In conjunctura actuala si pentru cate mi-a fost dat sa indur, dupa mizeria cu votarea unei legi controversate in decembrie 2010, situatia prezenta a unei anume familii si personalitati, practic in cadere libera, ar trebui sa ma bucure.
Nu este asa, cum nu ma bucura nici reactiile (sau anumite reactii) si nici lipsa lor din partea altor personalitati si institutii abilitate.
Dupa acel decembrie insangerat, cand marea majoritate a fostilor mei colegi sau camarazi au aclamat o condamnare la moarte, in ziua sfanta a sarbatoririi Nasterii Domnului (ce sa faci, asa este cand conduc liber-cugetatorii), nu prea am avut multe momente de bucurie "cetateneasco-patriotica".
Caci, foarte pe scurt, mineriadele m-au invatat, la timpul lor, ca este mai bine "sa muncesti si sa nu gandesti", guvernarea Conventiei ca "securitatea a subminat democratia si a invins" iar pentru a "trai bine" este mai bine sa emigrezi decat sa ajungi sa constati ce implicatii au anumitre glume gen "Adriane nici nu stii cat de mic incepi sa fii".
Toate astea nu m-au bucurat, cum nu m-a bucurat nici situatia, criticata de majoritatea, in care am parasit un serviciu din mult mai multe cauze decat s-ar fi putut vedea asa, superficial, la momentul respectiv.
Am avut, insa, sansa sa cunosc si alte "dimensiuni", intre care si cele spirituale.
Si asa am aflat multe relevante si raspunsuri la "intrebarile vietii", intre care si faptul ca "cine sapa groapa altuia cade el in ea" nu este un vechi proverb romanesc ci o invatatura ce isi are sorgintea in Cartea Cartilor.
Tot acolo, in indrumarul pe care alesii si numitii nostri al trebui sa-l studieze cu mai multa atentie, se afla si urmatorul mesaj, care ar trebui sa dea de gandit multora din cei care, pribabil, jubileaza acum:
"Nu te bucura de caderea vrajmasului tau si sa nu ti se inveseleasca inima cand se poticneste el" (Prov.24:17)
De asta nu ma bucura "speta" cu care suntem confruntati, ca tara si natiune manipulata, dezinformata si dezorientata nu doar de cei care ne conduc ci si de prietenii nostri externi care, chipurile, ne sprijina dar impun niste standarde si cerinte la care trebuie sa vegheze si sa se raporteze doar simplii cetateni. Caci asa reiese din involburata realitate pe care trebuie sa o suportam, pentru ca am vrut democratie.
Si la ce mi-ar folosi bucuria?
Proverbul de inceput, la fel de plin de intelepciune, ne arata ce inseamna si ce presupune bucuria: munca, curaj, sacrificiu. Caci pentru a putea culege o perla, de care sa te bucuri, ai nevoie de toate trei si mai mult decat atat.
Dupa aproape un sfert de veac de democratie originala se demonstreaza ca, inca, nu am invatat nimic despre libertate si democratie. Doar ca perversitatea, inclusiv cea politica, nu are frontiere, orientare sau coloratura.
Poate fi acesta motiv de bucurie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu