miercuri, 5 februarie 2014

Despre ... rautate

„Oamenii au înălțat răutatea, spiritul de răzbunare la rang de sentiment legitim, de justiție, iar propria lor mârșăvie o atribuie lui Dumnezeu.”— Lev Tolstoi

Ca suntem intr-o involutie totala, cel putin, aici in spatiul carpato-danibiano-pontic, este o realitate pe care toate statisticile, europene si mondiale, o atesta. Si este o problema care, din pacate, desi ar trebui sa preocupe pe toti liderii nostri politici si, mai ales, pe cei alesi si numiti pentru a manageria, cu folos, interesele Poporului si Tarii, ii lasa rece in trudnica si continua lor lupta pentru sicanare, suntare, minare si eliminare.
Cum s-a ajuns aici este o alta problema, la care autorul citatului de inceput se pare ca a gasit raspunsul. Care merita atentie spre meditatie.

Astazi, transcendand politicul mioritic, inca atat de imberb si inept dar plin de pretentii, cu toate manipularile, dezinformarile si, mai ales, deziluziile adiacente, m-am gandit ca aceasta rautate isi are, poate, originea tocmai in "supa" primordiala de unde a "evoluat" rasa umana acum cateva miliarde de ani, cum spun unii oameni de stiinta. De aceea spun ca suntem niste involuati, atata timp cat de aceeasi perioada raul primeaza si tot ce a facut acest "animal inzestrat cu ratiune", numit om, merge spre autodistrugere fizica si spirituala.

Totusi, gandindu-ma mai atent la sursa acestei rautati, manifestata din plin in cotidianul nostru mioritic am gasit un raspuns mai pertinent, dat de o pilda veche de aproape doua mii de ani si lasata pentru noi spre atentionare si indreptare in aceeasi Carte a Cartilor pe care o dau ca exemplu, de ceva vreme, deoarece merita mai multa atentie la toate nivelurile si esaloanele, indiferent de locul de manifestare a puterilor separate ale statului.
Explicatia se regaseste in insasi continutul acesteia, de mare actualitate si relevanta pentru tot ce inseamna "bunul mers" al relatiilor coabitarii politice romanesti (http://www.bibleserver.com/text/NTR/Matei18).


"Pilda cu sclavul nemilostiv
21 Atunci Petru a venit la El şi L-a întrebat: – Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu când va păcătui faţă de mine? Până la şapte ori?
22 Isus i-a răspuns: – Eu nu-ţi zic să-l ierţi până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.
23 De aceea, Împărăţia Cerurilor poate fi asemănată cu un împărat care a vrut să-şi pună în ordine socotelile cu sclavii săi.
24 Când a început să facă socotelile, a fost adus la el unul care-i datora zece mii de talanţi.
25 Dar fiindcă nu avea cu ce să plătească, stăpânul a poruncit să fie vândut el, soţia lui, copiii lui şi tot ce avea, pentru a fi plătită datoria.
26 Sclavul a căzut la pământ, i s-a închinat şi i-a zis: – Mai ai răbdare cu mine şi-ţi voi plăti tot!
27 Stăpânului acelui sclav i s-a făcut milă de el, aşa că l-a lăsat şi i-a iertat datoria.
28 După ce a ieşit afară, sclavul acela s-a întâlnit cu un confrate de-al său care-i datora o sută de denari. El l-a înşfăcat şi, în timp ce-l strângea de gât, i-a zis: – Plăteşte ce-mi datorezi!
29 Atunci confratele său a căzut la pământ şi i-a zis: – Mai ai răbdare cu mine şi-ţi voi plăti!
30 Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în închisoare până va plăti ce este dator.
31 Când confraţii acestuia au văzut cele întâmplate, s-au întristat foarte tare. Ei s-au dus şi i-au povestit stăpânului lor tot ce se întâmplase.
32 Atunci stăpânul lui l-a chemat la el şi i-a zis: – Sclav rău, eu ţi-am iertat ţie toată datoria aceea, pentru că m-ai rugat!
33 Nu trebuia oare să ai milă de confratele tău, aşa cum am avut milă şi eu de tine?
34 Stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna celor care torturau, până va plăti tot ce este dator.
35 Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu ceresc, dacă nu iertaţi fiecare, din inimă, pe fratele vostru."


Fara alte comentarii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu