Pentru ca astazi este sarbatoare si o sarbatoare mare, mi-am propus sa nu fac nci un fel de referire politica, sociala, economica. Dar pentru ca sunt un simplu cetatean care nu-si poate ignora amintirile si trairile, asa cum au fost ele de 50 de ani, de cand am depasit pe cei sapte de acasa, mi-am lasat gandurile sa calatoreasca inapoi, in timp (chiar daca depasesc limita "trecutului intunecat").
Mi-am amintit, astfel, cum ofiter fiind si trebuind sa plec la o tragere, intr-o iarna, in toiul noptii, m-am simtit "singur si neputincios" in fata a cinci sau sa-se "maidanezi" (caini vagabonzi in "epoca de aur") si nu am gasit alta solutie decat sa ma cocot pe un gard solid de beton pana a "trecut" urgia.
Mi-am mai amintit cum, trecuti in democratie si libertate, intr-o seara, tot de iarna, ma intorceam cu sotia dintr-o vizita cand, trecand peste un tomberon, schelalaitul unui pui a facut sa ne oprim si sa luam punga in care niste oameni iresponsabili (aveau cateaua in apartament) au arubcat proaspetii fatati, fara nici o remuscare. Puiul salvat, Cora, devenit "stapanul apararii" unei proprie-tati, ne-a intampinat peste ani cu detasare, bucurie si, culmea, cu ascultare.
Suntem o familie care iubieste animalele, in general si cainii, in special dar preferam ca animalele salbatice sa fie privite la gradina zoologica iar cele domestice in gospodariile proprietarilor. Cat priveste animalele de companie, le sta bine alaturi de stapani, in lesa (si, eventual, cu botnita daca sunt agresive). Asa am procedat noi cu Bobita, un boxer credincios care a lasat un mare gol atunci cand a murit.
Cand le spuneam fostilor colegi ca va exista, intotdeauna, sete de inavutire si parvenire, la cele mai inalte nivele si niveluri, eram considerat disident.
La putin catva timp dupa trecerea in rezerva s-a produs primul "boom" in devenirea milionara a "falitilor" nostri. Sursa, fierul vechi. Dezastrul l-am vazut, pe viu, trecand pe langa un fost combinat metalurgic din care nu rama-sesera decat caramizile si betoane inutilizabile.
Interesant, sau nu, activand intr-o organizatie neguvernamentala si partici-pand la diferitele sedinte de la "centru" am ramas consternat ca la nivelul anilor '90 ramasesera neaccesate fonduri PHARE substantiale, in comparatie cu tarile "fratesti" est-europene (se vehicula, atunci, ceva in jurul a cinci milioane de dolari). Si la fel de interesant si consternant, in acelasi timp, dupa o instruire in Danemarca pe "Masuri Active pentru Combaterea Somajului" (PAEM) si o baterie de cursuri pentru ONG-uri pe aceeasi problema, solutia Guvernului a fost crearea unor structuri administrative birocratice care nici nu ajuta, nici nu produc. Doar "contorizeaza" somerii beneficiari de ajutorul de nimic. Iar dupa aceea, potopul.
Mi-am mai amintit de zilele cand, facandu-mi planuri de pensionare (conform unei legi care, ulterior, a fost furata printr-o "artimetica" mai mult decat maidaneza), visam sa-mi cresc si eu nepotii decent. Dar a ramas doar un vis.
Ce sa mai spun?
Stau si acum in cumpana. Pe cine sa mai cred?
Si stand asa si cugetand astazi, intr-o mare cumpana existentiala pentru noi, simplii cetateni, mi-am adus aminte de Cartea Cartilor si invataturile ei.
Pentru tot ce urmeaza sa se intample, fie bine fie rau, mesajul redat la inceput este mai mult decat relevant.
Dar de aceea stau si cuget, in cumpana: mai poate discerne cineva cine sunt cei buni si cine cei rai?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu