Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.
Dar când știu c-o să vă-nghețe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristețe
Iremediabilă..."
Asa isi incheie, frumos, George Topirceanu nemuritoarele "Rapsodii de toamna".
Probabil mult mai urat se va incheia, pentru noi romanii, toamna care abia incepe sa-si mijeasca "boarea" si asta tocmai pentru ca vine o iarna mai mult decat imprevizibila sau, mai bine zis, mai mult decat PREVIZIBILA.
Gandurile de astazi sunt legat de un film revazut recent, "Minus 25 grade", unde o iarna tipica sudului artic este depasita atipic pentru oameni, in general si pentru romani, in special, de un echipaj canin lasat fara intentie "in voia soartei". Totusi nu filmul, in esenta lui, m-a frapat, cu toate ca merita atentie. Macar pentru o expresie pe care am retinut-o si care merita retinuta (o redau din memorie): "trebuie sa-ti continui cautarea pana cand iti vei linisti constiinta".
Ce m-a indemnat spre aceasta postare priveste EXTRAORDINAREA COABITARE a unui grup de 6 caini, aflat in primejdie de moarte si care, depasindu-si conditia de animal de prada, reuseste sa supravietuiasca folosind strategii si tactici tipic umane. Da, uimitor sau nu, depasind disensiunile de haita si de ierarhie si "ascultandu"-si liderul "FOCUSAT" DOAR SPRE BINELE GRUPULUI, ramasita atelajului abandonat, practic, mortii trece cu bine cele 6 luni de iarna teribila din Antarctica.
Ca a fost sau nu real, nu stiu si nici nu mi-am propus sa aflu pentru ca filmul, in esenta lui, este mai mult decat un film. ESTE O LECTIE. De supravietuire si de SACRIFICIU.
Dar sa ma intorc la noi, romanii si la atat de fragila coabitare care, desi semnata si parafata, da deja semne de caducitate.
Ma uit cu ingrijorare la modul in care se sicaneaza, se persifleaza si, nu in ultimul rand, se ridiculizeaza vremelnicii ocupanti ai celor doua palate "cu impact" in administrarea "mosiei" (cred ei) numita Romania si nu inteleg de ce nu invata nimic din realitatea inconjuratoare, si chiar "din lumea celor care nu cuvanta". Ma uit cu ingrijorare la aliantele care, parca, nu-si mai suporta elementele constitutive, la puterile separate ale statului care servesc orice interese numai cele ale poporului nu.
Si prevazand ca vine o iarna grea, care ne va lua prin surprindere ca de fiecare data si, vorba versurilor sus-mentionate, ma apuca o tristete IREMEDIABILA, asa cum devine si coabitarea care da rateuri peste rateuri si a carei factura va fi platita, tragic si inrobitor, de acelasi popor care tot asteapta "luminita de la capatul tunelului".
Caci politicienilor nu le pasa de nimic, liderii se hacuiesc intre ei iar tacticile si strategiile aplicate vizeaza, mai mult, implinirea mortalului slogan "dezbina si stapaneste" in scop propriu-partinic decat pentru binele national.
Cum sa supravietuiesti acestor conditii?
Ar trebui sa invatam cum. O lectie ne-a dat-o filmul la care am facut referire. Altele se pot gasi in studiile universitare, postuniversitare si de doctorat care, din pacate, nu ne ajuta cu nimic in cotidianul mileniului trei.
Mai este una care, desi facila, nu prea este luata in seama. Dar eu o redau, pentru mi se pare mai mult decat relevanta:
"Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă
Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, pentru că Eu sunt blând şi cu inima smerită, şi astfel veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!
Căci jugul Meu este bun, iar povara Mea este uşoară."
http://www.bibleserver.com/text/NTR/Matei11
Interesanta reteta de supravietuire, nu ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu