Captiv in plasa “DOR” - ului
(democratia originala romaneasca)
Un film din "trecut" folosea citatul de mai sus, in interpretarea unui cunoscut actor-revolutionar dar sub o alta forma: "Important este sa treci frumos prin viata, in orice imprejurare".
Nu stiu cat si cum a tradus el maxima "platonica", dar in acel decembrie a ramas de proverb, cu indemnul "fa-te ca lucrezi!".
Paralela este mai mult decat relevanta, pentru tot ce a urmat si traim.
Am lasat, asadar, caietul in care-mi facusem cateva mici adnotari
(stransesem cateva amintiri din acele timpuri). Nu ca ar fi irelevante cele scrise acolo. Dar
s-au scris prea multe si nu s-a facut nimic pentru aflarea adevarului care, din
pacate, ramane o simpla intrebare retorica: "Ce este adevarul?".
Dupa acea "noapte de
cosmar", dupa ce am trecut prin doua stadii, diametral opuse, ale "existentei decembriste", dupa ce am vazut, la propriu, moartea cu ochii, nu
m-am socat, nu am "deraiat" psihic dar m-am schimbat.
De fapt m-au schimbat imprejurarile, ordinele contradictorii si, nu in
ultimul rand, cei care au ajuns la putere.
O perioada am ramas langa
comandantul CMJ, asa cum primisem ultimul ordin de la sefii mei centrali care,
dupa 26 nu mi-au mai transmis nimic. Am aflat, ulterior, ca acest fapt se
datora “redistribuirii” activitatii noastre si subordonarea ei, direct,
M.Ap.N.
Apoi, comandantul m-a anuntat ca fusesem mutat comandant de pluton la o
unitate din apropierea Bucurestilui.
Trebuie sa amintesc, aici, ca seful G.P. Brasov imi propusese sa trec
« la ei ». Cei doi tineri cu care ma intalnisem in "noaptea cea
mai lunga" si cu care m-am vazut ulterior pe holurile CFSN local, imi
propusesera sa ajung la Internele locale.
Eu doream sa ajung acasa.
Ca urmare, in acord cu comandantul CMJ, cel care era aproape sa ma condamne
la moarte, am hotarat sa plec in audienta la Bucuresti, la unitatea de unde se
transmisese ordinul de mutare.
Un ofiter de la cadre m-a intampinat si mi-a transmis :
"Daca in 24 ore nu esti la unitate, te trecem in rezerva".
Raspunsul meu a fost transant :
"Cum ati trecut o intreaga Securitate in rezerva, ce importanta mai
are un om ".
Precizand ca nu voi face raport pentru trecerea in rezerva si nici nu voi
accepta acel ordin de mutare, despre care am subliniat: "daca eram mutat
undeva in zona Moldovei, nu era nici o problema. Vreti sa ma linseze, dupa cele
petrecute in Bucuresti ?", m-am intors la Brasov si, ulterior am
ajuns acasa. Ca rezervist.
Un an si jumatate m-am
acomodat cu civilia.
Imbracasem haina militara ca elev, la 14 ani iar acum, dupa aproape 20 (cu liceul,
bineinteles), eram civil.
Imi aduc aminte ca perioada respectiva a fost una
de "consolidare", pentru mine.
La societatea unde m-am angajat, liderul de sindicat al sectorului era "foc si para" impotriva securistilor. La fel si un important sef de sector
care, cel putin un trimestru, a facut tot ce a putut pentru a ma discredita si
a ma face "somer ".
Ulterior, cu ambii am ajuns la o asemenea realatie ca ne puteam considera
vechi amici, seful de sector devenindu-mi chiar prieten, pana la decesul survenit
acum cativa ani, in conditii discutabile.
M-am integrat destul de bine, consideram eu, fapt ce avea sa fie un "ascendent " pentru ceea ce va urma.
Nu pot uita, in acea perioada, trista prestatie a fostilor mei colegi "de breasla", care mai de care mai timorati, dezorientati,
debusolati de situatie si, astfel, foarte usor de manipulat..
"Si daca trebuie sa muncesti in viata civila, nu te poti
descurca ?", am gratulat un "omolog", pe cand incerca
sa-mi povesteasca ce greu este sa fi "in aer". Sigur, mai tarziu a ajuns
intr-unul din serviciile de profil, uitand pe unde a trecut.
De fapt, toti fostii mei colegi cunoscuti s-au "redistribuit".
Unii au trecut la M.Ap.N, unii la noile structuri ale Internelor (celebra "Doi si un sfert"), altii la alte structuri nou create.
Eu am ramas civil. Dar un
civil dezamagit.
De la schimbarea "directiei", adica trecerea la democratie, am
urmarit foarte atent ce se intampla. Asa am vazut atrocitatile de la Tg.
Mures si impotenta functionala a noului sistem invechit de compromisurile
facute incepand cu 23 decembrie.
Apoi, putin mai tarziu, m-a dezgustat total sloganul distrugator "Noi
muncim, nu gandim" care a dus, distrugator, la exodul intelectualitatii, de fapt, actul de nastere al "democratiei originale romaneasti".
A urmat, logic, dezgustul produs de "dezordinea controlata" cu
interes, pentru obstructionarea relansarii partidelor "istorice" si a miscarii promonarhiste.
Probabil ca au mai fost si alte "subiecte", dar nu le mai tin
minte.
In acea perioada oscilam intre doua extreme.
Pe de oparte, imi parea rau ca nu "plecasem".
La trecerea in rezerva, am mers la Bucuresti, la "Cadrele" M.Ap.N. pentru a-mi ridica adeverinta de echivalarea studiilor, conform
legislatiei in vigoare. Asa am cunoscut cativa omologi, aflati in aceeasi
situatie cu mine, care isi facusera, deja, "traseul". Unul m-a si
invitat sa plec cu ei.
"Se cauta « fosti », mi-a spus el, indicandu-mi doua, ba chiar trei tari "interesate".
Am ramas "acasa".
Dorinta mea era slujesc
tarii.
Am ales, asadar, sa ma
adresez persoanelor competente pentru a
fi angajat in noul serviciu informativ care, tocmai, se crease.
Prima incercare a suferit un esec.
Comandantul de atunci al sectieila care aplicasem, ofiter superior M.Ap.N.,
nu suferea C.I.-stii. Fosti.
Mai tarziu, intalnindu-ma cu
un fost coleg de breasla, acum ofiter cu protectia, am inaintat un raport
conducerii si astfel, dupa un an si jumatate de "civilie", am fost
primit si eu in randul cadrelor Serviciului Roman de Informatii, in septembrie
1991.
Va continua, "Daca va vrea Domnul..." (Iacov 4.15)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu