Pentru ultima zi a acestui "Cuptor" atat de capricios (nu-i vorba ca aici, pe litoral, am cam fost ocoliti, inca, de "fenomene extreme"), ma opresc la o poezie veche, trista dar de mare actualitate completata de o "remarca" mult mai veche care ar putea fi, cred, "panaceul" de care avem nevoie pentru eliminarea starii pe care versurile respective o sugereaza dar, din nefericire, uitata (sau pierduta ?) acolo, undeva intre "metehnele vremii".
Eu am meditat la cele doua subiecte si asa am gasit citatul de inceput care ma obliga si ne obliga, in marea incercare pe care viitorul ne-o pregateste.
Le redau, prin copy-paste, fara nici un alt comentariu:
"La noi sunt codri verzi de brad
Si campuri de matasa,
La noi atatia fluturi sunt
Si-atata jale-n casa.
Privighetori din alte tari
Vin doina sã ne-asculte,
La noi sunt cantece si flori
Si lacrimi multe, multe...
Pe bolta, sus, e mai aprins
La noi, batranul soare,
De când pe plaiurile noastre
Nu pentru noi rasare...
La noi de jale povestesc
A codrilor desisuri
Si jale duce Muresul,
Si duc tustrele Crisuri.
La noi nevestele plangand
Sporesc pe fus fuiorul,
Si-mbratisandu-si jalea
Plang si tata, si feciorul.
Sub cerul nostru-nduiosat
E mai domoala hora,
Cãci cantecele noastre plang
In ochii tuturora.
Si fluturii sunt mai sfiosi
Când zboara-n zari albastre,
Doar roua de pe trandafiri
E lacrimi de-ale noastre.
Iar codrii ce-nfratiti cu noi
Isi infioara sanul
Spun ca din lacrimi e-mpletit
Si Oltul, biet, batranul...
Avem un vis neimplinit,
Copil al suferintii,
De jalea lui ne-au raposat
Si mosii, si pãrintii...
Din vremi uitate, de demult,
Gemand de grele patimi,
Desertaciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi..."
La noi atatia fluturi sunt
Si-atata jale-n casa.
Privighetori din alte tari
Vin doina sã ne-asculte,
La noi sunt cantece si flori
Si lacrimi multe, multe...
Pe bolta, sus, e mai aprins
La noi, batranul soare,
De când pe plaiurile noastre
Nu pentru noi rasare...
La noi de jale povestesc
A codrilor desisuri
Si jale duce Muresul,
Si duc tustrele Crisuri.
La noi nevestele plangand
Sporesc pe fus fuiorul,
Si-mbratisandu-si jalea
Plang si tata, si feciorul.
Sub cerul nostru-nduiosat
E mai domoala hora,
Cãci cantecele noastre plang
In ochii tuturora.
Si fluturii sunt mai sfiosi
Când zboara-n zari albastre,
Doar roua de pe trandafiri
E lacrimi de-ale noastre.
Iar codrii ce-nfratiti cu noi
Isi infioara sanul
Spun ca din lacrimi e-mpletit
Si Oltul, biet, batranul...
Avem un vis neimplinit,
Copil al suferintii,
De jalea lui ne-au raposat
Si mosii, si pãrintii...
Din vremi uitate, de demult,
Gemand de grele patimi,
Desertaciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi..."
(http://www.poezie.ro/index.php/poetry/31703/Noi)
si
| 15 Ferice de poporul care stă astfel! Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! | 15 Au fericit pe poporul care are aceste bunatati. Dar fericit este poporul acela care are pe Domnul ca Dumnezeu al sau. |
(http://www.ebible.ro/biblia/paralel/cornilescu-ortodoxa/psalmi/144/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu