RECUNOŞTÍNŢĂ s.f. Aducere aminte cu dragoste, cu devotament a unei binefaceri primite; gratitudine. [< recunoaşte, după it.riconoscenza, fr. reconnaissance].
Am ales acest subiect deoarece gandurile pe care le-am avut ieri au fost legate de un film de exceptie, pentru mine, aparut in 1967, To Sir, with Love.
Daca nu l-ati vazut redau, pe scurt, cateva referinte gasite pe net:
"Mark Thacheray este profesor de istorie. El preda la scoala patronata de Horace.Are o clasa de adolescenti rasfatati, duri, copii de parinti neglijenti si plini de ura pe semeni. Wilsie este sef de banda , care se bate cu altii. El este frate cu Arch. In aceeasi clasa este si ELvis al carui mama este alcoolica. Rebecca este prostituata. Nici colegii lor, La Verne, Lynn si ceilalti nu stau pe roze cu viata lor. La inceput copiii sunt brutali, se bat in clasa, arunca diferite obiecte si galagia este in toi. Profesorul ce tocmai se pensionase la o alta scoala, Mark , reuseste sa patrunda in sufletul lor, sa-i indrume si sa le calauzeasca pasii adolescentei , sa-i faca sa-si regaseasca inocenta tineretii , trecand prin diferite etape si momente critice..." (http://www.cinemarx.ro/filme/To-Sir-with-Love-Domnului-profesor-cu-dragoste-9812.html, care acorda filmului nota 7.6/10).
"Poitier, ca profesor aterizat în cea mai cruntă şcoală de cartier, reuşeşte cu şarmul şi talentul său actoricesc să convingă în acest rasial free-cinema flower-power. Pe tema aceasta s-au făcut nenumărate variante până în prezent, dar etalonul rămâne, totuşi, filmul de faţă.
"Filmul aspiră la un realism social justificat de frecventele aluzii la prejudecăţile rasiale, la familiile destrămate, la clasele cu echipament şcolar insuficient şi aşa mai departe. Dar soluţiile pe care le oferă suferă de un optimism facil asemănător celor mai utopice cântece folk. Toţi elevii au inimi de aur, toţi aspiră să se autoperfecţioneze, toţi vor ca dl. profesor să-i aprobe."-MonthlyFilmBulletin-1967" (http://www.port.ro/domnului_profesor,_cu_dragoste_to_sir,_with_love/pls/fi/films.film_page?i_film_id=35081, care acorda nota 9.3/10).
"Filmul aspiră la un realism social justificat de frecventele aluzii la prejudecăţile rasiale, la familiile destrămate, la clasele cu echipament şcolar insuficient şi aşa mai departe. Dar soluţiile pe care le oferă suferă de un optimism facil asemănător celor mai utopice cântece folk. Toţi elevii au inimi de aur, toţi aspiră să se autoperfecţioneze, toţi vor ca dl. profesor să-i aprobe."-MonthlyFilmBulletin-1967" (http://www.port.ro/domnului_profesor,_cu_dragoste_to_sir,_with_love/pls/fi/films.film_page?i_film_id=35081, care acorda nota 9.3/10).
Fara sa fac analogie cu blogul dlui Dancu, care abordeaza acelasi titlu de film, dar in cu totul alt context, am sa incerc sa explic de ce aceste ganduri.
Reflectand la starea natiunii, pe care dl Ponta ar fi trebuit sa o prezinte Parlamentului - dupa afirmatiile recente ale lui C. Preda - si la interviul acordat de dl Tariceanu si prezentat la emisiunea "Ora Regelui", am fost uimit ca cei amintiti, la fel ca toti politicienii (era sa scriu politrucii si cred ca nu greseam) au, fara discriminare, un singur gand: bunastarea si prosperitatea poporului. Uimirea este cu atat mai mare cu cat, fata de afirmatiile facute "pe sticla", in fata microfonului, realitea recenta ne-a demonstrat totalul contrariu, poporul fiind ultimul la care se gandesc TOTI alesii si numitii constitutional.
In context cu aceasta cruda realitate, m-am gandit cat de bine semanam noi, poporul, cu o clasa de liceu. Suntem un grup mai mult decat dificil, diferiti in tot ceea ce inseamna unicatul uman, dar uniti de conjuncturi si interese care, vrem sau nu, ne amintesc de clasa profesorului Mark. In clasa noastra sunt tocilari dar si "baieti destepti", recalcitranti dar si "executanti exemplari", prostituate de toate felurile, bisnitari si "oameni de bine", tot spectrul scolar pe care-l gasim si astazi in orice clasa liceala, indiferent de conditia si "rafinamentul" acestei institutii. Si, asemenea clasei respectivului profesor, ne "dam in petec" atunci cand lumea se asteapta mai putin.
Din nefericire, liceul nostru - oricat de elevat ar fi el - are un mare handicap.
Ca si elevii, profesorii sunt un grup TOTAL ETEROGEN care, parca, a fost prins cu arcanul si pus sa educe "adunatura" nedorita si imposibila.
Astfel, profesorii de stiinte legislative sunt depasiti de situatia concretului cotidian si, in loc sa se gandeasca la lectii, se gandesc numai la "aranjamente proprii" votandu-si, la unison, toate beneficiile pe care, ei insisi, si le aroga.
Profesorii de economie si management, incercand sa aplice toate experientele gasite si vazute in alte scoli, dau rateuri dupa rateuri, nereusind sa predea adevaratele baze ale economiei reale ci, atat in teorie dar mai ales in practica, sa demonstreze ca scopul principal pentru ei este desavarsirea in "mismasuri" si masinatiuni cu comisioane cat mai grase pentru buzunarul propriu, elevii "furand" meseria pe marele teren al coruptiei si evaziunii generalizate.
Profesorii de drept, incurcati in paienjenisul de acte normative care se schimba dupa vointa celui care comanda "ciocu' mic, ca acum suntem noi la putere", nu gasesc nici ei "luminita de la capatul tunelului", incurcand elevii cu notiuni seci si mai mult decat abstracte dar, in subsidiar, punandu-si cu claritate parerea atunci cand interesele lor sunt in joc.
Profesorii de spiritualitate exista, dar lipsesc cu desavarsite in clasa noastra demonstrand, fara tagada, ca exista o totala separatie intre spiritualitate si stat, atunci cand sunt in discutie problemele elevilor. Cand se pune problema supravietuirii lor materiale, sunt mai mult decat legati de regulile si legile care le apara drepturile.
Celelalte categorii de profesori sunt si ele mai mult sau mai putin implicate in educarea "recalcitrantilor", in functie de interese patrimoniale si personale si, nu in ultimul rand, de relatiile internationale cu care se lauda, mai ceva decat insusi Baronul Munchausen.
In fine, DIRIGINTELE clasei uneori aclamat, alteori contestat, este intr-un continuu balet "pedagogic". Cocotat intr-o functie care-i cere, imperativ, sa coordoneze si sa medieze, se substituie de cele mai multe ori tuturor profesorilor si, datorita legaturilor personale si oculte pe care le are cu Inspectoratul Central sapa, manipuleaza si dezbina pentru a nu-si pierde pozitia. Si in loc sa se intereseze de soarta elevilor sai se intereseaza de orice altceva poate sa-i ostoiasca poftele.
Gandindu-ma la tot acest tablou al Cancelariei noastre nationale mi-a aparut in minte idea legata, tocmai, de finalul filmului amintit si intrebarea care-i urmeaza.
Dupa lungi si solicitante ore si momente educative, dupa controverse, dispute si chiar conflicte, Mark reuseste sa redea elevilor sai adevaratul caracter al unui licean cu aspiratii, dorinte si idealuri normale. In final, la banchetul de sfarsit de an, Mark este raspatit cu o extraordinara surpriza care, de fapt, da si titlul filmului: melodia si inegalabilul moment al despartirii ii este dedicat direct, Domnului Profesor, cu dragoste !
Cui i se poate adresa, in Romania, aceasta gratitudine, aceasta aducere aminte, cu dragoste ?
Din pacate, consider eu, Cancelaria noastra nu are o asemenea personalitate.
Exista o Personalitate, si nu ma refer la Divinitate, care ar putea sa primeasca aceasta recunostinta nationala. Din pacate, momentan, Ea nu face parte, inca, din cancelaria in discutia.
Dar nu este prea tarziu sa faca !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu