POLITICUL - intre Onoare si manelism

Va marturisesc ca altele erau gandurile pentru astazi, cu alta directie si spre alte domenii de analiza. Ce m-a deturnat de la aceasta directie si m-a pus pe ganduri? 
Articolul 82 din Constitutie, care suna astfel:

"Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!"

Este articolul care prezinta juramantul depus de presedinte si membrii executivului (nu am mai cautat pe cel al parlamentarilor, care se stabileste prin lege organica). Este articolul care mi-a dat de gandit astazi, dupa ce Ioan Rus si-a anuntat demisia de onoare, Mugur Isarescu - intr-un interviu relevat - specifica ca "gura bate fundul" iar  dna Marie-Rose Mociornita afirma intr-un interviu televizat recent (redau din memorie):" ca popor, ne caracterizeaza manelismul".

As vrea sa va opriti, cateva minute si sa analizati acest articol din Constitutie. Pe mine, continutul lui ma strange in spate si, in acelasi timp, ma face sa remarc o enorma discrepanta in raport cu realitatea, pe care o voi detalia in incheiere.


Ma strange in spate, deoarece vad cata importanta a acordat legiuitorul acestui text care, in el insusi, ar fi trebuit sa-i determine pe toti IRESPONSABILII cu nerealizarea lui sa-si dea demisia (fara alte comentarii). Poate din aceasta cauza dl Rus si-a depus demisia, considerand ca este o datorie de onoare sa-si respecte juramantul. Poate dl Isarescu, cunoscand acest juramant, a dat o lectie politicului, vis-a-vis de criza politica continua (detalii le gasiti in interviul prezentat, astazi, in WALL-STREET), sau dna Mociornita, cunoscand respectul pe care DEMOCRATIILE ADEVARATE il acorda juramantului depus, compara viata politica romaneasca cu un schow ? Va las pe Dvs. sa reflectati.


Inchei aratand enorma discrepanta intre juramant si realitate si, aici, doua idei ma urmaresc. Prima este legata de situatia nerealizarii ( sa nu spun, a incalcarii) acestui juramant. Nu este specificata, concret, nici o situatie punitiva. Ca o paralela, pentru introspectie - dar va rog sa o priviti fara nici un fel de PREJUDECATA - fac trimitere la juramantul militar depus in perioada anterioara, care se incheia, parca: "... Daca voi calca juramantul meu, sa primesc pedeapsa aspra a legilor R.S.R.". (la care iar va rog sa reflectati).


A doua idee este legata de o subtilitate. Da, vor zice "aparatorii libertatii" (si cu siguranta, nu numai ei), dar juramantul se incheie :"asa sa-mi ajute Dumnezeu!"
Deci, daca nu a ajutat Dumnezeu, ce vina are cel care a jurat? 


Grea intrebare, dar si mai grea rezolvare !