sâmbătă, 27 iulie 2013

Scantei din uitare - 8

"Pana la un punct realitatea e mai putin rea decat imaginatia. Dar de la punctul acela incolo, un detaliu real, un gest, o privire, sunt mai rele tocmai pentru ca exprima ceea ce imaginatia nu poate inventa." - Marin Preda



Executand…(u-ma) „Radu cel Frumos”

          Reantors la Brasov, m-am pregatit sa-l primesc pe directionalul care urma sa-mi verifice activitatea din primul an, „CI-stul meu”, adica primul cu care intrasem in contact, ca ofiter, acum ajuns „sus” dar ramanand, asa cum aveam sa aflu, protectorul meu.

          O fraza-cheie m-a urmarit si mi-a ramas intiparita, ca o premonitie la ceea ce urma. Incercand sa-mi motivez "atitudinea", imi amintesc de ea, cand am raportat, la "judecata":
"Sotia nu vrea sa se mute. Mi-a argumentat, foarte clar ca ea nu se va putea descurca intre straini, cu doi copii mici, daca mi se va intampla ceva."
Acest raspuns, poate, a avut impact desi atunci nu stiam cat de aproape era de adevar. Oricum, era sa mi se intample ceva iar mutarea s-a facut, mult mai tarziu, dar nu ca ofiter si nu in Brasov.

        Nu este relevanta vizita de control si evaluare ci concluzia pe care mi-a transmis-o:
„Ai gresit.”, mi-a spus el.” Trebuia sa vorbesti cu mine de toate problemele tale, de serviciu si personale si rezolvam, cumva, problema ta”, a incheiat dupa ce m-am „spovedit” inaintea lui cu tot ce ma durea, mai putin realitatea internarii. Eram, totusi, ofiter C.I.
La finalul vizitei de aproape o saptamana, mi s-a confesat:
„Vezi ca s-a propus mutarea ta acasa, in ianuarie. Ai sa primesti, la sedinta de partid din decembrie, „vot de blam cu avertisment”, dar s-a aprobat si mutarea. Mai asteapta putin”.

        A plecat pe 14 decembrie, fara sa „scape” nimic din ceea ce urma sa se intample (daca stia ceva) si nu ne-am mai vazut decat o singura data, in fuga, intamplator,  in orasul natal, unde am ajuns, intr-adevar dupa 1990. Dar in alte conditii, functii si conjuncturi.

        Rememorand acel moment, nu pot uita „o chestiune singulara”, prezenta (exact in acea saptamana, de control si evaluare) unui fost coleg de curs, venit in concediu si care a dorit expres sa ma vada. Ne-am vazut in scurt si atat. Ca nu i-am acordat foarte mare atentie, atunci, este de la sine inteles, data fiind „situatia” in care ,ma gaseam, cu „seful pe cap”. Poate am gresit. Oricum, drumurile noastre s-au despartit din acea luna.
Ulterior, el a ajuns sus, o personalitate eu, doar un simplu cetatean. Ma bucur, sincer, pentru ascensiunea realizata. Iar pentru faptul ca nu m-a putut ajuta atunci cand am avut nevoie si l-am „deranjat”, nu-i port pica. Asta este viata. A fost una dintre „erorile si scaparile” drumului meu.

        Sambata, 16 decembrie, imi propusesem sa plec acasa dar, deoarece abia fusesem in concediu medical, am amanat. Am ramas la niste cunostinte peste noapte.

        Duminica, pe 17, am trecut pe la unitate, asa cum faceam ori de cate ori ramanean in week-end-uri in Brasov.
“Tov. capitan, va cauta insistent Bucurestiul! Dati telefon ca e foarte urgent ! » mi-a transmis ofiterul de serviciu.
Intrand in birou, mi-am sunat seful care, culmea, era “pe receptie”.
Fara alte detalii mi-a ordonat:
“Nu te misti de langa telefon. Urmeaza sa primesti un telefon foarte important’’. Si a inchis.

        Dimineata a trecut in liniste. Mi-am sunat familia si diferitele cunostinte si colegi pentru a afla ceva. Nimicuri.
Masa de pranz am servit-o cu o "aprobare" speciala de 15 minute.
Si, iarasi, paza langa telefon, fara a sti ce se petrece.

        Spre seara, un apel singular si urgent transmitea ordinul :
« EXECUTATI RADU CEL FRUMOS ! » si avertiza ca, din acel moment, in toata tara, toata armata, militia si securitatea intra sub incidenta alarmei de lupta partiala, ca urmare a "evenimentelor" de la Timisoara.

        Ce se intamplase la Timisoara ?
Am incercat sa aflu detalii de la colegul si prietenul meu bacauan, pe care l-am sunat imediat, dupa ce am confirmat la bucuresti, primirea indicativului.
“Niste huligani au trecut la devastarea Timisoarei, iar la granita cu ungurii se intampla ceva’’ imi amintesc ca mi-a spus el, dar fara prea mare siguranta.

        Ce a fost este cu totul altceva si, formal, se cunoaste.

        Pentru mine urma o saptamana de foc, la care nici numa gandeam, asa cum cred ca nici vreun simplu coleg de-al meu, indiferent din ce structura, nu se gandea.
Ce stiau sefii, este alta problema. Mai ales daca dam crezare « Quintei sparte ».

        Am intrat in dispozitivul de lupta al Centrului Militar Brasov. Si a inceput misterioasa "saptamana a patimilor romanilor".

        A trecut aproape un sfert de veac de atunci. Multe lucruri s-au sters din memorie, pentru ca este normal sa si uitam pierzand, astfel, "sansa" de a ma "desavarsi" si ca "memorialist".
Au ramas doar aceste « scantei din uitare ».



Scantei din uitare

          Nu pot afirma ca am, cu siguranta, o insiruire clara a “intamplarilor” din acele zile. Asa cum spuneam, a trecut prea mult timp iar ceea ce era mai bine intiparit, fapte, date, nume si detalii, s-a pierdut intr-un caiet ratacit prin strainatate, dupa “iesirea definitiva” din sistem si “renasterea” mea. Asa am crezut, in acel moment, ca este cel mai bine.

        Imi aduc aminte, astfel, ca dupa sosirea cadrelor si stabilirea "turelor", la un moment dat cativa ofiteri imi spuneau ca-i scuipa lumea in troleu.
I-am sugerat comandantului sa impuna deplasarea doar in haine civile.

       Imi amintesc de un ofiter cu grad foarte mare care, venind de la o sedinta operativa, la partid, a cerut sa vorbeasca la Bucuresti de la telefonul guvernamental al unitatii.
La iesirea din birou a spus ca insusi ministrul a aprobat "planul de masuri" pentru restabilirea ordinii, asa ca totul este legal.

        Ma numar printre cei care, in acea saptamana, deplasandu-ne in judetul Brasov, am numarat peste 20 de autoturisme Lada (Jiguli) care se deplasau dinspre Sibiu spre Brasov. In masini se aflau doar cate una sau doua persoane si nu se vedeau bagajele corespunzatoare.
Raportand sefului direct, acesta mi-a spus ca s-a luat masura ca turistii straini sa fie indreptati si dirijati catre granita. Noi eram in centrul tarii.

        Intre altele, imi mai amintesc ordinul expres de a nu folosi armamentul si munitia din dotare.

        Si-mi mai amintesc ca se formasera grupe operative unde erau prezenti toti reprezentantii comandamentelor de la « centru », in frunte cu cei ai Consiliului Politic Superior al M.Ap.N. Surprinzatoare (dar nu pentru mine care luasem contact cu activitatea respectiva, pe cand activam in CMJ) si inedita ar putea parea si prezenta coordonatorilor D.I.A. cu care m-am intalnit si "intretinut" personal. 

        In acea saptamana am pendulat intre Brasov si Covasna, dar nu gaseam raspuns la intrebarea care ma macinau, cu adevarat : "ce se intampla la Timisoara ?". Raspunsul oficial nu ma multumea.
Am gasit un radio vechi, la magazie si l-am luat in birou. Pana la "executare" mi-am permis sa ascult occidentul, pentru a ma clarifica.
Nu pot uita mirarea unei persoane cu care eram in relatii apropiate care, intrand si auzind ce ascultam a ramas mai mult decat surprins.

        Ziua acelui miting « de pomina » m-a gasit in Sfantu Gheorghe unde trebuia sa asist la sedinta de partid in care trebuia "infierata" diversiunea Timisoara.
Asa s-a si intamplat, majoritatea participantilor solidarizandu-se cu conducerea superioara de partid si de stat si cu masurile intreprinse in acea zona.
Spre seara, era planificat si acolo un miting care, dupa scenariul din Bucuresti s-a transformat in « inceputul sfarsitului ».
La CMJ Covasna toti erau consternati si speriati de ceea ce se intampla in capitala.
In Brasov, seara, revolutionarii din fata sediului Judetenei de partid erau inconjurati de militari. Nu se tragea, iar civilii dadeau ceai cald soldatilor si le puneau flori in tevile automatelor.

        O amintire « speciala » este cea legata de vreme.
Intre 11 si 18 decembrie peste Brasov fusese un ger de "crapau pietrele", cu zapada corespunzatoare.
Din 19 si pana in 21, zapada s-a topit, gerul s-a “ostoit” iar in 22, dupa “fuga” lumea “sarbatorea la costum” eliberarea.
Toata lumea afirma “Dumnezeu este cu Romania”. 

        In dimineata zilei de 22 armata (cel putin la nivelul CMJ Brasov) era reticenta la "democratie" si de partea represorilor.
Asta pana la anuntul disparitiei minsitrului. Acesta a fost, perceputia mea, momentul "intoarcerii armelor".
Cu cateva minute inainte, manifestantii de la Ghimbav si platforma Bartolomeu, oprindu-se in fata sediului a inceput sa huiduie vazand, inca, lozincile cu propaganda comunista. Un ofiter superior, injurand, a dat ordin militarilor ca, in caz ca se apropie de cladire civilii, sa se traga. Acelasi ofiter, auzind comunicatul TV de acuzare a ministrului a "intors-o" cu 180 grade.
"Milea nu s-a sinucis", a strigat el. "Jos Ceausescu", si-a aratat el dispozitia revolutionara.
Ca eu am sugerat (sau am fost pe acolo si eu) sa fie date jos lozincile, nu are importanta.
Important este ca, in toata armata, acela a fost « momentul critic ».

        Inainte de a mi se « taia » legatura telefonica cu sefii din Bucuresti care, cu o noapte inainte ma apostrofasera ca « nici nu stiu ce se intampla in capitala », dar nu ma avertizasera si nici nu-mi dadusera o cat de mica orientare, am mai avut un contact sporadic sau doua, de lucru. Apoi a trebuit sa ma "adaptez" noii situatii, pana cand, dupa aproape executata mea arestare, am primit ordin sa nu ma misc de langa comandant care, din acel moment, devenea seful meu.

        Sporadic, sau nu, aparitia masinilor inmatriculate in strainatate, imediat dupa pranz, nu consideram ca poate insemna altceva decat "victorie".
Chiar daca incepusera, deja, dezinformarile.
Ba ca apa era otravita, ba ca vin trupe din strainatate, cu elicoptere, sa-l apere pe "fugar", ba ca... dar cate nu s-au zvonit si intamplat, fara violenta, pana in seara acelei ultime-prime zile de (a)normalitate!

        Aceasta este, de fapt, si ultima amintire, pe care nu o voi uita cat voi mai trai: "noaptea cea mai lunga" dintre 22 spre 23 decembrie.
Fiind chemat la Judeteana, unde era sediul G.P. Brasov, mi s-au dat cateva sarcini exprese, intre care si tinerea legaturii cu consiliul local al FSN.
Prezentandu-ma acolo, in uniforma, am fost intampinat de doi tineri civili care m-au intrebat "ce si cum".
Declinandu-mi identitatea si calitatea, inclusiv faptul ca sunt C.I.-st, am fost intrebat daca « sunt cu revolutia sau impotriva ei ».
"Daca sunt aici, inseamna ca sunt de partea voastra", am raspuns cu sinceritate primind, de altfel, si o brasarda tricolora pe brat, pe care am purtat-o pana la « arestare ». Eram revolutionar ?
Ce am facut in seara aceea a ramas confuz, mai ales ca am vazut cu ochii mei tineri "ciuruiti" pentru ca venisera, asa cum cerea TVR-ul, "sa apere revolutia". Parca am si "confiscat" un pistol in "marea de aparatori" refugiati in sediu, sub tirul "teroriat", de la un tanar care era gata-gata sa produca un dezastru.
Cert este ca dupa intoarcerea la CMJ, pentru ca fusesem "filat" si plecasem cu aprobare, dar cu o masina civila, m-am trezit cu o "grupa de executie" care, intrand brusc in birou m-a « arestat ». Eram terorist ?
Cateva momente am si stat cu un pistol la tampla (nu stiu daca avea sau nu cartus pe teava). Fara sa schitez vreun gest (m-ar fi costat viata), mi-am sigilat fisetul in care a ramas si banderola de revolutionar si m-am « executat » ordinelor comandantului care, el insusi, venise sa ma aresteze.
Mai tarziu, la el in birou, deruland "evenimentul" si-a dat seama ca a gresit, mai ales ca toata noaptea dialogaseram prin telefonul "special" de la garzi.
"Credeti ca daca m-ati fi impuscat ajungeati general ?”, mai tin minte ca l-am intrebat, inainte de a-si schimba atitudinea si “sentimentele” fata de mine.
Ulterior, m-a ajutat in foarte multe lucruri, inclusiv pentru a ajunge acasa.

        Era, insa, o alta "speta", un alt drum, care mi se inchidea in orizontul tulbure care se nastea pentru Romania.

                                                                                                                                                                   Va continua, "Daca va vrea Domnul..." (Iacov 4.15)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu