Scantei din uitare - 2

"Mama, unde esti ?

Bate-ma de vrei,

Dar vino sa ma iei ..."

Elev-militar, colaborator

„Vezi ca te cheama locotenetul-colonel T.”, ma avertizase unul dintre ofiterii directionali ai companiei. „ Te duci asa si asa (mi-a explicat el) si te prezinti acolo. Nu stiu de ce te cheama, dar ai grija cum te comporti”.

Astea au fost indicatiile, asa era ordinul, asa a inceput „marea aventura” a unui copil in pragul adolescentei, care-si dorea sa semene eroilor securitatii, dar nu stia cu ce „se mananca” aceasta meserie. Ulterior, tarziu, am aflat de unde incepuse totul, dar despre acest lucru poate mai tarziu.

C.I.-stul liceului m-a primit cu bomboane (erau preferatele mele intrucat nu ma apucasem de fumat "profesionist"), cu bunavointa si cu un scop precis.

„ Nu-i asa ca tu, un utecist exemplu, esti patriot si tii la tara ta ?” m-a intampinat el.

„ Sunt gata sa servesc patria”, am bravat eu, nestiind ce va urma.

„ Uite, tocmai de aceea, dupa ce ti-am studiat dosarul, te-am propus sa faci parte din reteaua noastra informativa”, a continuat el. „ Stim ca sunt unele lucruri in neregula printre colegii tai, se asculta posturile de radio „Europa Libera” si „Vocea Americii”, se fac comentarii. Pe mine ma intereseaza toate aceste lucruri”.

        Aceasta introducere m-a blocat. Eram transpus, parca eram pe o alta planeta.

„ Mai serveste o bomboana. A, sa nu uit. Mergi acum in vacanta si dupa ce revii vom avea niste discutii mai lungi pe aceasta tema. Adica vom face o instruire. Dar inainte de asta, trebuie sa-ti iei angajamentul ca nu vei spune nimanui despre discutia noastra, nici macar parintilor. Uite, scrie aici ceea ce-ti dictez eu …”, a continuat, pentru ca in final sa-mi spuna si numele conspirativ cu care urma sa semnez, atunci cand aveam sa redactam materialele informative.

Elev, informator

          Nu mai stiu cate materiale informative am semnat. Multe sau putine, acest lucru nu mai este, acum, relevant. Esentialul este ca din anul doi (dupa revenirea din vacanta de primavara nu ne-am prea vazut) si pana in anul patru am parcurs o etapa importanta in dezvoltarea mea personala care s-ar putea intitula: etapa conturarii si clarificarii devenirii mele profesionale.

       Imi doream, nici mai mult nici mai putin, sa devin ofiter de contrainformatii militare. Eram dispus, pentru aceasta, sa fac orice mi se cerea, inclusiv sa renunt la visul de a deveni pilot, vis cu care intrasem, de fapt, in liceul militar.

Incetul cu incetul, am intrat in diferite grupuri ssi, conform instruirii, aflam ce comentarii se faceau pe baza emisiunilor muzicale de la „E.L.”, ce bancuri se spuneau, ce glume circulau. Mici gainarii, care pentru mine reprezentau, la acea data, realizari deosebite in dorinta, din ce in ce mai mare, de a ajunge C.I.-st.

Au fost, cu siguranta, momente cand „am calcat peste cadavre”, au fost clipe in care mi-am dat seama ca nu am prieteni adevarati intre colegi, au fost situatii in care m-am simtit un tradator, dar am trecut peste toate aceste „sentimentalisme” manat de un singur gand: acela de a ajunge acolo unde, in visul meu, ma puteam realiza cel mai bine, in contrainformatiile militare. In naivitatea mea, nu stiam ca la acest statut se ajunge cu mult mai greu, iar terminarea liceului militar nu-ti permitea atingerea acestei tinte. Inca nu stiam ca Departamentul Securitatii Statului face parte din Ministerul de Interne, iar eu eram „dator vandut” fortelor armate, in Ministerul Apararii Nationale.

        La terminarea liceului am reusit, datorita mediilor scolare, sa fiu intre primii admisi la o Scoala militara de ofiteri a M.Ap.N., alta decat cea de aviatie. Practic, nu ma mai interesa ce scoala militara urmam, atata timp cat scopul meu era cel deja mentionat.

„ De fapt, eu nu vreau sa ajung ofiter de tancuri”, i-am marturisit comandantului de pluton, intr-o discutie strict particulara si confidentiala. 

„ Eu vreau sa ajung ofiter de contrainformatii militare si atat”, mi-am desconspirat eu, iresponsabil, crezul.

Comandantul plutonului, „veche catana” unsa cu toate alifiile, sau poate nu, a inteles si dupa o anumita perioada am fost „invitat” la C.I.-stul scolii. De data aceasta nu am mai fost servit cu bomboane, ci cu tigari si cu o cafea. Prima si ultima data. A fost intalnirea de cunoastere, de tatonare, de apreciere, de clarificare.

In felul acesta mi-am continuat activitatea conspirativa printre colegi si ofiteri, cu informatii mai edificatoare probabil, deoarece si domeniul de activitate si pregatire era mai vast si mai ridicat: armament si munitie, documente secrete, perspective si secrete mai importante. 

Toate punctate de precizarea, directa si fara ocolisuri: „ca sa ajungi ofiter de contrainformatii militare trebuie sa ai un dosar foarte bun, sa furnizezi informatii cat mai importante si sa fi selectat de D.S.S. Din armata nu se poate ajunge asa de usor acolo”.  

Concluziile si incheierea C.I.-stului au fost ca o lovitura de baros, trantita in capul meu. Ca nu era asa aveam sa aflu peste ani cand, la cursul de pregatire in contrainformatii militare, am avut mai multi colegi care nu au trecut prin acele „furci caudine” ale preselectiei, fiind nepoti si rude de „barosani” confirmand ca, de fapt, cea mai eficienta filiera de selectie era, fara dubii, filiera P.C.R.(a pilelor, cunostintelor si relatiilor), care nu a disparut nici astazi.

        Nu vreau sa fiu carcotas caci, se pare, si pentru mine aceasta filiera a fost benefica, dar sub alt aspect. Pana acolo, insa, mai era un drum lung si mult mai greu decat imi inchipuisem sau anticipasem. Obstacolele incepeau sa se iveasca iar primul dintre ele, in calea atingerii telului meu major a fost, de neanchipuit, primirea in randurile membrilor partidului comunist.

Elev, persoana de sprijin

La inceputul anului doi, dupa trecerea „timpului regulamentar” si statutar, la recomandarea organizatiei U.T.C., am fost primit in randul membrilor partidului comunist. Situatia impunea un nou statut de elev de scoala militara, cu alte indatoriri si drepturi.

Telul meu ramasese acelasi, fara sa stiu ca elevul-informator, sursa C.I.stului scolii, nu-si mai putea desfasura activitatea in cadrul retelei informative a acestuia. Dar pentru un elev in scoala militara nu era o problema. Cu aprobarea organului de partid al scolii, elevul-informator a ajuns elev-persoana de sprijin, lucru despre care am aflat dupa intrarea in D.S.S. asa cum am aflat, de fapt, mult mai multe „dedesupturi si subtilitati” ale muncii de securitate. Atunci, insa, eram „fericit” ca puteam continua o activitate care, speram eu, imi putea facilita, mult mai lesne, ascensiunea.

„ Voi cere aprobarea Consiliului Politic si daca o primesc, vom continua activitatea. Numai ca ne vom vedea mai rar, tu urmand sa te intalnesti, mai des, cu tovarasul ... (si mi-a spus numele unui ofiter-profesor), care este persoana ta de contact si prin care vom tine legatura” si-a incheiat C.I.-stul discursul despre continuarea colaborarii mele.

Din acel moment, doar o data sau de doua ori  l-am mai intalnit personal. Restul activitatii informative in scoala militara s-a desfasurat prin colaborarea cu acel ofiter-profesor-rezident, care pana la terminare mi-a fost profesor, coordonator secret si confident.

        Prea multe amintiri nu mai am din acei ani.

Pentru ca doream sa ajung in securitate, nu acordam foarte mare atentie detaliilor. Acestea nu ma interesau, desi ca viitor ofiter de comanda ele erau de cea mai mare importanta. Poate am pierdut multe oportunitati, si cu siguranta este asa, dupa cum se va vedea, dar tinta si concentrarea mea erau in alte directii. Sau mai bine zis, in alta directie, Directia a IV-a a Departamentului Securitatii Statului.

        Asa am ajuns locotenent, cu a doua medie in promotia de ofiteri. Dar nici asta nu ma interesa la fel cum nu m-a mai interesat nici propunerea pe care mi-o facuse o cunostinta, cu grad de general in Bucuresti, (un unchi "descoperise", dupa terminarea liceului, ca au radacini comune, provenind din acelasi sat) care dorea sa ma duca in capitala, pentru a-mi deschide „portile spre afirmare”. Asa cum am mentionat, numele nu mai are nici o importanta acum. Oricum, in scoala am fost vizitat de dumnealui.

        Am ajuns acolo unde mi-am dorit, tot sub imboldul atingerii tintei mele si nu pentru implinirea unei cariere de ofiter activ al Ministerului Apararii Nationale. Media de absolvire imi permitea, dupa seful promotiei, sa-mi aleg orice garnizoana din tara. Telul meu m-a indemnat spre orasul natal, fara sa tin cont de pozitia si functia pe care urmam sa le am, situatie facilitata si de situatia familiala.

        Un an de zile nu am avut nici un contact cu ofiterul de contrainformatii militare al unitatii sau cu alta structura de securitate.

                                                                                                                                                             Va continua, "Daca va vrea Domnul..." (Iacov 4.15)