Nu vreau sa comentez aici si acum modul in care s-au facut repartitiile in colegii, cum s-au facut fuziunile, cine este pro sau contra unui asemenea candidat sau cum s-au lansat, in plina sarbatoare spirituala, faimoasele personalitati deja persiflate in media. Amintesc numai de o emisiune a unui post de radio care facea analogia dintre acestea si zodiacul chinezesc si. in special, cu un presupus zodiac animalier romanesc.
Gandurile de astazi sunt rezultatul unor reflexii "de tura", desprinse dintr-un film antologic, cu tematica legata de speta electorala, neinceputa insa, din 2012. Redau un scurt comentariu preluat din http://www.cinemagia.ro/filme/titanic-vals-titanic-vals-3030/:
"Destinul unui om obişnuit şi onest intrat, fără voie, în malaxorul electoral al vieţii politice româneşti interbelice, care-l manipulează aducându-l în starea devictimă. Ecranizare dupa piesa cu acelasi nume de Tudor Musatescu.
Admirator al operei caragialiene, Tudor Muşatescu reia subiectul vieţii politice româneşti din perioada interbelică. Cu “Titanic-Vals” (1932), Muşatescu a marcat un moment important în literatura noastră (1932), moment care venea să ridice prestigiul dramaturgiei naţionale şi să atragă interesul publicului pentru repertoriul românesc. O frescă a provinciei autohtone aflată în fierberea campaniei electorale parlamentare.
Autorul urmăreşte destinul unui om obişnuit şi onest (Spirache Necşulescu), funcţionar modest la prefectură, om cu familie grea. O neaşteptată moştenire de 50 de milioane de lei îl aruncă pe un traseu de destin, la care nu gândise niciodată. Împotriva propriei voinţe, omul se vede antrenat în manevrele politicianiste locale. Autorul îl antreneazǎ pe blândul si onestul Spirache
într-o rotaţie existenţială de 180 de grade faţă de vechiul său fel de trai. Protipendada politică a urbei, dar şi familia sa mânată de interese meschine, egoiste, animată de o uriaşă dorinţă de parvenire îl presează să intre în politică pentru un post de deputat. Obligat să ţină un discurs politic, în stilul demagogic obişnuit în asemenea împrejurări, Spirache spune de la balconul Primăriei, cu sinceritate, că nu poate promite nimic concetăţenilor săi şi ca deputat “nu va face nimic”.
Sinceritatea vorbitorului cucereşte corpul electoral, săturat de minciuni. Exuberanţa alegătorilor este imediat confiscată de lichelele politice ale oraşului, care îl aplaudă, considerând succesul lui Spirache ca fiind o performanţă a şmecheriei lor. Având imaginea corectă a unui viitor social, în care nu-şi găseste locul, Necşulescu e dezamăgit. Are sufletul frânt contemplându-i pe cei din jurul său, debordând de fericire cu gândul la avantajele extraordinare ce-i aşteaptă.
Birlic realizează în film un rol de zile mari! Plecând la Bucureşti cu trenul, de la fereastra vagonului, Spirache al său are un zâmbet ciudat, care anunţă, parcă, o surpriză…"
Am subliniat, in rosu, ideile importante din care s-au nascut gandurile de astazi deoarece ele reprezinta, peste ani, caracteristica principala a clasei noastre politice, indiferent de culoare, titlu sau doctrina. A inceput seria promisiunilor care, desi fara acoperire, vor atrage ample si demagogice dezbateri. A inceput caruselul "etalarii" talentelor si, fara nici o remuscare fata de pompoasele si exageratele ditirambe, a inceput "balciul personalitatilor". Ma opresc de la a nominaliza, pentru ca Oscarul romanesc in domeniu nu ar incape in cadrul acestor simple ganduri.
Ce nu am auzit inca si, cu siguranta, nu voi auzi este o pozitie asemanatoare cu cea a dlui Spirache, din filmul sus-amintit.
Onestitatea si moralitatea, desi prezente in bunul simt romanesc, lipsesc cu desavarsire din bagajul, de 7 (sapte) ani de acasa, al politicienilor nostri. Si, copiindu-l mereu pe Caragiale, aceasta clasa, care se vrea reprezentativa, vorbeste frumos, cu subiect si predicat, de "... oneste bibere" uitand, in realitate, ca maxima latina spune: “honeste vivere, neminem laedere, suum cuique tribuere” (să trăiești cinstit, să nu păgubești pe nimeni, să dai fiecăruia ce e al său).
Cu aceasta stare de fapt, care precede inceperea unei campanii electorale ce, probabil, nu se va deosebi, cu nimic, de cele anterioare, gandurile mele s-au oprit tot la "epoca Caragiale" unde, tot in acea piesa "de top" O SCRISOARE PIERDUTA, mofluzii, POPORUL, "curat mofluji", raman SINGURII perdanti, inselati, pagubiti, dezamagiti. Pentru ca acum, ca si atunci, INTERESELE LOR conteaza, vorba lui G.B. si nu ale electoratului, ale poporului (ERA SA SCRIU PROSTIMII, dupa cum EI isi considera, in realitate, electoratul).
Caci, "Oneste bibere !", nu-i asa ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu