"Am stat ca prostii sa urmarim show-ul DD - Oltchim" comentau astazi, redau cu aproximatie, cei doi prezentatori ai Matinalului de la Radio ZU si, analizand "evenimentele cotidianului", incercau sa gaseasca raspunsul la intrebarea, fundamental de serioasa : cine castiga si cine pierde din acest balci.
"Nu vreau sa ma intrebati nimic despre telenovela pe care toate porturile TV o prezinta ca senzatia anului, pentru ca nu voi comenta aceasta tema", afirma analistul Radu Tudor (si redarea este tot aproximativa) subliniind, intr-un fel, capcana publicitara in care a fost atrasa media nationala, de peste doua saptamani.
Am redat doar doua aspecte ale controversatului show care ne-a umplut timpul in ultima perioada, deoarece gandurile care ma urmaresc, de catva timp, sunt nascute chiar din intrebarea legata de speta in cauza: mult trambitata si eficienta privatizare a Oltchim-ului este o afacere, un exercitiu publicitar de imagine sau, pur si simplu, un show mediatic ?
Ca este o afacere, dar una foarte paguboasa pentru statul roman, a relevat-o dl Bogdan Hossu, aseara, la un post tv unde era invitat pentru dezbaterea cazului privatizarii, cand a afirmat ca nu intelege cum combinatul a fost evaluat, ca valoare de patrimoniu, la 8 (OPT) milioane de euro, cand numai fierul care poate fi vandut de acolo valoreaza peste 200 (DOUA SUTE) de milioane de euro. Cine, ce, cum si de ce a facut aceasta evaluare nu cred ca este un mister. Ramane, totusi, un mister cum se reuseste ca cu averea statului, adica a poporului, sa se faca numai afaceri paguboase. Serviciile ar trebui sa stie raspunsul. Sau sunt si ele depasite, asa cum au fost depasite de fuga lui Omar Haissam si alte asemenea "hiatus-uri"?
Ca a fost si este un exercitiu publicitar de imagine, se poate intelege urmarind toata desfasurarea "balciului".
Nu se poate, insa, intelege in folosul cui s-a desfasurat aceasta ampla mediatizare, deoarece exista urmatoarea mare incertitudine: toti actorii implicati pot fi, la fel de bine, atat castigatori cat si perdanti. Exista, totusi si o certitudine, nascuta din adanca intelepciune batraneasca: atunci cand doi se cearta, Al Treilea castiga. Cine o fi oare Al Treilea, ca poporul, in nici un caz, nu este ?
Ca este un show mediatic, e elocvent. Cineva a inteles ca romanilor le place foarte mult circul si, asa cum in antichitate plebei i se oferea paine si circ, a hotarat ca circul trebuie sa caracterizeze viata nenorocita si plina de drame a poporului care a vrut, doar, sa traiasca mai bine. Pacat ca nu a hotarat sa dea si paine dar, probabil s-a gandit, in "crestineasca" lui darnicie, ca oamenii nu traiesc numai cu lucruri materiale, ci si cu cele spirituale. Asa ca destul cu painea.
Ce vreau sa reliefez este ca in tot acest show, in toata aceasta harababura mediatica, se vede mana "iscusita" a unui scenarist care si-a pus in practica toata experienta acumulata de-a lungul milenarei existente a poporului roman pe acelasi principiu proverbial: ce-si face omul cu mana lui ... Cine o fi scenaristul ?
O melodie a trupei Queen se intitula "The Show Must Go On" si era normal sa fie un slogan pentru spectacolul continuu, pe care ni-l ofera showbiz-ul, oriunde am fi si am trai.
"Ridendo castigat mores" a fost si ramane un adagiu latin, folosit in multe momente, cu mai mult sau mai putin succes.
Intre aceste doua entitati frazeologice, romanul simplu, cetateanul care nu mai intelege nimic din originala democratie mioritica, nu poate decat sa spere ca, la un moment dat, apele se vor linisti si limpezi si ca binecuvantarile atat de trambitatei "lumi libere" vor veni si peste el. Altfel, va ramane beneficiarul unui spectacol de prost gust inodor, incolor si insipid pentru cotidianul negru-cenusiu pe care este obligat sa-l suporte, pentru ca ei, alesii de orice culoare politica, VIP-urile, sa se bucure de acelasi continuu show. Fie el si unul pacatos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu