Despre ... fericire

„Este foarte simplu să fii fericit, dar este foarte greu să fii simplu.“ - Rabindranath Tagore

Desi nici astazi nu sunt mai optimist ca ieri, dupa pasa proasta prin care trec datorita ... vicisitudinilor democratiei ceva, totusi, s-a schimbat mai ales datorita stirilor "tabloide" de pe esichierul politic. 

Daca despre VIP-urile care se intrec in "mondenitati" se tot bate apa-n piua, mediatizandu-se totul, de la "a ... la infinit", nu era normal ca si clasa politica sa-si "dea arama pe fata" in nepotolita ei foaame dupa ... fericirea proprie? 
Ba era normal si previzibil, mai ales tinandu-se cont ca ramanem, din nefericire, tributari butadei stramosesti care spune, neaos, ca "interesul poarta fesul". Asa ca nu mai este nimic de comentat la stirea ca "in Senat s-a creat o noua majoritate, PSD - UDMR - PC", cum titra un anume post de stiri.

Dar nu despre asta m-am gandit sa scriu astazi. Operatia de analiza si disecare este, probabil in curs, ea lasand aceeasi amareala ca mai toate "gaselnitele" politice care ne "indulcesc" viata postdecembrist.

Astazi, gandindu-ma la citatul de mai sus, mi-am adus aminte de doua remarci pe care, daca le-ar avea in atentie toti "alesii si numitii puterilor separate ale plaiului mioritic", cu siguranta viata ar avea un alt sens.

Prima remarca apartine unui monstru sacru al comediei romanesti si nu numai care, intr-un vechi interviu spunea, cu subiect si predicat:
"Pentru a fi fericiti, oamenii ar trebui sa se uite in jos, nu in sus". Si explica, celebrul trecut prea devreme in nefiinta, de ce acest lucru, ceea ce eu nu voi face, pentru ca mie insumi mi-am impus acest adevar.

A doua, de fapt un pasaj mai amplu, am gasit-o in volumul doi al romanului pe care continui sa-l studiez si incerc s-o redau, prin copy-paste:
"Dacă omul ar acorda morţii măcar un minut pe zi de meditaţie, conflictele în care ar fi implicat şi-ar micşora importanţa şi soluţiile cele mai rele l-ar speria mai puţin, ar fi oricum mai îndrăzneţ şi s-ar bucura mai mult că există. Sîntem însă făcuţi să nu putem concepe în noi înşine că am putea muri, să simţim adică, nu doar să gîndim, că murim în minutul acela, că totul s-a sfîrşit, fiindcă altfel ştim prea bine că într-o bună zi va trebui să pierim. Ei, da, gîndim, dar 
această bună zi o să fie cîndva, nu acum, pînă atunci, ehe, mai e! şi continuăm, prizonieri ai forţei noastre vitale, să mărim nemăsurat, cu secreta si puternica lupta, gesturi si cuvinte care ne chircesc sufletul". ( http://bookspot.ro/Marin+Preda+-+Cel+mai+iubit+dintre+pamanteni+_vol.2pdf pag. 150-1510)

In fata acestor doua invitatii la meditatie si a citatului de inceput ramai dezarmat, daca intr-adevar ceva te leaga, in cuget si-n simtiri, de pamantul asta secatuit si de natia asta oropsita.

Iar daca s-a mai si intins mana, in juramant solem, pe acea Carte care trebuia sa indemne, chiar si in ceasul al doisprezecelea, la o cat de cat smerenie, pocainta si bun simt, cu siguranta viata noastra ar fi fost cu totul alta acum, ca tot se analizeaza, saptamanal si mediatic, "Dupa 20 de ani". 
Nu de alta, doar pentru simplul fapt ca ACOLO se spune, pe langa multe altele:

"Imprieteneste-te dar cu Dumnezeu si vei avea pace; te vei bucura astfel iarasi de fericire." (Iov 22:21)

si

"Nenorocirea urmareste pe cei ce pacatuiesc, dar cei neprihaniti vor fi rasplatiti cu fericire."  (Proverbe 13:21)

Simplu dar, din pacate, greu pentru structura noastra autodistructiva.