fara obraz, fara nume.
Faptura e? Sau numai vant e?
N-are nimenea grai s-o descante.
Bolnav e omul, bolnava piatra,
se stinge pomul, se sfarma vatra.
Negrul argint, lutul jalnic si grav
sunt aur scazut si bolnav.
Piezise cad lacrimi din veac.
Invoc cu semne uitare si leac. (Boala de Lucian Blaga)
si
Doctore, simt ceva mortal
Aici, în regiunea fiintei mele.
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care pâna atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc în fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.
Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urât si am iubit, am învatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gândit,
Am fost bun si-am fost frumos...
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am îmbolnavit de moarte
Într-o zi
Când m-am nascut. (Boala de Marin Sorescu)
Doua poezii, acelasi subiect. Doua societati, aceeasi realitate. Dar doar o stare pentru o natiune.
Nu ca alte natii nu trec prin aceeasi contemporana boala dar la noi, tragico-comic, este ceva caracteristic mai ales pentru o democratie despre care putem cu tarie afirma, asemenea marelui nostru poet "azi o vedem si nu e" (sau poate "azi o vedem si-n U.E.")
Si cum sa nu fie asa cand toata media, de multi ani buni, prezinta incontestabile dovezi de neseriozitate politica si nu numai, realitatea demonstreaza incompatibilitati socante, documentele prezinta "spete" incalificabile si, cu uimire, observi ca ... nu se intampla nimic.
Uimirea este cu atat mai mare cu cat apar tot mai multe date si detalii despre imixtiuni si omisiuni, abuzuri si speculatii samd dar minic, absolut nimic nu-i poate zdruncina pe EI, cei care nu numai le accepta si le sustin dar le si acopera. Nimic nu demonstreaza, astfel, ca traim intr-o societate libera, democrata, responsabila.
Cu gandurile la ultimele aparitii de pe blogurile pe care le urmaresc conatant, imi dau seama ca problema este mult mai grava, cancerul politic care ne macina neputand fi eradicat nici de chimioterapia societatii civile si nici de interventia chirurgicala a democratiilor originale.
Sa nu mai fie nici o sansa? Nu cred. Sunt convins ca mai exista una, dar este inchisa, asa cum in mitologie, dupa eliberarea tuturor relelor pe pamant, iresponsabilii au blocat tocmai eliberarea sperantei.
Aceasta singura sansa, cred eu, este legata de vindecarea noastra si insemna o intoarcere la tot ce am "ratat" dupa acel decembrie insangerat, la singurul exemplu pe care ar trebui sa-l urmam, exemplul lectiei Invatatorului care, intre altele, spune:
"13. Voi sunteti sarea pamantului. Dar daca sarea isi pierde gustul, prin ce isi va capata iarasi puterea de a sara? Atunci nu mai este buna la nimic decat sa fie lepadata afara si calcata in picioare de oameni.
15. Si oamenii n-aprind lumina ca s-o puna sub obroc, ci o pun in sfesnic, si lumineaza tuturor celor din casa.
16. Tot asa sa lumineze si lumina voastra inaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune si sa slaveasca pe Tatal vostru care este in ceruri." (http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/matei/5/)
Ca sa ne demonstram sanatatea. Si trupeasca si sufleteasca!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu