duminică, 7 octombrie 2012

Utopii de toamna-iarna

Va aduceti aminte de Ca$$a Loco
Este un grup muzical romanesc care, intre alte melodii, are si una intitulata ETERNA SI FASCINANTA ROMANIE. Pentru cei care nu-si mai amintesc melodia, YouTube le-o prezinta gratis. In esenta, este vorba de un vis pe care l-au avut aproape toti romanii cand au crezut ca se poate sa se traiasca mai bine.

Numele Martin Luther King Jr. va spune ceva?
A fost un pastor baptist nord-american, activist politic, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din S.U.A. A organizat și a condus marșuri în favoarea dreptului la vot, pentru desegregare rasială și alte drepturi civice elementare pentru cetățenii de culoare nord-americani. Cele mai multe astfel de legi, și anume Civil Rights ActVoting Rights Act, au fost promulgate sub președinția lui Lyndon B. Johnson. În timpul unui marș pentru libertate a pronunțat unul dintre cele mai celebre discursuri: I have a dream (Am un vis) (redare dupa Wikipedia).


Am ales aceste doua referinte din simplul fapt ca meditand, asa cum se intampla in timpul lungilor ore de paza, la situatia cotidiana cu care suntem confruntati, in mintea mea s-au nascut cateva idei care, din pacate, nu erau departe de versurile melodiei sus-mentionate. 
O utopie curat mioritica, unde T.B. era in stransa relatie de coabitare cu opozitia, PDL-ul isi recunostea greselile si se caia de raul facut, legile date cu fraudarea numarului votantilor erau abrogate, toate "capusele" si toti "baietii destepti" erau hotarati sa-si puna "furaciunile" in slujba poporului, poporul era cu adevarat suveran, iar dl. Voiculescu nu mai avea nimic cu nimeni, nici cu dl Ponta. Partidele hotarasera sa formeze un guvern de uniune nationala pentru a scoate tara din criza U.E. era, cu adevarat democratica, iar S.U.A. isi cereau scuze ca mizerabilii sai bancheri au produs acest dezastru iar cei vinovati erau pedepsiti exemplar. 
M-a trezit la realitate ceva care suna ca ultimul apel din melodie. Cu singura deosebire ca, fiind de serviciu, nu puteam sforai. Eram treaz, nu dormeam.

Trezirea aceasta la realitate mi-a adus aminte de cel de al doilea exemplu pe care l-am amintit.
A fost odata un lider adevarat, un om cu puternice convingeri sociale, spirituale si politice care s-a hotarat sa treaca peste orice obstacol, pentru a-si atinge telul vietii sale. Ca sa intareasca idealurile a afirmat, la un moment dat, cu putere: AM UN VIS.
Pentru acest vis a fost in stare sa mobilizeze sute de mii de oameni la mitingurile pe care le organiza, semanand teama printre conducatorii vremii, in special printre cei care propovaduiau discriminarea rasiala.
Un sfarsit tragic ii era, insa, destinat, deoarece "minti intunecate" i-au hotarat moartea, marele lider fiind, din nefericire, asasinat.

De ce am ales aceste doua exemple?
Pana acum, se pare, am avut numai "dreamer"-i ca cei prezentati de formatia amintita la inceput. Din nefericire si cei actuali tot visatori, de acelasi tip, sunt.

A venit toamna si odata cu ea toate consecintele care decurg din schimbarea anotimpurilor. Se apropie alegerile parlamentare si visele, inca, nasc utopice scenarii care ne influenteaza si pe noi. Aceste utopii sunt periculoase deoarece, mai mult ca oricand, ne induc realizari irealizabile (vezi cazul mult mediatizatei privatizari), fara viziune. Si Romania nu are nevoie de asa ceva.

Romania anului 2012 are nevoie oameni vizionari, de cei care stiu si accepta sacrificiul, de lideri ca dr. King. 

Sa ramana, insa, si aceasta nevoie tot o utopie de toamna-iarna ?






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu