Gata

Trecut-au anii... 

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea... mă-ntunec!

Nu mi-am propus sa fac analiza superbei poezii eminesciene, nici sa-mi exprim gandurile triste, deceptionat de tot ce inseamna, astazi, acum si aici "eterna si fascinanta Romanie".  Nu mi-am propus sa mai aduc, in zona blogosferei, detalii despre o clasa politica inodora, incolora si insipida, din nefericire, pentru poporul care-i acorda, din patru in patru ani credit electoral, DAR plina de putere, imaginatie si velocitate in realizarea singurului deziderat pentru care, ea (indiferent de culoarea politica) exista in Romania: ideplinirea telului, ASTAZI scandalos de antiuman, con-centrat intr-o singura expresie, "POHTA CE-AM POHTIT". Nu.

Versurile la care m-am tot gandit, in ultima tura, s-au nascut din alte considerente, usor de subanteles mai ales din ultimele postari.

A trecut un an de cand mi-am propus sa-mi redau, in acest mod, gandurile, ca simplu cetatean. Un an plin de esecuri, frustrari, deziluzii si lehamite. Un an in care am vazut o zbatere haotica si inadmisibila din partea unei societati civile care, in mod normal, trebuia sa se constituie intr-o forta de contracarare redutabila pentru clasa politica mai sus descrisa (ca in ianuarie 2012) dar, din pacate, interesata doar de atingerea unor scopuri mici si meschine, usor de manipulat din partea unui sistem "democratic" atat de bine pus la punct prin utopia nationala. 

A trecut un an. Si, fara sa detaliez acum motivele pentru care m-am raliat efortului de sustinere a democratiei, asa cum am crezut ca este necesar din partea tuturor celor care cred in democratie, dupa acel decembrie 1989, mi-am dat seama ca, in incercarea mea, nu am realizat absolut nimic.
Totul este ca inainte. Aceleasi promisiuni neonorate, aceeasi desconsiderare fata de popor, aceiasi ditirambi pomposi la adresa unei aliante fara vlaga si plina de disensiuni.

Ba nu. Am realizt ceva inevitabil.Eu nu mai sunt acelasi.
De PATRU LUNI, datorita stresului si conditiilor inumane de lucru aprobate prin consens (intr-un inrobitor nou Cod al Muncii unde plebea, sclavul nu mai are nici un drept) de toata aceasta clasa politica exclusivista si insensibila, fac un tratament preventiv anti-infarct, de care voi fi dependent cate zile imi va mai ingadui Dumnezeu sa traiesc. Cu Nitroglicerina in caz de urgenta.
Poate si varsta isi spune cuvantul dar, dupa spusele medicului, acest motiv este doar pe ultimul loc, intr-un clasament al cauzelor.

In toata aceasta conjunctura, in aceste conditii in care sunt nevoit sa supravie-tuiesc asa cum supravietuiesc, cand sansa de a mi se reda, cat mai repede, un articol (pe care l-am prezentat de la Presedintie si pana la sindicatul care ar trebui sa-i reprezinte pe toti cei defavorizati de aceasta "democratie originala", articol, ce-i drept, inserat intr-o viitoare lege a pensiilor militare exact dupa cum l-am redat in memoriile inaintate autoritatilor), este pusa sub semnul intrebarii datorita unor controverse si contradictii sindicale m-am gandit sa spun: gata.

Gata zbuciumului si zbaterilor, gata visurilor idealiste, utopice, gata gandurilor care nu duc nicaieri si nu vor schimba nimic. 

Nu pentru ca as fi fatalist. In nici un caz.

Am un cu totul alt motiv. Am regasit, acum, in toate acesta stare din Romania secolului 21, tulbure si improprie unei vieti decente, un alt scop pentru care trebuie sa traiesc.

Daca unul din motivele pentru care am postat pana acum a fost cel de a lasa copiilor si nepotilor mei o mica "aducere aminte" a ceea ce a fost simplul cetatean care s-a exprimat pe acest blog asa cum s-a exprimat,  subsemnatul, atunci cand nu va mai fi (si cat de usor se poate trece in nefiinta a demonstrat-o inclusiv plecarea unui mare suflet si onorabil fost Sef al Statului Major General, nu-i asa?), din acest moment, cat voi mai reusi si cat mi se va mai ingadui sa exist, scopul meu va fi acela de a reda si pune in practica ceea ce am gasit, cu mult timp in urma, dar poate am desconsiderat, asa cum marea majoritate a oamenilor desconsidera, scris in Sfanta Scriptura:

" Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica." (http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/ioan/3/)

Cum am ajuns la aceasta, e o alta poveste despre care, daca voi mai ajunge, voi scrie cu alta ocazie. Important este ca, fiind si traind in aceasta LUME, mi-am dat seama de ceea ce are, cu adevarat, valoare. Si vreau sa fiu si eu intre acei ORICINE care sa stie pentru ce traiesc.
Voi incerca sa scriu si despre ceea ce a insemnat experienta mea civila, "Scantei din uitare". Daca va ingadiu Dumnezeu.