Despre ... o alta alegere

„Plânge-te mai puțin, respiră mai mult; vorbește mai puțin, spune mai multe; urăște mai puțin, iubește mai mult și toate lucrurile bune sunt ale tale.” — Proverbe suedeze

M-am tot gandit zilele acestea la o situatie, pe cat de mediatizata, pe atat de controversata cu care suntem confruntati de ceva timp: relatia de familie.

Iar gandurile au plecat nu de la "speta derobarii" ci de la ceva mult mai simplu, relevat intr-un film interesant, "Fratii": relatia indestructibila dintre doi pui de tigru ajunsi, datorita "soartei" sa se confrunte intr-o arena mortala pentru luptele cu animale. Nu povestesc filmul si nici nu-l analizez caci, nu-i asa, este doar un ... film.

Viata bate, insa, filmul si de aceea, in aceasta perioada de pauza, am cautat sa-mi dau seama care sunt simtamintele unui om confruntat cu greaua problematica a alegerii, din "speta". Asa, am inceput sa caut oarece dovezi care sa sustina o anume atitudine pe care am fazut-o pe "sticla" sau sa inteleg ce poate fi in tainitele ascunse si nepatrunse ale sufletului, unde doar constiinta are acces.

Sincer, am inceput de la ceva care acum poate fi contestat, dar trebuie luat in seama: acel "dosar de cadre" pe care si eu, ca multi, foarte multi dintre cei de varsta noastra l-au completat, atunci cand "au aspirat" spre o functie mai "inalta". Si mi-am adus aminte ca intre cei de care a depins "alegerea" sau "respingerea" au fost si multe rude, unele foarte apropiate, altele mai departate dar mai mult decat importante pentru noi, chiar daca nu le-am cunoscut pe deplin.

Nu stiu astazi cum este, dar cred ca nu s-a prea modificat "selectia". Poate doar "directia". Aici n-ai cum sa te derobezi.

M-am dus putin in istoria mai recenta sau mai veche. Doua sau trei exemple mi-au "focusat" gandurile.

Experienta dramatica a familiei Kennedy ar fi unul. Viata si moartea celor doi frati, John si Robert poate fi un "studiu de caz" in "speta".

Fac un salt enorm pana in Roma antica unde, in Senat, s-a pus acea intrebare celebra "Si tu Brutus ?" si ma opresc tot in antichitate unde traditia istorica are o poveste foarte interesanta despre intemeierea "Cetatii eterne", legenda lui Romulus si Remus.

Apoi, am incercat sa ma opresc la o alta "speta" celebra si nu numai, povestea biblica,"antologica", a lui Cain si Abel.

Multe ar fi fost de spus si poate as fi spus daca, din obisnuinta, nu as fi dat peste un articol care mi-a dat peste cap toata "intreprinderea".

Il redau, prin copy-paste, pentru ca merita citit si pentru ca reprezinta, din pacate, un efect al acelei derobari despre care se tot vorbeste dar nu se face nimic, caci solicita o alta alegere:

"În acest an, la Arenele BNR din Bucureşti s-a organizat primul turneu WTA din România. În contextul în care Simona Halep ocupă locul trei mondial şi, pe lângă ea, ţara noastră are încă cinci tenismene în prima sută, e evident că România merită să se bucure de acest privilegiu. Totuşi, există şi un număr destul de însemnat de persoane din public care nu fac deloc cinste sportului alb.

Obligaţiile morale pe care le are spectatorul faţă de tenismeni nu sunt deloc numeroase: el trebuie să păstreze liniştea în timpul schimburilor, să nu se plimbe prin tribună şi să manifeste respect faţă de aceştia. Cine a asistat la vreunul dintre meciurile de la Bucharest Open poate confirma că niciuna dintre acestea nu a fost îndeplinită.

Aproape fiecare game a început cu întârziere de câteva zeci de secunde pentru că spectatorii ignorau cu nonşalanţă recomandarea arbitrului, care suna în felul următor: “Please take your seats”. După fiecare pauză, minimum trei grupuri de persoane se plimbau ca pe bulevard prin tribună, ceea ce ar fi distras atenţia jucătoarelor.

Cel puţin o dată pe set, ringtone-ul unui telefon mobil răsuna pe Arena Centrală. Recomandarea arbitrului era ca acestea să fie închise (ceea ce nu este absolut necesar), însă activarea modului silenţios ar fi fost suficientă. Totuşi, unii spectatori nu s-au deranjat să facă nici măcar atâta lucru.

De multe ori, înainte ca punctul să se fi încheiat, din tribune se auzea o serie prelungită de onomatopee sau aplauze care le deranjau pe ambele jucătoare. Probabil din respect pentru publicul care a venit să le susţină, româncele nu au reclamat acest aspect, însă jucătoarele străine nu au avut nicio reţinere în a o face, pe bună dreptate.

După ce Indy De Vroome (locul 190 mondial) a greşit un prim serviciu în meciul cu Halep, o voce proeminentă din tribună a strigat: “One more!”. Simona a demonstrat că poate învinge orice adversar prin forţe proprii, cu atât mai mult unul de pe locul 190. În glumă sau nu, să te rogi în gura mare ca olandeza să greşească e ridicol şi, mai presus de orice, e o dovadă clară de lipsă de respect pentru adversar, care nu face cinste publicului românesc.

Mai rău, la o minge trimisă de adversara Monicăi Niculescu, bulgăroaica Kostova, unul dintre spectatori a strigat “aut!”. Neştiind că această voce nu a venit de la unul dintre arbitrii de tuşă, aceasta s-a oprit pentru câteva fracţiuni de secundă, ceea ce a condus la pierderea punctului.

La toate acestea se adaugă şi câteva lucruri “de fineţe”, nu la fel de grave, dar care ar fi de preferat să fie evitate: aplaudarea unei greşeli neforţate a adversarului sau protestarea la deciziile arbitrului.

Evident, există şi o bună parte a publicului care se comportă civilizat, însă nici numărul celor care se încadrează în categoriile de mai sus nu este neglijabil. Din păcate, aceste manifestări ale unor persoane care confundă arena de tenis cu stadionul de fotbal dăunează grav imaginii generale care se formează despre iubitorul de tenis din România.

Articol publicat în revista GQ Romania, parte a Mediafax Group"

(http://www.gandul.info/puterea-gandului/merita-acest-public-din-romania-un-turneu-wta-ce-am-vazut-la-arenele-bnr-12930969)

Privind in jur si in constiinta mea, mi-am dat seama cat de grea este aceasta alta alegere pe care fiecare dintre noi trebuie sa o faca, cand este confruntat cu el insusi si cu efectele care, nefericit, se rasfrang si asupra celor de langa noi.

Si m-am oprit la proverbul de inceput care spune mai mult decat o mie de conferinte de presa anoste, incolore, insipide si fara nici o ...concretizare.

Sau ... orice altceva de fatada.