Despre nevoia de schimbare

„Pe măsură ce îmbătrânesc, sunt tot mai puțin atent la ceea ce spun oamenii. Urmăresc, însă, ceea ce fac.“
Andrew Carnegie (Dunfermline (Scoția) 25 noiembrie 1833 – (Lenox, Massachusetts, Statele Unite) 11 august 1919) a fost un om de afaceri și un filantrop american de origine britanică.

Initial vazut de mine ca o experienta a trecutului care si-a pierdut valoarea in prezentul mioritic, intunecat si plin de contradictii,  "Cel mai iubit dintre pamanteni", romanul complet al unei "mari constiinte", asa cum il numeste prefatatorul, m-a acaparat la o recitire atenta, fara prejudecati si resentimente dar mai ales dupa citirea si mai atenta a prefatei. 

Tocmai de aceea gandurile de astazi sunt ancorate in tot ceea ce am redescoperit in lectura aceastei bogate surse spre schimbare. O inedita si inestimabila comoara pe care cei aflati la varful puterilor separate ale statului ar trebui sa o cunoasca. Macar si pentru a se racorda la citatul interesant de inceput.

Totusi, constient ca timpul nu le permite introspectii de genul acesta si nici macar o autoevaluare critica a ceea ce vor sa para si nu sunt, am gasit o alta posibila sursa de meditatie pentru suflet, al LOR si al nostru, pe care o redau, prin copy-paste:

Psalmul 49 ((Catre mai marele cantaretilor. Un psalm al fiilor lui Core.) 

1. Ascultati lucrul acesta, toate popoarele, luati aminte, toti locuitorii lumii:

2. mici si mari, bogati si saraci!

3. Gura mea va vorbi cuvinte intelepte, si inima mea are ganduri pline de judecata.

4. Eu imi plec urechea la pildele care imi sunt insuflate, imi incep cantarea in sunetul harpei.

5. Pentru ce sa ma tem in zilele nenorocirii, cand ma inconjoara nelegiuirea potrivnicilor mei?

6. Ei se incred in avutiile lor si se falesc cu bogatia lor cea mare.

7. Dar nu pot sa se rascumpere unul pe altul, nici sa dea lui Dumnezeu pretul rascumpararii.

8. Rascumpararea sufletului lor este asa de scumpa, ca nu se va face niciodata.

9. Nu vor trai pe vecie, nu pot sa nu vada mormantul.

10. Da, il vor vedea: caci inteleptii mor, nebunul si prostul deopotriva pier si lasa altora avutiile lor.

11. Ei isi inchipuie ca vesnice le vor fi casele, ca locuintele lor vor dainui din veac in veac, ei, care dau numele lor la tari intregi.

12. Dar omul pus in cinste nu dainuie, ci este ca dobitoacele care se taie.

13. Iata ce soarta au ei, cei plini de atata incredere, precum si cei ce ii urmeaza, carora le plac cuvintele lor. - (Oprire)

14. Sunt dusi ca o turma in Locuinta mortilor, ii paste moartea, si in curand oamenii fara prihana ii calca in picioare: li se duce frumusetea, si Locuinta mortilor le este locasul.

15. Dar mie, Dumnezeu imi va scapa sufletul din Locuinta mortilor, caci ma va lua sub ocrotirea Lui. - (Oprire)

16. Nu te teme cand se imbogateste cineva si cand i se inmultesc vistieriile casei;

17. caci nu ia nimic cu el cand moare: vistieriile lui nu se coboara dupa el.

18. Sa se tot creada omul fericit in viata, sa se tot laude cu bucuriile pe care si le face,

19. caci tot in locuinta parintilor sai va merge si nu va mai vedea lumina niciodata.

20. Omul pus in cinste, si fara pricepere, este ca dobitoacele pe care le tai."

                                                 (http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/psalmi/49/)

Cu siguranta, merita multa meditatie spre ... schimbare. 

Mai ales ca provine din Cartea pe care se jura cu diferite ocazii mai mult sau mai putin spirituale.