Ce poate defini mai mult un om: o functie, o declaratie, un gest sau, pur si simplu, o traire frumoasa?
Dupa parerea mea, toate la un loc si, inca, multe altele dau pretuire unui om, ca in poemul "Daca", pe care-l am si eu ca motto, langa alte cateva nestemate de intelepciune.
Astazi, departe de a ma mai uita la "zbuciumul" mioritic interminabil, intre care se remarca nu numai disputa continua si mult mediatizata intre doua personaje "de top" (?) dar si "realitatile" cu care se confrunta anume persoane care, nefericit, au uitat ca "totul se plateste", m-am oprit la aceasta dilema a existentei noastre.
Doua, ba chiar trei sunt "subiectele" care m-au "intaratat" spre unealta de scris, o hotarare, un gest si ... o traire.
Am privit, cu mare satisfactie cum un grup de tineri, intre care si produsul pur romanesc Simona Halep au fost numiti ambasadori ai turismului romanesc. Aceasta "speta" ar trebui sa le dea mult de gandit si celor care au promovat "frunza" in locul valorilor dar si viitorilor guvernati, politicieni sau "elite", reale sau inchipuite, care ar trebui sa inteleaga ce inseamna sa "simti si sa traiesti romaneste".
Cu uimire am privit un gest care, asa cum spuneau comentatorii, a facut inconjurul globului.
Aflat la el acasa si favorit al Openului australian, l-am vazut pe celebrul Neil Robertson aruncand prosopul in finala pierduta cu, la fel de celebrul, Judd Trump. Modul in care a primit infrangerea demonstreaza o "clasa" pe care mioriticii nostri "elitisti" ar trebui sa o mai "caute" inclusiv la o masa de snooker, asa cum spuneam cu multe postari in urma.
Ce m-a determinat, insa, mai mult spre postarea de astazi este povestirea "Tovarasii", citita ieri, asa cum spuneam, "Din lumea celor care nu cuvanta".
Departe de a o compara cu o alta "luminita" veche, "Intrebare si raspuns", povestirea respectiva releveaza ca inseamna o adevarata tovarasie.
Nu o "descifrez" aici, caci merita citita ci vreau, doar, sa evidentiez esentialul.
Relatia dintre un plugar si boii lui, situatie tipica vremii cand a fost publicat volumul (si, din nefericire atipic de tipica pentru cotidianul satului romanesc al mileniului trei) poate parea irelevanta. Dar, dupa ce "stapanul", cu caracteristica hotarare a taranului lovit de soarta si de exploatare (situatie care ar fi trebuit, de mult, eradicata) gaseste cu cale ca, in arsita zilei, fara nici o umbra in jur, sa se odihneasca, gestul animalelor, chinuite si "exploatate", la randul lor, mi se par mai mult decat relevant.
Boii, dupa ce si-au primit "portia de hrana si apa" care nu i-a saturat, gasesc ca este foarte normal sa se aseze intre soarele arzator si stapanul lor, pentru a-i oferi acestuia o umbra mult-odihnitoare si dorita de care aveau, cu totii, atata nevoie.
Cum vad ca tot ce se intampla in lumea noastra mioritica seamana atat de mult cu acest stapan care-si "exploateaza" animalele, pentru ca trebuie sa supravietuiasca, ma gandesc cum noi, simplii cetateni redusi la niste simple unelte de noii exploatatori, rabdam si le asiguram, din patru in patru ani si nu numai, "umbra" necesara perpetuarii politicii mioritice, luptei total nedemocratice dintre puterile separate ale statului si, din pacate, exceselor de tot felul, care arunca Romania in perioada de trista amintire a aparitiilor mai sus mentionate.
Imi dau seama ce "haraso tovarasie" ni s-a implementat, postedcembrist si incerc sa schimb "macazul", asa cum sugereaza citatul de la inceput.
Caci povestea nu mai spune si daca stapanul si-a adus aminte de gestul "de umanitate" facut de tovarasii sai.
C-asa-i omul, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu