tot Sfantul apostol Pavel: "dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul."
Concluzia gandurilor mele este una singura. Care este si un posibil raspuns la gandurile de ieri.
Numai devenind alti oameni decat cei enumerati mai sus, avand acelasi patriotism pe care l-au trait, l-au manifestat si l-au promovat inaintasii nostri (chiar si prin blamatul, de astazi, Tricolor) si dovedind o adevarata dragoste crestina, vom putea depasi criza in care traim si vom avea, cu adevarat, "pace sub maslini."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu